Audi a găsit soluția pentru a ține în viață modelul R8: succesorul supercar-ului din Ingolstadt va avea sistem electrificat de propulsie

Publicat marţi, 23.07.2019 10:50 de Cornel Șocariciu

Oliver Hoffmann, directorul general Audi Sport, a confirmat că supercar-ul R8 va avea un succesor. Conform declarațiilor făcute de acesta, modelul va fi echipat cu un sistem electrificat de propulsie.

În ultimele luni au existat o serie de zvonuri care menționau că Audi este gata să renunțe la o serie de modele din gama de sportive. Cu toate acestea, câțiva oficiali din cadrul diviziei Audi Sport au susținut cu tărie dezvoltarea unor noi generații pentru modelele de performanță, iar acum avem o serie de informații clare cu privire la viitorul lui R8.

Supercar-ul din Ingolstadt va primi un succesor, iar sub capota acestuia va fi instalat un sistem electrificat de propulsie.

"Vom avea o formă de electrificare pentru R8, dar încă nu am luat o decizie cu privire la sistemul pe care îl vom utiliza. Lucrăm la un concept, ținem legătura cu conducerea, dar încă nu am stabilit țintele finale. Avem câteva concepe extrem de interesante în ceea ce privește sistemul de propulsie", a declarat Oliver Hoffmann, directorul general Audi Sport.

În prezent, în gama Audi există trei forme de electrificare: mild-hybrid cu sisteme electrice la 12V și 48V, plug-in hybrid și 100% electric.

Cel mai probabil, divizia de performanță va miza fie pe varianta mild-hybrid la 48V (aceasta fiind disponibilă și într-o versiune cu compresor electric), fie pe o soluție benzină+electric de tip plug-in hybrid.

Fanii actualului R8 vor avea parte de o serie de surprize din partea conducerii Audi Sport. Conform declarațiilor făcute de Oliver Hoffmann, divizia de performanță va oferi o variantă de stradă cu elemente preluate de pe versiunea de circuit R8 GT3, dar și cu câteva ediții speciale.

Via | Motoring

  • vianu, marţi, 23.07.2019 10:57

    hm....mai bine il ofereau DOAR in versiuni diesel sunt foarte multi fani diesel, mai ales la noi si mai ales care isi permit

  • LEXMARK, marţi, 23.07.2019 10:58

    Gresesc eu sau deja masina aceasta a mai avut propulsie electrica si asta pe ambele generatii?... Aaaa, mi-am amintit, au vandut doar 7 unitati si se pune numai de la 10 in sus :))) Hai Audi, Skoda sau Bugatti, cum te mai chemi tu, haide ca stiu ca se poate!

  • zarnesteanu, marţi, 23.07.2019 11:58

    Doar versiuni electrice ... no comment :)

  • Edikkk, marţi, 23.07.2019 14:54

    Închipuiţi vă un Audi R8 cu patru motoare electrice pentru fiecare roată... În oraş electric pe o baterie cu autonomie 80-200 km iar în rest pe un rezervor de hidrogen cu autonomie de 800 km !!

  • Edikkk, marţi, 23.07.2019 15:10

    Pentru un astfel de Audi, existând și reţea de încărcare electric şi hidrogen... aţi mai cumpăra diesel ??? Eu vorbesc pentru cei care cumpăra Audi noi, nu SH.

  • Edikkk, marţi, 23.07.2019 15:10

    Erată 80-100km

  • LEXMARK, marţi, 23.07.2019 16:24

    Pt cei cu manutzele rosii, aveti mai jos o stire din 2009: https://www.automarket.ro/stiri/audi-prinsi-cu-minciuna-e-tron-nu-dezvolta-4500-nm-ci-doar-680-nm-27343.html