Acesta este noul Ford Puma: Am fost primii jurnaliști români care au văzut noul SUV produs la Craiova

Publicat miercuri, 26.06.2019 07:00 de Bogdan Mirică

La începutul lunii mai am fost primii oameni pe care Ford i-a invitat să-l cunoască pe noul Puma, SUV-ul de segment B pe care îl va produce la Craiova. Embargoul a expirat, așa că vă putem spune totul despre el.

6 mai. N-am spus nimănui unde plec. La Dusseldorf plouă cu găleata. Clădirea gri în care am ajuns ascunde un mare secret. Iar eu sunt obligat să-l țin cu mine până la final de iunie. Un chin, dar și un privilegiu, pentru că sunt primul jurnalist care îl vede în „carne și oase”. Simt că toți oamenii de acolo, inginerii de produs, designerii, prelungesc dinadins tragerea cortinei uriașe. Până la urmă iau atitudine și dau nas în nas cu noul Ford Puma.

Nu-mi vine să cred că este el. Parcă mă simt și mai bine când văd că nu seamănă cu nimic din gama Ford actuală. Ba chiar am riscat să spun că seamănă destul de mult cu Porsche Macan. Designerii au râs, pentru că anticipau răspunsul acesta. Probabil nu eram primul care a văzut asemănările. Au acceptat bucuroși să-mi demonteze prima impresie.

Cum arată Puma în realitate?

Original. Ca nici un alt SUV din segmentul B. E frumos și nu pot explica exact de ce. Cum era de așteptat, noul crossover de segment B reinterpretează câteva linii ale vechiului Puma, modelul de la care a preluat numele. Partea frontală păstrează cele mai multe detalii estetice de la coupe-ul Puma, produs între 1997 și 2002. Blocurile optice, deși au o oarecare influență, sunt desenate după cele ale supercarului suprem: Ford GT. Până și semnătura luminoasă diurnă cu LED este similară cu cea a lui Ford GT. Bineînțeles, există mai multe soluții de iluminare, unele mai accesibile, cu o semnătură LED diferită. Nu lipsesc grila ovală, de dimensiuni generoase, specifică Ford, și nici prizele de aer incluse în spoilerul față, pentru a răci cum trebuie frânele. Nuca în perete? Oglinzile laterale.

În cadrul evenimentului din Dusseldorf eu am făcut cunoștință cu un Ford Puma în echiparea sportivă ST-Line. Asta înseamnă că pasajele foarte generoase ale roților, menite să ne sugereze că vorbim despre un SUV, au primit cele mai mari jante disponibile în ofertă: 19 inch. N-au lipsit pragurile laterale, iar în partea din spate au apărut eleronul montat pe hayon și deflectorul fals în care apare și o evacuare cromată. Blocurile optice spate, disponibile ca și cele față cu lumini LED, seamănă destul de mult cu vedem pe Renault Clio, dar sunt mai mari.

Interiorul versiunii ST Line vine cu scaune îmbrăcate în tapițerie mixtă, piele și textil, cu o serie de cusături roșii, cu un volan teșit în partea de jos, cu logo-ul ST-Line și cu inserții din aliaj sau aluminiu la nivelul pedalierului, al pragurilor și al schimbătorului de viteze. Dezvoltat de divizia Ford Performance, kitul disponibil pentru Puma vine la pachet și cu o suspensie sportivă, cu amortizoare special calibrate.

Mașina pe care am văzut-o la Dusseldorf a fost expusă în culoarea Blazer Blue. Scoate foarte bine în evidență formele mașinii, însă, cei care nu iubesc prea tare albastrul mai au la dispoziție alte 10 nuanțe de caroserie: Frozen White, Race Red, Solar Silver, Agate Black, Luxe Yellow, Lucid Red, Grey Matter, Desert Island Blue, Magnetic și Metropolis White.

Bineînțeles, așa cum ne-a obișnuit, Ford oferă și un nivel de echipare fără accente sportive, dar cu o mulțime de detalii menite să atragă publicul pretențios. Puma Titanium vine cu mai multe elemente cromate pentru exterior: conturul grilei, al proiectoarelor și inserții la nivelul pragurilor. Clienții primesc standard și jante Pearl Grey de 18 inch, precum și câteva detalii din plastic negru lucios.

