Hyundai prezintă versiunea Tucson N Line: motor diesel de 1.6 litri cu sistem mild-hybrid, aspect sportiv și suspensii mai rigide
Hyundai a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul Tucson N Line. Versiunea pregătită de asiatici oferă modificări estetice, mici îmbunătățiri la interior și o suspensie ceva mai rigidă. Trei motoare vor fi disponibile pe Tucson N Line, noutatea fiind apariția versiunii diesel de 1.6 litri cu sistem mild-hybrid.
La jumătatea anului trecut, Hyundai a publicat primele imagini și detalii referitoare la i30 N Line. Nivelul de echipare lansat de constructorul asiatic a fost gândit pentru ca trecerea de la versiunile "civile" la varianta de performanță a hatchback-ului compact să aibă loc mai lin.
Câteva luni mai târziu,
Primul SUV din gama producătorului asiatic care primește acest tratament va fi disponibil în nouă nuanțe de caroserie. La nivel exterior, Hyundai a pregătit spoilere ușor restilizate, o ramă cromată de culoare neagră în dreptul grilei frontale, jante de 19 inch din aliaj și lumini de zi cu o semnătură nouă. Tot la exterior, fanii vor observa apariția logo-ului "N Line" și aripa spate vopsită în negru.
Pentru interior, Hyundai propune scaune sport îmbrăcate în piele și cusute cu ață de culoare roșie, un volan sport și logo-ul "N Line" amplasat pe săptarele scaunelor și pe selectorul cutiei de viteze.
Pe lista modificărilor aduse de Hyundai trecem și îmbunătățirea răspunsului sistemului de direcție, dar și suspensii mai rigide comparativ cu versiunile "normale" (5% pe puntea față, 8% pe puntea spate).
Fanii motoarelor pe benzină vor putea comanda Tucson N Line doar împreună cu unitatea de 1.6 litri T-GDI de 177 de cai putere. Cei care preferă motoarele diesel vor avea de ales din două unități.
Pentru prima dată în gama Hyundai, motorul diesel de 1.6 litri de 136 CP a fost echipat cu un sistem mild-hybrid la 48V. Mulțumită acestei tehnologii, consumul de carburant și emisiile de CO2 scad cu până la 11% comparativ cu versiunea "normală" a unității diesel.
Cel de-al doilea motor diesel propus de asiatici are 2.0 litri și dezvoltă 185 CP. Și în acest caz, Hyundai alege să ofere varianta echipată cu sistemul mild-hybrid la 48V, motor care a debutat odată cu facelift-ul lui Tucson.
Conform oficialilor, motorul de 1.6 litri T-GDI și cel de 1.6 litri CRDi vor fi disponibile atât cu o cutie de viteze manuală, cât și cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte. Totodată, cele două motorizări amintite mai sus vor putea fi comandate atât în versiune 2WD, cât și într-o variantă cu tracțiune integrală.
Conform oficialilor Hyundai, în perioada următoare vom face cunoștință și cu o versiune de performanță a lui Tucson. Aceasta va purta numele de Tucson N, iar voci apropiate companiei spun că asiaticii vor pregăti un motor cu 340 CP. Debutul ar urma să aibă loc în următorii doi ani.
la exterior nu am observat mari diferente, fiind orbit de acel rosu aprins, insa la interior, linia sportiva e vizibila si placuta cu acele cusaturi rosii pe fundal negru. interesanta gama de motoare pentru linia N, in special hybridizarea usoara a dieselului mic