Volkswagen Touareg, cel mai vândut SUV premium din România în 2025
Potrivit cifrelor oficiale, Volkswagen Touareg a încheiat anul 2025 pe prima poziție în segmentul SUV-urilor premium din țara noastră. Producția modelului Touareg, cu motor termic, se va încheia în 2026.
Constructorul german de automobile a lansat modelul Touareg în 2022. De atunci este comercializat în 39 de țări, timp în care au fost vândute 1.2 milioane de exemplare la nivel global.
În ultimii 24 de ani, Volkswagen Touareg a scris istorie nu numai în ceea ce privește cifrele de vânzări. A urcat pe vulcanul Ojos del Salado, stabilind un record mondial de altitudine pentru un vehicul de serie, a tractat un avion Boeing 747 de aproximativ 155 de tone pe o distanță de 150 de metri, a câștigat Raliul Dakar de trei ori consecutiv și a stabilit recorduri de anduranță și fiabilitate.
Anul trecut, Volkswagen Touareg a fost lider în segmentul SUV-urilor premium, cu 785 de înmatriculări. O creștere de 32% față de 2024.
Așa cum bine știi, producția modelului Touareg cu motor termic se va încheia în 2026. Momentul este marcat cu ediția specială Touareg Final Edition, disponibilă cu motorizări diesel, pe benzină și Plug-in Hybrid.
via Volkswagen
-
cos, vineri, 06.02.2026 13:50
Cred ca a fost lansat in 2002 nu '2022' :)
-
auto_fan, vineri, 06.02.2026 13:59
Tot respectul pentru Touareg, dar de cand e "premium"? Ma rog, nu ca marcile premium n-ar mai fi scazut calitatea in ultima vreme, dar totusi.
-
@auto_fan, vineri, 06.02.2026 14:34
Touareg modelul e premium dintotdeauna, ca exceptie in cadrul marcii, care desigur, nu e premium. O alta exceptie a fost Phaeton, care avea sisteme de confort (ex ventilatia) mult peste ce aveau marcile premium veritabile Audi, BMW, Mercedes.
-
Matei_cel_nou, vineri, 06.02.2026 15:24
E premium pentru ca vor fanii să fie premium. Cum e și mai ieftin decât alternativele premium e win-win.
-
scamel, vineri, 06.02.2026 15:30
bag de seama ca nu se prea vinde. de aici necesitatea unui articol controversat.
-
Dutz, vineri, 06.02.2026 20:01
A fost frumos… dar din pacate in scurt timp doar istorie. Fără nici o îndoială din partea mea (am folosit un Tuareg 2 ani), este premium. La fel cum cineva spunea mai sus și Phaeton, la fel o mașină excepțională în varianta SW (pentru mine).
-
Andrei, vineri, 06.02.2026 20:53
Comparația cu Phaeton e comică. Ăla era un Bentley Continental GT cu mai puține briz-briz-uri. Construit pe platforma D1 care a fost folosita DOAR de Bentley și Phaeton. Nu Audi sau Skoda.
-
@dan_grc, sâmbătă, 07.02.2026 09:12
Dizal clar, fara nicio urma de indoiala! Dizal e cel mai bun, de aia cresc vanzarile constant. Dar stai, renunta la motoarele termice??? Sau nu inteleg eu bine??? Dar de ce renunta acum cand sunt la mare cautare??? Cica diesel are o cota de piata sub 10%, deci cei ce le mai tin in oferta sunt doar cei care mai au de recuperat ceva din amenzile platite la dieselgate si pe seama fraierilor. Cine ar alege un VAG dupa minciuni? Doar cocalarii obositi! Fara niciun dubiu. Danut, vezi ca Germania a produs electrice in numar record :)) Nu Dizal, ai priceput, ELECTRICE: https://www.automarket.ro/stiri/germania-a-produs-un-numar-record-de-masini-electrice-in-2025-125881.html
-
@Dutz, sâmbătă, 07.02.2026 09:20
Romania has historically been a major destination for old, polluting diesel cars imported from Western Europe, with over 70% of imported second-hand vehicles in recent years being polluting diesels, often manufactured before 2011. These vehicles frequently lack proper particulate filters, contributing significantly to air pollution and toxic emissions, as the country operates with one of the oldest car fleets in the EU. Key Aspects of Diesel Car Imports in Romania High Volume of Imports: In 2017 alone, Romania imported nearly 370,000 to 520,000 second-hand cars, with a substantial portion being diesel. Source of Cars: Most of these vehicles come from Germany, Italy, and Austria, as tighter emissions rules in Western Europe push older vehicles to Eastern Europe. Environmental Impact: Over 80% of imported diesels were produced before 2011 (pre-Euro 5), meaning they lack standard diesel particulate filters (DPF) and emit high levels of toxic, cancer-causing fine particles. Deci sunteti o adunatura de cocalari care imputiti Romania!
Dutz, luni, 09.02.2026 05:06I don’t speak English ;). Încearcă te rog cu Spaniola, Portugheza sau franceza… dacă în română este sub nivelul tău. Nu mai locuiesc în România de aproape 25 de ani, dar vin acasă de 2-3 ori pe ani… doar rulota și camperul depășesc 100 KUSD, în rest, îți doresc numai bine ;) PS nu mi-a fost niciodată și sub nici o formă rușine de faptul că sunt român și peste tot am oferit și primit respect. Asta nu înseamnă cu nu mi-e puțin greață de cei ca tine, mai frustratule ;)
Citeste si
-
INTERN | marţi, 31 martieFord lansează un nou pachet de asigurare pentru clienții din RomâniaFord România, alături de Omniasig Vienna Insurance Group, lansează noul pachet de asigurare Ford CASCO pentru persoanele fizice din România. Cei care cumpără un model Ford nou în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026 vor primi gratuit acest pachet vreme de un an. Citeste tot -
INTERN | vineri, 27 martieNoua Omoda 7, lansată oficial în România: start de la 39.990 euroOmoda 7, noul SUV electrificat al mărcii chineze, a fost lansată oficial în România. În țara noastră, noul model primește o singură motorizare și o singură echipare, iar prețul de pornire este de 39.990 euro. Citeste tot -
INTERN | marţi, 24 martieBMW România și RAR, colaborare pentru verificarea mașinilor second handBMW Group România și Registrul Auto Român și-au unit forțele pentru implementarea unui proces automatizat și digital de verificare a vehiculelor second hand din import. Prin acest parteneriat, toate modelele BMW și Mini second hand venite din afara României vor putea fi verificate înainte de prima înmatriculare în România. Citeste tot -
INTERN | joi, 12 martie2.8 milioane de plăcuțe de frână, produse cu energie verde în RomâniaUn total de 2.8 milioane de plăcuțe de frână vor lua naștere în România, în acest an, folosindu-se doar energie regenerabilă, furnizată de 3.236 de panouri fotovoltaice instalate la fabrica de plăcuțe de frână TMD Friction Caransebeș. Citeste tot -
INTERN | miercuri, 11 martieProducția auto națională a scăzut și în februariePotrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, producția auto națională a avut parte de o scădere de peste 5% în luna februarie. Este a doua lună consecutivă când sunt înregistrate scăderi de producție în România. Citeste tot
Ultimul VW luxos . Din 785 de unități, oare ce motorizări au dominat ? As avea o idee, dar rămâne în zona speculației .