La interior, Ford Puma Titanium vine cu volan îmbrăcat în piele, o serie de inserții care imită lemnul și o tapițerie specială pentru fețele ușilor.

Interior ușor de curățat și spațios

Ford a gândit noul Puma ca o mașină practică, foarte spațioasă. Asta deși vorbim despre un SUV de segment B, iar trăsăturile acestea par uneori utopice. La interior există spațiu suficient pentru doi pasageri adulți pe bancheta din spate, mulțumită în mare parte designului ales pentru spătarul scaunelor față. Scaune față care sunt disponibile, în premieră în segment, cu o funcție de masaj ce poate fi ajustată pe trei direcție și pe trei niveluri de intensitate. Am testat această funcție pe un scaun adus acolo special și pot spune că nu e cazul să vă așteptați la un masaj viguros. Se simte ușor acțiunea lui și, probabil, pe distanțe lungi va fi reconfortant.

În funcție de nivelul de echipare, clienții pot alege și o tapițerie care poate fi spălată. Scaunele sunt îmbrăcate într-o stofă care vine fixată cu velcro și fermoar. Ea poate fi curățată la mașina de spălat. De asemenea, atunci când v-ați plictisit de culorile interiorului, puteți comanda alt model de tapițerie. Sunt o mulțime de spații de depozitare inteligent create, inclusiv o zonă pentru depozitarea telefonului mobil, bine croită, care vine și cu încărcare prin inducție.

Surpriza uriașă se ascunde însă în spatele hayonului. Acesta poate fi comandat cu o acționare electrică și cu o funcție handsfree pentru momentele în care aveți mâinile ocupate. O să încep cu planșeul portbagajului, care este fixat de hayon, deci nu trebuie să vă faceți probleme pentru depozitarea lui. De asemenea, el este flexibil și lung, reușind astfel să se muleze pe obiecte voluminoase.

Ce obiecte voluminoase? Păi într-un portbagaj cu o capacitate de 456 de litri pot intra multe. Este o capacitate neobișnuit de generoasă pentru un model de segment B, depășind ce oferă Peugeot 2008, Opel Crossland X, Volkswagen T-Cross sau Citroen C3 Aircross. Podeaua portbagajului are o structură hexagonală folosită în industria aviaței sau în elaborarea supercarurilor. Este construită din hârtie reciclată și un adeziv pe bază de apă pentru a fi foarte ușoară.

Sub podeaua aceasta se ascund alte spații de depozitare. Dacă alegeți un kit de pană, atunci o să vă treziți cu un loc secret în care mai încap fără probleme un troler de cabină și un rucsac. Tocmai această adâncitură a portbagajului permite transportul unor obiecte care au până la 115 centimetri. Nu găsești așa ceva nici în SUV-urile mari. Ca să-mi demonstreze acest aspect practic neobișnuit, Ford mi-a pus la dispoziție o mulțime de obiecte înalte, pe care ai putea să le cari în portbagaj. Le veți găsi și în imaginile de mai jos, le enumăr și aici: un ghiveci înalt cu tot cu floare, un scaun de birou, o bicicletă pliabilă sau doi saci pentru crose de golf.

Bonus, pentru că această zonă ascunsă poate servi la încărcarea obiectelor murdare, cum ar fi niște cizme de cauciuc pline de noroi, Ford a mai inventat ceva util: podeaua are un dop. Prin urmare, poți să speli liniștit orice.

Puma promite să fie util și atunci când ai de încărcat pachete voluminoase cu mobilă. Gura de încărcare a portbagajului este largă și a fost gândită pentru a putea primi un pachet de aproape un metru lățime fără a rabata bancheta spate.

Un nou val de tehnologii

Dacă o să privești superficial interiorul noului Ford Puma o să spui că micul SUV de la Craiova preia display-ul central de 8 inch de la Fiesta și Focus. Nimic greșit aici. Dar incomplet. Este același ecran, cu o luminozitate foarte bună, cu un răspuns tactil exemplar și cu suport Apple Carplay și Android Auto. Cu ce vine în plus? Cu posibilitatea de a primi informații despre probeme apărute pe drum: un accident, o porțiune periculoasă, omașină oprită neregulamentar. Și, culmea, nu e nevoie să comanzi navigație pentru asta, ci numai modemul pentru conexiune la internet. Informațiile sunt transmise prin intermediul serviciului Here, care preia datele din cloud.

