Volkswagen, cele mai multe electrice vândute în Europa, în ianuarie. Renault și Skoda pe podium

Publicat marţi, 24.02.2026 11:26 de Alexandru Monenciu

Volkswagen a încheiat luna ianuarie din poziția de lider european la vânzările de electrice. Locul secund a fost ocupat de Renault, iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat Skoda.

Constructorul german de automobile a început anul 2026 cu dreptul. În luna ianuarie, Volkswagen a fost lider european la vânzările de modele cu zero emisii după ce a comercializat 17.230 de unități, cu 16% mai puține decât în aceeași lună din 2025.

Cu 14.447 de exemplare și o creștere de 64%, Renault s-a clasat pe locul secund, în fața cehilor de la Skoda (14.022 unități, +91%).

Urmează apoi BMW, Audi, Kia, Mercedes-Benz, BYD, Peugeot și Tesla. O mențiune despre chinezii de la BYD care au înregistrat cea mai mare creștere din top 10, adică 94% la 8.711 exemplare.

În afara topului 10 regăsim constructori ca Hyundai, Ford (+102%), Volvo, Citroen și Opel.

via Automotive News Europe (înreg.)

  • zarnesteanu, miercuri, 25.02.2026 08:18

    Ceea ce nu spune articolul este faptul ca in Europa masinile ice, non-hibride, au colapsat de la 39.5% la 30.1%. Hibridele au inca approx. 38% in timp ce electricele au crescut de la 14.9% la 19.3%. Interesant este ca VW desi a scazut cu 17% fata de anul trecut, este totusi pe primul loc. Nazi car a cazut 6 locuri, datorita salutului nazist si a faptului ca dincolo de fumul de marihuana, sud-africanul n-a prea improspatat linia, iar masinutele toate arata la fel de plictisitor ca acum 10-15 ani. Intre timp byd a crescut, culmea, tot cu 6 locuri, desi UE are inca taxe la sange pe produsele lor. Interesant. Daca gasca pe "ulei" nu isi baga nasul in politica, lucru imposibil, tehnologia ice nu prea mai are viata lunga. Deja ma apuca greata cand ma gandesc la trebuie sa incep sa bag bani in masina copiilor (un Kona) - fluide de transmisie, ulei de motor, filtre, bujii, etc etc. Plus saptamanal bani de benzina. Daca ma tine cativa ani, ma declar multumit. Pe urma trec pe liniste totala, clar ca buna ziua.

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 25.02.2026 10:24

    @zarne Oferta ICE strict se diminueaza, hibridele cresc ca oferta, iar oferta de electrice cred ca este jumatate cat toata oferta care are un ICE sub capota. Cota de 20% de electrice nu e pe masura ofertei dar nici nu e de ignorat. Doar electricele chinezesti inca au taxe mari. In rest, orice hibrida sau plugin are aceleasi taxe precum o Toyota facuta in Turcia. De aici vine defapt explozia BYD si a altor producatori chinezi pe piata europeana. Intr-adevar cel putin pluginurile chinezesti or sa rupa un pic in Europa. Pentru BYD Seal 5 plugin pe la 28k si Atto 2 electric tot pe acolo este greu sa le gasesti echivalente europene. Cat despre lamentarea cu intretinerea unei masini ICE zic ca n-ai de ce sa te plangi. Cat costa toate consumabilele in State atata costa un plin de combustibil in Europa.

  • eu, miercuri, 25.02.2026 11:20

    @zarne eu te inteleg perfect, servisarea te face sa realizezi cat de alambicate, pretentioase si inutil de pline de conditionalitati sunt termicele, inclusiv la condus, comparativ cu electricele. la o termica, pe langa tracasajul reviziilor anuale cu schimburi de consumabile, piese si fluide, trebuie sa ai mare grija si cum o conduci, ca nu e dupa cum vrei tu. tremuri de frig in ea o juma de ora pana se incalzeste, motorul si transmisia reci sunt intepenite, nu accelereaza cum trebuie si nici nu poti s-o fortezi pana nu se incalzeste bine ca o paradesti grav, trebuie sa ajunga ea in parametri, apoi cand revii acasa, iarasi grija mare, sa mergi ultimii km cat mai lent ca sa permiti turbinei sa se raceasca sau o mai tii aiurea la ralanti 2-3 minute, ca altfel uleiul din zona turbinei treptat ajunge smoala si te-ai facut bun de plata unei turbine noi. plus zgomot, poluare, vibratii si risipa de energie. plus dilutii si distributii. plus revizii cutii automate. plus diferentiale si casete de transfer, daca ai 4x4. plus plus plus. intr-o electrica te-ai urcat si ai plecat, ai totul gata instant si mergi cum vrei tu. conditia e sa nu uiti s-o bagi la priza noaptea, atat. pe la service treci, daca vrei, o data cam la 5 ani sa-ti schimbi antigelul. daca nu vrei, o faci singur acasa ca hobby, circuitul de racire fiind mult mai simplu decat la termice si avand de gestionat presiuni si diferente de temperatura incomparabil mai mici. in punctul asta, cei care nu stau la case, ci in blocuri cu n-spe etaje si fara garaje proprii, se vor simti marginalizati sau exclusi, oarecum pe buna dreptate, pentru ca ororile din dezvoltarea imobiliara, atat din perioada comunista, cat si din cea actuala "capitalista" isi spun apasat cuvantul, avand la baza motive total diferite, insa ambele la fel de meschine. nu este imposibila viata cu o electrica nici in aceste conditii, insa depinzi (cam) mult de statiile publice, deci nu este la fel de confortabil ca atunci cand ai propria ta statie acasa. unii mai au acces sa incarce la locul de munca, iar cei privilegiati o pot face chiar pe spinarea firmei. dar oricum, la bloc esti preponderent intr-o situatie de dependenta de termice, deci legat fara alternative viabile, la o tehnologie perimata, plina de neajunsuri si scumpa ca naiba. intr-o astfel de situatie, daca tot e sa fie termica, varianta cea mai buna ar fi totusi gpl. @alex da, e foarte tentant acel plug-in BYD Seal 5, dar consider ca este o greseala sa il iei daca nu ai o priza unde sa-l poti incarca regulat. n-ai facut nicio afacere daca mergi mereu cu bateria goala. in plus, avand motor cu combustie, tot ai ulei, filtre, multiple failure points si toata procedura de intretinere. cat despre Atto 2, mda e ok-ish, dar Atto 3 revizuit rupe cam tot ca specificatii. incepe deja sa se contureze piata de ev sh cu optiuni reale de masini serioase. cine nu vrei tesla, in intervalul 23-27k Euro gaseste in reprezentante hyundai din germania ioniq 5, ioniq 6 impecabile, de maxim 3-4 ani, cu pana in 50km la bord si tehnologie inca foarte actuala, la care altii inca nici n-au ajuns. oferte foarte bune se gasesc si pe la vw/skoda: id3, id4, enyaq.