Volkswagen: cum ar fi trebuit să arate Amarok SUV
Volkswagen a dezvăluit o schiță oficială cu Amarok SUV, o variantă diferită a camionetei germane care nu a fost niciodată lansată. Și această variantă urma să fie bazată pe o platformă dezvoltată de Ford.
A doua generație Volkswagen Amarok a fost lansată oficial în 2022. Față de prima generație, actualul model împărtășește platforma sa cu Ford Ranger. De altfel, camioneta mărcii germane este rezultatul colaborării dintre cele două nume.
În schimb, Volkswagen a avut în plan să lanseze și o variantă SUV a lui Amarok. Asta pentru că marca de la Wolfsburg tocmai a dezvăluit o schiță oficială cu Amarok SUV, un model care nu a intrat niciodată în producție. Schița a fost publicată de către Albert Kirzinger, șeful de design al diviziei de vehicule comerciale Volkswagen.
Schița oficială prezintă, în mod sugestiv, o versiune de teren a lui Amarok SUV. Prin comparație cu camioneta de serie, varianta SUV ar fi păstrat o mare parte din design în partea frontală. Aici, Amarok SUV trebuia să aibă o semnătură luminoasă diferită a farurilor, precum și o grilă ușor restilizată. Cele mai mari diferențe se văd către partea din spate, acolo unde portierele din spate nu primesc mânere. Din păcate, Volkswagen nu a publicat nicio schiță cu partea din spate a lui Amarok SUV.
Volkswagen a renunțat la ideea de a lansa varianta SUV a lui Amarok în iulie 2022. Cel mai probabil, această variantă ar fi primit aceleași motoare ca Amarok pick-up și ar fi fost asamblată tot în Africa de Sud.
via Albert Kirzinger