Dacă alegi sistemul de navigație al producătorului primești informații din trafic. Nu lipsește conexiunea la internet pentru un număr impresionant de 10 dispozitive. Tot 10 la număr sunt și boxele oferite de sistemul audio opțional Bang & Olufsen, cu o capacitate de 575 watt.

Cireașa de pe tort este însă afișajul digital al instrumentelor de bord. Ford folosește un ecran de 12.3 inch, cu o grafică bună și simplă. E drept că nu ai culorile și rezoluția întâlnite pe modelele din Grupul Volkswagen sau BMW, dar este suficient pentru a livra informații corect și pentru a-ți oferi o experiență digitală din viitor. Afișajul își poate schimba înfățișarea în funcție de modurile de rulare, alternând între roșu pentru modul Sport, albastru pentru Normal și verde pentru Eco.

Pentru cei care vor să fie conectați în permanență la mașina lor, Ford oferă și aplicația Fordpass, care permite blocarea sau deblocarea mașinii de la distanță, pornirea ei (doar pentru versiunile cu transmisie automată), verificarea alarmei, a schimbului de ulei, a poziționării pe hartă și a autonomiei.

Revoluția micro-hibridă și motorul cu dezactivare a unui cilindru

Noul Ford Puma dă startul noii revoluții hibride anunțate de constructorul american în Europa. Ovalul Albastru declara în urmă cu câteva luni că viitorul apropiat ne va aduce câte o versiune cu sistem micro-hibrid pe fiecare model din gamă. Cel mai mic SUV din gamă primește motorul EcoBoost Hybrid de un litru, capabil să îmbunătățească nu doar consumul și emisiile cu 10%, ci și performanțele dinamice. Ford susține că ajunge la dinamica motorului 1.5 EcoBoost.

Sistemul micro-hibrid folosește un starter-generator pe curea cu o capacitate de 11.5 kW. Acesta preia energia rezultată la frânare sau la rularea liberă și o înmagazinează într-o baterie litiu-ion de 48V. Aceasta are o capacitate mult prea mică pentru a-i permite o rulare electrică, însă, în mediul urban, ea va ajuta mașina să oprească mai mult timp motorul. Spre exemplu, atunci când încetinești pentru că te apropii de un semafor, iar viteza scade sub 15 km/h, motorul se oprește. Se oprește chiar și atunci când pedala de ambreiaj este apăsat.

Energia rezultată este recuperată în baterie. Cu ce adună aici, Ford Puma poate menține în funcțiune sistemele electronice ale mașinii și poate suplimenta cuplul motor. Fie la viteze mici, pentru a reduce utilizarea motorului pe benzină, fie la viteză mare, când e nevoie de ceva mai multe resurse decât cele ale unității convenționale.

La viteze mici, sistemul micro-hibrid poate oferi 50 de Nm pentru a favoriza accelerații mai vioaie. Spre exemplu, ești în treapta a treia, la 35 de km/h și ai nevoie de accelerare. Cuplul motor ajută la îmbunătățirea răspunsului mașinii. În cealaltă situație, atunci când soliciți toate resursele (într-o depășire, spre exemplu), sistemul micro-hibrid poate suplimenta cu 20 de Nm.

EcoBoost Hybrid este disponibil pentru versiunile de 125 și 155 de cai putere ale motorului de un litru. În plus, versiunea de 125 de cai este disponibilă și cu un sistem de dezactivare a cilindrului. Din totalul de trei rămân doar doi atunci când rularea nu necesită toate resursele. Repunerea în funcțiune se face în doar 14 milisecunde. Tehnologia de dezactivare a unuia dintre cilindri îi oferă motorului de 125 de cai putere un consum mediu de 5.6 litri/100 de kilometri și o rată a emisiilor de 128 g/km.

Ford nu renunță pentru moment la diesel. Prin urmare, Puma va beneficia și de motorizări EcoBlue. Intrarea în gamă se va face cu motorizări EcoBoost fără tehnologia micro-hibridă. Pe lângă cutiile manuale oferite standard, Ford va pune la dispoziție și o automată cu șapte rapoarte și dublu ambreiaj.

