Înapoi la motorsport: Volkswagen a dezvăluit o mașină misterioasă pentru cursa de la Pikes Peak
Volkswagen a dezvăluit o mașină misterioasă care ar urma să concureze în cursa de la Pikes Peak de anul viitor.
Volkswagen a părăsit Campionatul Mondial de Raliuri la sfârșitul anului trecut. Nemții au spus atunci că vor să se concentreze pe dezvoltarea unei mașini noi, bazată pe noua generație VW Polo și eligibilă pentru WRC 2, care să fie disponibilă pentru clienți începând din 2018.
Odată cu ieșirea din WRC, nemții au rămas fără o prezență semnificativă în motorsportul de înaltă performanță. Grupul VW a revenit la sentimente mai bune și a dezvăluit acum o mașină misterioasă care ar urma să concureze în cursa de la Pikes Peak (
Pentru asta, VW a prezentat două imagini “teaser” cu un viitor prototip electric, potrivit publicației Autocar.
Această mișcare vine să confirme strategia grupului VW privind sporirea investițiilor în dezvoltarea mașinilor electrice. După izbucnirea scandalului Dieselgate, imaginea Volkswagen a fost foarte șifonată, iar atenția brandului s-a mutat către tehnologiile “verzi” și viitoarele mașini electrice.
Pikes Peak este un prilej perfect pentru VW să vadă potențialul unei mașini electrice într-o cursă de anvergură.
Din poze (zgarcite in detalii) pare mai degraba un prototip potrivit ptr LeMans ... dar de acolo tocmai s-au retras AUDI si PORSCHE... Greu de tinut un asemenea model pe serpentinele inguste de la PIKES PEAK si cum Leob s-a cam retras ... mai ramane doar Ogier.(din ograda proprie) suficient de "crazy" sa faca asa ceva (pe Ken Block nu pun ei mana).