Noul Cod Rutier se amana
Motiv de bucurie pentru soferi: noile amenzi si puncte de penalizare nu vor intra in vigoare de joi, asa cum era prevazut initial, ci doar din decembrie.
Desi era prevazut sa intre in vigoare incepand de joi, noul Cod Rutier se amana pentru 1 decembrie. Motivul? Ministerul Administratiei si Internelor doreste introducerea in noile prevederi procedura de constatare amiabila, care prevede ca soferii implicati intr-un accident usor sa nu se mai prezinte la sectia de Politie pentru constatare in cazul in care au convenit asupra vinovatului. In aceasta situatie, soferii in cauza se vor deplasa direct la sediul societatii de asigurare.
“Miercurea viitoare voi introduce in sedinta de guvern o ordonanta de urgenta prin care noul Cod Rutier sa includa si simplificarea procedurilor in caz de accidente fara victime. Se va recurge doar la schimbul de asigurare. Soferii implicati vor merge la Politie doar in cazul in care nu se inteleg”, a declarat Vasile Blaga, ministrul de interne . Evident, o astfel de masura nu va putea fi luata fara consultarea in prealabil a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, organizatie care va trebui sa isi dea acordul in acest sens.
Un alt motiv care a dus la amanarea intrarii in vigoare a noului sistem de penalizare si amenda este faptul ca, potrivit purtatorului de cuvant al Ministerului, publicul nu este inca pus la curent corect cu privire la modificarile aduse de noul Cod Rutier.
Vezi AICI care sunt prevederile si modificarile importante aduse de noul Cod Rutier.