Fiesta SUV-urilor mici și etalon la capitolul siguranță

Ford nu a uitat de pedigree-ul său. Modele ca Fiesta și Focus sunt recunoscute pentru ținuta de drum exemplară. Prin urmare, Puma nu putea să facă notă discordantă. Ford anunță că arhitectura include o bară de torsiune rigidă pentru puntea spate, amortizoare mai mari, o suspensie mult mai bine antifonată și un șasiu ceva mai țeapăn. În plus, lățimea mașinii este foarte apropiată de cea a unui Focus.

După cum spuneam și mai sus, în cazul versiunilor ST-Line, setarea suspensiei a fost făcută de Ford Performance pentru a reduce la maxim ruliul. Direcția și calibrarea sistemului ESP depind și de modurile de rulare pe care le alege șoferul. Acesta are la dispoziție modurile Normal, Eco, Trail, Slippery și Sport. Fiecare vine cu o setare specială pentru parametrii mașinii.

Pentru cei care nu pun așa mare accent pe ținuta de drum sportivă, Ford s-a asigurat că garantează o rulare extrem de sigură. Există foarte multe sisteme de siguranță pe Ford Puma. Avem 12 senzori, trei radare și două camere care veghează cei cinci pasageri. Există un sistem de menținere în centrul benzii de rulare, unul pentru recunoașterea semnelor de circulație și un pilot automat adaptiv cu funcție Stop&Go.

Nu lipsește camera de marșarier cu vedere la 180 de grade, o premieră în segment, și avertizarea la mersul cu spatele sau la ieșirea dintr-o parcare. Aceasta poate aplica și frâna dacă detectează un pericol iminent. Puma beneficiază și de un sistem care promite să te țină pe drum, dacă cumva ai adormit și ai ieșit de pe carosabil. Road Edge Detection are un senzor care simte când ai ieșit de pe asfalt pe iarbă, pietriș sau altă suprafață și aplică o forță direcției pentru a rămâne pe carosabil.

Și asta nu e tot. Pe lângă sisteme clasice, cum ar fi frânarea automată de urgență, cu posibilitate de recunoaștere a pietonilor și bicicliștilor, Ford Puma dispune și de o avertizare că ai pătruns pe o stradă cu sens interzis. La viteze urbane sau de autostradă, funcția Evasive Steering Assist folosește camera pentru a detecta vehicule care se deplasează prea încet sau care staționează și ajută șoferul să evite o coliziune iminentă.

Concluzie

Cred că este evident că noul Ford Puma, cel mai nou membru al familiei de la Craiova, este cel mai complex și mai avansat model construit la noi în țară. Dă tonul în materie de tehnologie și siguranță în segmentul său și nu numai. Este dovada vie că Ford și-a făcut bine temele și promite să producă în Oltenia un adevărat hit.

  • q, miercuri, 26.06.2019 07:36

    Foarte fain,chiar imi place,design indraznet si sportiv.Clar,se va vinde...

  • Adrian M, miercuri, 26.06.2019 08:17

    Superba masina, poate fac si rahatii nostri de alesi din ministere, drumul expres spre Pitesti, ca cele 3 borduri inaugurale au fost puse chiar inainte de alegeri:(

  • zamaraii, miercuri, 26.06.2019 08:59

    cum este premiera in segment camera la 180 de grade cand exista de ceva vreme pe opel crossland X?

  • AnT85, miercuri, 26.06.2019 09:13

    Frumoasa masina. @Automarket, poate puteti discuta, cu cei de la Ford Romania...pe cand un configurator online,ceva de genul, cum au cei de la VW,Skoda...Kia? Am gasit ceva,pe site la Colina, dar nu au informatii complete.

  • xxx, miercuri, 26.06.2019 09:15

    Frumoasa. Acum depinde de cat va costa!

  • Gabi, miercuri, 26.06.2019 09:43

    O intrebare: care este garda la sol? Multumesc.

  • kim, miercuri, 26.06.2019 09:46

    Extraordinar de frumoasa. Bravo Ford ! Intrebari: 1. Ce dimensiuni are masina ? Cum se incadreaza intre EcoSport si Kuga sau, de exemplu, Captur ? Pare mai mare decat T-Cross. 2. Optiune de tractiune integrala exista ? 3. Care este garda la sol ?

