Vremuri mai bune pentru Lotus: marca britanică a fost preluată de chinezii de la Geely, actualii patroni Volvo
Geely, brandul chinezesc care deține Volvo, a anunțat oficial preluarea a 51% din acțiunile mărcii engleze Lotus. Semnarea tranzacției se va face în iulie.
În 2010, Geely cumpăra Volvo și dădea naștere unui val de critici. Fanii brandului se temeau că investitorii chinezi vor pune pe butuci brandul suedez care se străduia să supraviețuiască. La șapte ani de atunci, Volvo are o gamă întinerită, vânzările sale sunt la un nivel record, iar planurile de viitor sunt cât se poate de roz.
În acest context, preluarea Lotus de către același conglomerat chinez nu poate fi decât o veste bună. Geely a anunțat că a achiziționat 51% din acțiunile Lotus de la Proton, compania care deținea până în prezent marca britanică.
De altfel, Geely va prelua 49.9% și din acțiunile Proton. Tranzacția se va semna în luna iulie și de atunci înainte Lotus va putea avea acces la o infuzie de capital menită să relanseze brandul sportiv, care s-a străduit din greu să întinerească gama sa actuală.
Geely a promis că va accelera dezvoltarea noilor tehnologii și lansarea unor supercaruri. Dacă ne aducem aminte, în urmă cu șapte ani, Lotus pregătea o ofensivă puternică, lansând cinci concepte în același timp în segmentul în care activează acum Lamborghini și Ferrari. Cele cinci concepte care ar fi trebuit să se materializeze în supercaruri. Situația financiară instabilă i-a făcut însă pe britanici să abandoneze planurile.
Geely a facut miscarea asta ca sa le dea platforma CME de la volvo, si vor dezvolta supercaruri electrice si / sau hibride, concurenta pt tesla.