Viitoarea generație Toyota Aygo ar putea avea doar versiune electrică: "Unele orașe acceptă doar mașini electrice în centru"
Toyota a confirmat că viitoarea generație a modelului de oraș Aygo ar putea avea doar versiune electrică, întrucât unele orașe încep să permită accesul în centru doar pentru mașini electrice.
Numeroși constructori auto au început să renunțe la dezvoltarea modelelor de oraș, ca urmare a faptului că introducerea unor tehnologii noi pentru motoarele pe benzină pentru respectarea noilor norme de poluare ar conduce la creșterea prețurilor cu circa 2.000 de euro.
Toyota, Volkswagen, Seat, Hyundai și Kia sunt printre puținii producători interesați să rămână în segment, iar Toyota a anunțat deja că Aygo va primi o nouă generație.
"Aygo a fost un model foarte bun pentru noi în termeni de cucerirea și atragerea tinerilor către brandul nostru. Este un segment bun pentru noi", a declarat Johan Van Zyl, CEO-ul Toyota Europa.
În prezent, Aygo este singurul model Toyota care se comercializează fără versiune hibridă pe piața europeană. Zyl a confirmat însă că viitoarea generație ar putea avea doar propulsie electrică, ca urmare a legislației introdusă de anumite orașe mari din Europa.
"Unele orașe aplică pentru zone cu emisii zero, așa că trebuie să ne gândim la viitor și să ne asigurăm că avem o versiune electrificată pentru un model de oraș", a adăugat Zyl.
Primele informații în acest sens apăruseră încă din luna august, iar un Toyota Aygo electric va avea parte de o concurență puternică în segment cu modele precum Volkswagen e-Up!, Skoda Citogo-e iV și Seat Mii.
Anterior, Toyota a confirmat că va lansa trei modele electrice până în 2021, însă niciunul dintre acestea nu va fi bazat pe Aygo. Japonezii au confirmat doar lansarea unei versiuni electrice pentru Lexus UX, iar celelalte două modele ar putea fi versiuni electrice pentru SUV-ul C-HR (care există deja pe piața din China) și o utilitară dezvoltată împreună cu Grupul PSA Peugeot-Citroen.
Via Automotive News