  • Adrian24, miercuri, 26.06.2019 09:46

    Alta intrebare: benzina doar de 1 litru?:(

  • ACE - Craiova, miercuri, 26.06.2019 09:48

    Felicitari FORD, masina arsta SUPER !!!!! Nu am inteles daca se ofera si sistem cu tractiune integrala, eventual cuplat si la o cutie automata ..... Ar fi excelent daca ar obtine si 5 stele EURONCAP - asemenea FORD B- max.... MULT SUCCES!!!

  • MarDark, miercuri, 26.06.2019 09:49

    @kim Tractiune integrala nu are

  • Basil, miercuri, 26.06.2019 10:10

    Nu sunt specialist in domeniu, dar as zice ca motorul de 1 l nu e prea potrivit pentru o asemenea masina. In rest, desi nu cunoastem dimensiunile, arata bine. Imi place ca au sistemul audio B&O, care cred ca e o premiera pentru masinile produse in RO.

  • PMC, miercuri, 26.06.2019 10:40

    Masina arata intr-adevar excelent! E un soi de Fiesta pe steroizi, dar le-a isit, nimic de zis. Totusi, cum sa ai motor cu 3 cilindri cu dezactivarea cilindrilor? :D O sa mearga intr-un cilindru ca un scuternu peste mult. Un update de soft, o trebshoara, o maslina si iacata-ne ca mergem fara niciun cilindru! Magie! :D In fine... Slava Domnului ca o sa monteze Diesel pe ele. Eu sper la unitatea de 2L Diesel. O sa fie Diesel + automata cu 7 rapoarte, ceea ce suna deja ff bine. Podeaua cu dop recunosc ca-mi place, eu fiind un impatimit al curateniei ireprosabile in masina. Mi se pare o chestie ff faina sa poti sa pui saci cu cartofi si apoi pur si simplu sa speli praful ramas sau noroiul sau orice de acolo cu un furtun. Excelenta ideea, desi stiu ca vor rade unii foarte bine si-si vor bate joc.... Din cate vad, poate mi-a scapat, asta va fi doar inca un SUV fara 4x4 intr-un sir destul de lung. Mie nu-mi place asta. Mi-ar placea sa existe macar o motorizare cu 4x4. In rest, sa-i uram succes olteano-americanului!!!! :)

  • unu, miercuri, 26.06.2019 10:43

    frumos frumos, are si vanita in portbagaj cu dop de golire, la aia mici o sa le placa :)

  • Nelu, miercuri, 26.06.2019 10:51

    Wow! Iată cum cel mai urat model(ecosport) din segment s-a transformat in cel mai frumos model(puma) din segment. Aici ford a facut o treaba excelenta.

  • Parere, miercuri, 26.06.2019 11:04

    Eu sper ca masina sa aiba succes, dar sa nu se vanda cu motorizari diesel (care si asa in Vest sunt indezirabile). Sper sa terminam odata cu motoarele astea cancerigene. Pacat ca nu au macar un hibrid benzinar in gama.

  • Kirotractor, miercuri, 26.06.2019 11:12

    Întâi câteva date (presupus corecte, deși nu mai prezintă garanții nici informațiile de pe site-urile *serioase* ) - garda la sol ar fi de 143 mm (nu-i mult, cam cât VW Polo de ex... sau Fiesta Active, pe care o încalecă parțial în gama Ford.) - înălțimea e *cu 30 mm peste ce a a noii Fiesta* zice @Autocar, fără să precizeze dacă a versiunii Active (aproape 1,50 m vs, +1,47 m normala) - aceiași savanți britanici :-) zic că lungimea, dar și lățimea au câștigat câțiva cm. comp. cu Fiesta (care-i lată de +1,78 m.) - portbagaju-i într-adevăr cu 25% mai mare ca al Focus-ului (456 l vs. 370) - NU vor exista versiuni 4x4, nici măcar pt diesel-ul 1.5 TDCi - motor cu care Ecosport poate fi comandat 4x4 - motiv probabil: oribilitatea amero-indiano-olteană nu-i încă amortizată și musai trebuie să aibă un atu ca să mai subziste 2-3 ani. - prețul de listă va porni estimativ (în Vest) de la cca. 20.000 € - pt. versiunea bazică 1.0 Ecoboost de 95 CP.

