Volvo a raportat o creștere de peste 14% a vânzărilor globale în luna iulie: suedezii au livrat aproape 62.300 de unități

Publicat marţi, 04.08.2020 16:23 de Cornel Șocariciu

Volvo a comercializat 62.291 de mașini la nivel global în luna iulie, în creștere cu 14.2% față de perioada similară din 2019. După primele șapte luni, suedezii raportează o scădere a vânzărilor de 16%.

Volvo a publicat raportul vânzărilor pentru luna iulie, iar constructorul suedez a reușit să încheie în creștere. Conform oficialilor companiei, luna trecută au fost comercializate la nivel global 62.291 de mașini, în creștere cu 14.2% față de perioada similară din 2019.

Pe piața din Europa, producătorul suedez a livrat 28.700 de unități, în creștere cu 12.5%. Vânzările din luna iulie raportate pentru piața din China au fost de 14.410 unități (+14%), iar pe piața din SUA, suedezii au livrat 9.697 de exemplare (+10.3%).

Conform raportului publicat de Volvo, în luna iulie, XC40 a fost cel mai iubit model din gamă. Mai mult decât atât, luna trecută, SUV-urile mărcii au reușit să strângă 72.8% din totalul vânzărilor.

În primele șapte luni ale anului, Volvo a comercializat 332.252 de mașini, în scădere cu 16% față de intervalul similar din 2019. Cea mai importantă scădere a fost raportată pe piața din Europa (-24.1%, 151.735 de unități). Pe piața din China, scăderea înregistrată de suedezi în primele șapte luni a fost de doar 0.3% (80.151 de exemplare).

Cel mai bine vândut model din gama Volvo în perioada ianuarie - iulie a fost XC60: 96.622 de unități. Poziția a doua este ocupată de XC40, cu 87.085 de unități, iar podiumul este completat de XC90, cu 46.669 de exemplare.