Tesla trece pe profit, pentru a treia oară în istoria companiei: 312 milioane de dolari în trimestrul al treilea
Tesla a anunțat un profit de 312 milioane de dolari pentru trimestrul al treilea din 2018, depășind așteptările analiștilor din piață. Este pentru a treia oară în istoria companiei când Tesla are un trimestru profitabil, după reușite similare în 2013 și 2016.
Începutul de an a fost unul extrem de agitat și complicat pentru americanii de la Tesla, în special după anunțarea primelor rezultate financiare din 2018, respectiv pierderi de 785 de milioane de dolari pe trimestrul întâi.
Promisiunile repetate și nerespectate ale șefului Elon Musk au contribuit și ele la lipsa de încredere a investitorilor în viitorul constructorului american.
Cu toate acestea, Musk a reușit să îndeplinească poate una dintre cele mai importante promisiuni, aceea de a aduce Tesla din nou pe profit. Compania americană a raportat un profit de 312 milioane de dolari pentru trimestrul al treilea din acest an, luând prin surprindere piața și depășind așteptările analiștilor financiari.
Este doar a treia oară în istoria companiei când Tesla reușește să aibă un trimestru profitabil, după rezultate pozitive în 2013 și 2016. Elon Musk are acum puțină liniște și promite că Tesla va încheia și ultimul trimestru din 2018 pe profit
Cu toate că se află sub obiectivul impus de 5.000 de unități, producția lui Model 3 a atins un nivel de 4.300 de mașini pe săptămână, suficient pentru a ridica nivelul încasărilor și ridica “moralul” companiei.
Până la sfârșitul lui 2018, Tesla vrea să dea startul comenzilor pentru Model 3 în Europa și China, urmând ca livrările către clienți să înceapă din februarie-martie 2019.
Bravo lor,tot înainte!