  • someone, miercuri, 26.06.2019 11:31

    draga ford romania: puma vs ecosport 6-0 in primul set. asa trebuia sa arate ecosportul de la inceput. as paria ca puma il va scoate de pe piata pe fratele " mai in varsta" sper ca gama de motoare sa se largeasca putin. ar fi potrivit si interesant motorul de 1.5 ecoboost de pe noul focus, chiar daca in versiunea mai soft de puetere. va intrebati de ce zic asta: pentru ca ecosportul, in cea mai puternica versiune pe benzina de 140 cai, face 0-100 in 11,4 secunde. si e cea mai potenta benzina din gama lui. de aceea spun si sant sigur ca versiunea puma de 155 cai nu va fi mult mai rapida, mai ales ca in ultima vreme ford are prostul obicei sa distruga performantele motoarelor ( f bune de altfel) prin etajarea f lunga a cutiilor de viteza. e drept ca scoti consum si noxe, dar slabesti performantele unor modele considerate unanim sportive.

  • pipo, miercuri, 26.06.2019 12:01

    @Kiro : hai ca ne-ai dat una dupa ceafa si ne-ai luat mau la toti cu ultima informatie. Mai bine ne lasai sa ne mai bucuram si noi ochii de Macanu' nostru oltenesc ! Pai la 20.000 entry level inseamna ca te duci lejer in 30.000 daca vrei "pseudo"hybridul ala si ceva echipare . In sfarsit, nu-i urat deloc si mai este si original ca design in gama Ford ,dar oricum trebuie sa recunoastem ca are de tras oricum in fata competitiei - 2008, viitorul Captur , etc - arata si ele bine rau si as spune ca la interior sunt peste olteanu' nostru . Dar oricum, mult succes , de data asta parca merita, ca Ecosport sincer nu inteleg unde s-au vandut atatea ! Am stat dimineata cu ochii ca pe butelie pe Digi sa-l vad ca intelesesem ca e Bogdan M. acolo la fabrica in direct , cand colo ...dar oricum nu mi-a parut rau , masinuta asta chiar este cea mai aratoasa produsa in Romania si sper sa ajunga ceva cu care ne putem mandrii alaturi de Duster&co.

  • Scrooge, miercuri, 26.06.2019 12:01

    .....desi se vad influentele modelului vechi de Puma, un singur cuvand imi vine in minte cand vad partea frontala....."Porsche" :)

  • Gabi, miercuri, 26.06.2019 12:12

    Tu zici "porsche" iar eu zic ca aduce cu "kia sportage" cand i-l privesc din fata!

  • PMC, miercuri, 26.06.2019 12:14

    @Kiro: daca e pe bune pretul ala transmis "pe surse" de catre "iespertzii britanici" atunci mai-mai ca-ti vine sa alergi agitandu-ti bratele deasupra capului ca un madman la Mercedes si sa-ti iei un GLA de pe stoc pe la 26.000 de iepuro. Cu automata si motor pe alese, Diesel sau Otto. De exemplu din ... Belgia. :)

  • Scrooge, miercuri, 26.06.2019 12:14

    @Gabi.....verifica te rog pe net cu ce s-a ocupat designerul lui Sportage inainte de a veni la KIA.

