Mercedes Concept A Sedan: După CLA, Mercedes anunță încă un sedan compact cu alură de coupe
Gama compactă Mercedes se va extinde cu un viitor Clasa A Sedan, prezentat deocamdată de germani în versiune concept. Rămâne de văzut cum se va diferenția de actualul CLA, un coupe cu patru uși foarte asemănător ca proporții și linii.
Gama compactă a celor de la Mercedes-Benz tinde să devină una dintre cele mai bogate din industrie la nivel de complexitate. Dacă acum 10 ani un Mercedes-Benz Clasa A era privit ca un monovolum compact care atrăgea un grup restrâns de clienți, gama modelului german s-a extins astăzi major și conține un hatch care a dat startul renașterii estetice a mărcii, un coupe cu patru uși (CLA) care reprezintă o variantă fără rival în segment, versiunea break a acestuia (CLA Shooting Brake) și un SUV compact (GLA) care adună din ce în ce mai mulți clienți pe măsură ce trec anii.
Conceptu pentru a se lupta de la egal la egal cu Audi A3 Sedan și cu viitorea generație a lui Volvo S40, anunțat la rândul său anul trecut de conceptul 40.2, viitorul Clasa A Sedan ne oferă și o primă privire spre evoluția limbajului actual de design al mărcii germane premium.
"Concept A Sedan demonstrează că vremea dungilor de caroserie a apus. Cu proporțiile sale perfecte și cu o abordare senzuală a suprafețelor pe care liniile sunt reduse la minimum, vorbim despre o nouă bornă a filosofiei <Puritate senzuală> și are potențialul de a introduce o nouă eră a designului", spune Gorden Wagener, directorul de design al mărcii germane.
Concept A Sedan este o berlină cu linii dinamice care se apropie atât de mult de ideea actualului CLA, încât rămâne de văzut dacă Mercedes va păstra ambele tipuri de caroserie în gamă sau dacă CLA va fi transformat într-un coupe cu două uși. Cu o lungime de 4.57 metri, conceptul Mercedes este mai mare decât actualul rival A3 Sedan în toate direcțiile (+9 centimetri lungime, +7 centimetri lățime și +7 centimetri înălțime).
Cocoțat pe jante de 20 de inch, conceptul Mercedes oferă o linie frontală în care blocurile optice triunghiulare și grila reprezintă o evoluție sensibilă față de actuala linie estetică folosită de Mercedes pe gama sa. Liniile fluide și rotunde ale stopurile se transformă și ele odată cu noul concept, designerii Mercedes mizând pe linii angulare și agresive care probabil că vor fi regăsite nu doar pe versiunea de serie a modelului, ci și pe gama de generație viitoare a constructorului din Stuttgart.
Mercedes nu suflă nicio vorbă legată de o eventuală dată de lansare a modelului de serie, susținând doar că noul concept are șanse mari de a se transforma în versiune de producție.
Așadar nu se mai știe dacă este o nouă nișă, pentru că CLA are alură de coupe, iar clasa A sedan trebuie să arate mai clasic, dar conceptul tot a coupe aduce, deci cum? Exact cum spuneam la celelalte știri legate de acest model :).