  • Kirotractor, miercuri, 26.06.2019 12:22

    Update: Puma-i lungă (fără coadă :-)) de 4,19 m (+15 cm vs. Fiesta) și lată de cca. 1,84 (+6 cm). Ar (t)rage la cântar în medie cu *doar* 60 kg mai mult decât sora de platformă. Joacă deci clar în liga suvo-crossovero-subcompactelor gen Arona, T-Cross, 2008, Captur, Juke, Kona, Stonic etc. Și va costa, după unii nemți, cam la fel (de la 16-17.000 € spre +30K). Acusă bag și eu o doză de aruncare cu părerea, că tot e sport național și mai ales gratis -- deși timpul nostru costă, iar clicuielile aduc altora profit. Designul îmi pare deci reușit per total, chiar dacă opiniile postacilor globali sunt majoritar negative (site-urile auto nemțești principale și-au ras oricum relativ recent secțiunea de comments -- probabil și din cauza unora ca mine. :-)) Nu opiniile netizdice vor decide însă succesul Pumei MK2, care pare asigurat. Fiindcă targetul noului suvo-crossovero-coupe sau ce-o fi el nu-s fanboyșii exoticelor tunate, ci oameni obișnuiți cu nevoi asemenea. Care nu-s până la urmă de condamnat când mai pică și ei în capcanele trendurilor (trecătoare oare?! - nu prea se simte, cu SUVo-pandemia asta cronică...) ...Nu cred că-și au deci rostul crontroverse gen *De ce și-or fi bătut joc de numele Puma?* (de parcă simpaticul coupe Ford din 97 al lui Ian Callum ar fi câștigat Le Mans-ul.) Nici cârcotelile apropo de diverse asemănări-- reale sau imaginare , dar greu evitabile oricum -- cu alte mărci / modele (OK, să zicem că-și aduce ca proporții cu obezul Baby-Jag E-Pace, dar e mult mai inspirat conceput în multe detalii.)

  • PMC, miercuri, 26.06.2019 12:31

    Ca liberatea de expresie in tara lui Merkel e tot mai nesemnificativa pentru mahari e un lucru tot mai evident. :) Nu-i nimic, o sa vedem unde ajung dragii de ei, germanii. :)

  • verde, miercuri, 26.06.2019 12:44

    E putin mai mic decat Duster, dar cred ca o sa ia ceva clienti de la Duster Prestige 4x2.

  • Kirotractor, miercuri, 26.06.2019 12:56

    @pipo: Sper că ți-ai mai revenit cu ultimul update -- 16-17K € fiind un preț mai realist de pornire pt. Puma 1.0 Ecoboost 95 CP și o echipare decentă (la cca. 20K ar fi versiunea de 125 CP automatică, după noi estimări = bâjbâieli :-)). ...Prețul vestic de bază va fi *ajustat* probabil spre 14-15.000 € pe la noi. @PMC: E prea offtopic tema, dar altfel m-ar fi ispitit s-o atac, fie și doar din cauză că-i lipsă în MSM (MainStream-Media). Măcar un link merită băgat totuși: https://www.zerohedge.com/news/2016-03-28/top-german-journalist-admits-mainstream-media-completely-fake-we-all-lie-cia

  • Syl, miercuri, 26.06.2019 13:52

    Intreba cineva mai sus de specificatii. Le regasiti mai jos: - lungime: 4.186 mm - latime: 1.805 mm - inaltime 1.537 mm - garda la sol: 143mm

  • kid, miercuri, 26.06.2019 14:06

    Usor usor o sa avem pe strazi doar strutzo-camile dinastea, nici laie, nici balaie, un fel de masini, care mai decare mai cocotzate si nu in ultimul rand.... mai scumpeeee.... si lumea cumpara ca oile

  • Gabi, miercuri, 26.06.2019 16:11

    Eu zic sa ne mutam la articolul despre noul Xceed, nu de alta dar are garda de 184 mm, adica chiar de SUV/Crossover!

  • @Gabi, miercuri, 26.06.2019 16:32

    Da' de ce? Se face si ala cumva la Craiova? sau la Pitesti? Scorul mare de comm-uri aici il face acest model tocmai ptr ca... In locul AM nu mai publicam azi si alte articole...

  • pipo, miercuri, 26.06.2019 16:49

    @Gabi : comform cifrelor publicate asa s-ar zice dar din poze pare exact invers. Xceed-ul nu pare din nici-un unghi sa aiba mai mult de vreo 15 cm iar PUMA aici de fata pare sa aiba lejer 18 cm. Chiar daca este pe jante de 19 inch ,totusi.. Uitati-va la poza 9 , e facuta din lateral de undeva dintr-un plan superior pragului si totusi se vede marginea de sus a bordurii de pe partea cealalta a masinii si chiar ceva peste bordura. Si eu nu cred ca bordura aia sa aiba sub 15 cm. Foarte ciudat..

  • mircea badea, miercuri, 26.06.2019 17:44

    inca un gandac..mai vine si diesel...:/

  • Puma, miercuri, 26.06.2019 19:27

    Purtătorul de încălțăminte cu talpă roșie a stricat poza.

  • ACE - Craiova, miercuri, 26.06.2019 20:19

    Intradevar GARDA LA SOL: 14,3 cm. Deci nu se canibalizeaza in mod DIRECT cu FORD EcoSport acre are cca. 19 cm..... FORD Puma urmareste sa obtina 5 stele EURONCAP..... https://www.autoevolution.com/news/2020-ford-puma-debuts-is-like-a-tiny-house-135469.html

  • Adrian24, miercuri, 26.06.2019 20:52

    Pt cine vrea un suv adevarat in clasa asta exista subaru xv. Restul sunt glume proaste.

  • Kirotractor, joi, 27.06.2019 10:26

    @Andrei24: Corect, VX-ul Subaru e realmente capabil în offroad că-i 4x4, da-i oricum în alt segment la 4,45 m lungime (Kuga, Tiguan etc.) Plus că noul Ford Puma e doar un hatch ușor înălțat și nimic mai mult. ...De fapt doar poziția de conducere e înălțată (cu 4 cm) față de Fiesta, garda la sol fiind sub cea a Fiestei Active. Legat de asta (@pipo), garda la sol *oficială* e de obicei valoarea minimă comunicată pt. mașina încărcată, iar ST-Line-ul din poze e gol. În rest, mașina e, repet, OK după mine, dar nu-i cazul entuziasmării facile pt. așa-zise premiere iluzorii (scaune cu masaj are deja DS3 Crossback, groapă-n portbagaj :-) Civic-ul din 2005 etc.) Calitatea ei principală va fi totuși ținuta de drum tipică Ford -- adică sigură+incitantă la ușoare excese sportive. ...Posibile mai ales cu motorașul de 155 CP, care-mi pare totuși prea *împins* la doar 1.0 l cilindree (de acord, DS / PSA scoate acum aceiași cai din Puretech-ul tricilindru, dar are măcar 1,2 litri...)

  • sandu, joi, 27.06.2019 12:28

    pai nu inteleg...kia si ford lanseaza aceleasi masini? e identica cu xceed. nu prea mai au imaginatie constructorii astia.

  • pipo, joi, 27.06.2019 12:43

    @kiro : merci pt. observatie , dar ..hmm...nu stiu ce sa zic desprea asta si sincer nu prea as crede. Eu credeam ca e exact invers, adica se comunica valoarea cu masina+sofer doar. Recunosc ca nu stiu cum este comunicata valoarea garzii la sol dar mergand pe principiul tau ( masina plina) atunci cam toate ar trebui sa aiba vreo 10 cm. Un Logan ( exemplu pur aleator) care are o garda comunicata generoasa ( parca vreo 15-16) pt. o berlina compcta sigur nu trece de 10 cm daca e plina . @sandu : bai fratilor, la ce draci de poze va uitati ? Stiu ca in materie de design totul e subiectiv , dar...pe bune...la ce dracu seamana Puma asta cu xceed-ul !? Pe altii i-am auzit ca seamana cu Karoq-ul !!!...altii ca Xceed-ul de fapt seamana cu Karoq-ul!!!..si tot asa ...chiar imi e greu sa inteleg asemenea comparatii. Fara suparare..

  • Kirotractor, joi, 27.06.2019 13:18

    @pipo: Ba, să crezi :-) -- chiar dacă pot exista și excepții, ți-o spune unul care a fost obligat să buchisească mii de date tehnice: garda la sol *oficială* e de obicei valoarea minimă comunicată pt. mașina încărcată -- și încă la sarcina max. admisă! --, iar ST-Line-ul din poze e gol-goluț. Intuitiv-ochiometric le zici bine cu exemplul Loganului, dar nu trebuie uitat că punctul cel mai coborât de sub mașină e sub scutul motor (ori sub baia de ulei dacă scut n-are) -- iarăși de obicei, excepții fiind puține, de tipul Swift 4x4 cu diferențial spate proeminent. ...Cotă care coboară la-ncărcarea mașinii mult mai puțin ca-n dreptul punții-spate, mai înaltă pe arcuri din proiect taman ca să nu dea cu burta de pământ în versiunea camion. :-)

  • ACE - Craiova, sâmbătă, 09.11.2019 06:48

    In Germania s-au afisat primele preturi: - cutie manuala - 1 litru - 125 CP - navigatie - lumini led - disponibilitate 20.04.2021 17.500 Euro