
Volvo lansează 10 modele în următorii doi ani. EX60 debutează în 2026
Constructorul suedez de automobile a anunțat că lansează 5 modele, noi sau facelift, în 2025. Cu alte 5 vom face cunoștință în 2026, inclusiv cu noul EX60.
Volvo a încheiat anul trecut cu record absolut de vânzări, comercializând peste 760.000 de unități. 2025 și 2026 se anunță doi ani foarte aglomerați, din punct de vedere al lansării de noi modele sau de facelift-uri pentru modelele actuale.
Anul acesta, suedezii vor prezenta 5 modele. Primul dintre ele va fi EX30 Cross Country, cu care vom face cunoștință în 10 februarie. Urmează apoi sedanul cu zero emisii ES90, dar și un PHEV dedicat pieței din China.
De asemenea, sunt șanse ca, în 2025, Volvo să prezinte și facelift-ul SUV-ului XC60.
În 2026, vor urma alte 5 modele Volvo. Printre ele se va număra și EX60. Acesta va fi dezvoltat pe arhitectura SPA3.
via Carscoops
-
Mihai, sâmbătă, 08.02.2025 22:07
Doar 10 modele? De la o marca falimentara... Si titlul zice ce marca e suedeza, dar noua ne explica expertii ca ar fi chinezeasca. Si cica ar face vanzari si fara diesel, ceva de neconceput. ES90, EX30 CC, EX60 vor avea sigur motoare diesel, iar XC60 va fi facelift cu PHEV pe DIZAL, va zic voua Dutzulica si Danut. Ca altfel nu se vinde nimic. @Debil_dilimanache: pana in 2030 mai sunt 5 ani si sunt sanse destul de mari ca masinile Volvo FULL ELECTRICE sa reprezinte majoritatea vanzarilor. Poate nu vor ajunge ei 100% electrici dar daca ajung la 80% tot departe vor fi. Personal prefer PHEV pentru inca cativa ani buni: nu poti face tranzitia catre full electric cand nu ai infrastructura si cand gasesti marlanii cu BMW-urile Diesel pe locurile pentru incarcat masini electrice si asta se intampla prin Anglia, deci va dati seama cum e prin Romanica. Deci sunt limite destul de multe deocamdata.
-
@hater, sâmbătă, 08.02.2025 22:38
Asa spune, tu voiai sa vorbești de diesel la Bmw și nu știai cum, te-ai lămurit cum e cu dieselul la Bmw care a murit de prin 2015 ? :)). Volvo e suedez, da, numele, proprietarul e chinez, voi electricii sunteți prostuti.
-
Elektrikkk, duminică, 09.02.2025 11:37
Proprietarul este chinez, care a salvat de la faliment Volvo prin.... electrificare. Este soluţia pentru toţi dinozaurii. Electrificarea completă sau falimentul lent în timp. Angajaţii sunt suedezi în Suedia, din China vine doar softul şi bateriile. https://youtu.be/KCfiJHB9HCc
-
Matei_cel_nou, duminică, 09.02.2025 12:27
Așteptările sunt mari de la EX60 care va debuta o arhitectura nouă, dedicată.
-
@Electrik, duminică, 09.02.2025 12:34
Geely a salvat Volvo de la faliment, nu prin electrificare, ci prin preluare, ce electrificare era în 2010 ? Dacă nu știai, atunci i-a cumpărat, sau ce electrificare era în 2012-2013 ? Cu sau fără electroshit, Volvo era lângă Saab, fără chinezi.
-
@@hateru cocalar, duminică, 09.02.2025 13:20
BMW are diesel pentru ca sunt destui fraieri care nu stiu ca se poate altfel. Si BMW a investit atat de mult in diesel si softuri ilegale ca trebuie inca sa vanda mult ca sa isi amortizeze investitia in motoare si amenzile platite. Deci fara prosti ca tine BMW ar fi falimentara. BMW e cu liniute, cocalari, drift,marlani, parcari aiurea, handicapati, piste de ski, retardati. Nu mai bagati BMW cu Volvo in aceleasi articole ca nu se cade. BMW e in aliante ILEGALE cu Audi, Mercedes, carteluri ILEGALE cu germanii. Volvo nu a platit amenzi pentru ilegalitati, nu are soferi agresivi ca la BMW, nu iau amenzi ca retarzii. Pentru prostovani: Cautati piesele componente de pe un Volvo XC90 produs in 2025 si sa imi ziceti cate piese Made in China gasiti.
-
@hater penibil, duminică, 09.02.2025 16:10
Te afunzi in ridicol, ce conteaza motivele pentru care Bmw are cerere si acum pt diesel (oricum aberezi cu aceste motive ), atata timp cat ai zbierat ani de zile ca dieselul este mort la Bmw ? Piata iti demonstreaza astazi, 2025, ca nu este mort la aceasta marca cel putin, deci nu esti tu penibil si distrus ? Cand spuneai asta nu erau " cocalarii " ? Dieselul va ramane cel putin pana in 2030, iar piata il va cere si dupa, doar ca are grija Ursula sa blocheze acest lucru . Ce conteaza ca mai sunt 5 ani pana in 2030, Volvo s-a sucit cu planul 100% electric, pana in 2035 mai au timp sa se suceasca de 2-3 ori, dar tu nu mai ai timp, tot prost ramai .
-
@@hateru cocalar, duminică, 09.02.2025 18:09
Ce conteaza ca au folosit softuri ilegale, ce conteaza ca au raportat vanzari umflate ca sa pacaleasca investitorii, ce conteaza ca promoveaza marlania, ce conteaza ca incurajeaza poluarea, ce conteaza ca sunt multi cocalari care le cumpara si nu stiu sa conduca? Pai nu conteaza, ca au sustinatori oricum. Sa vedem daca ai plamanii varza sau daca da vreun smenar cu troaca lui facuta din bucati si trecuta ITP blat, daca mai conteaza ceva :)) Ca la cat de multi sunteti care sustineti prostia, alta directia decat autodistrugerea nu este. Promovati si cumparati dieseluri si vedeti voi ce patiti.
-
Dutz, duminică, 09.02.2025 21:38
“Fetițele”… nu fiți ridicoli. Nu investitorii sau cifrele umflate la vânzări au vândut 2,5 mil de BMW-uri în 2024. În reprezentanțele Volvo este plin de EX40.. oare apar la vândute? ;) Gata am înțeles… Volvo nu doar că este cumpărat de genii și crem de la crem, îți chiar schimbă sângele în momentul în care îl cumperi. :))) PS conduc un Volvo, deci nu am nici o problemă nici cu Volvo, nici cu BMW, Mercedes, Audi, etc. Este monument de prostie cât repetați și încercați să schimbați ce vrea omul… este inutil. Oare cine de pe aici o să-și schimbe părerea le că zice Mihăiță, Metuț, și restul focilor spălate pe creier (nu, n-am uitat…) :)))
-
@cocalar hAUR, duminică, 09.02.2025 23:31
BMW diesel îți iei și tu dar peste 20 de ani când se plictisește de el bunicuța aia din Germania. De admirat câtă energie investești in brandul mult iubit. Sau în speranța că le cumpăra alții și ți le aruncă ție un sfert de secol mai târziu.
-
alex_cu_a_mic, luni, 10.02.2025 10:59
Cred ca inainte de a lansa noi modele, Volvo ar trebui sa-si revizuiasca serios platforma si tehnologiile folosite la electrice. Consuma ca la balamuc. https://www.spritmonitor.de/en/overview/51-Volvo/0-All_models.html?fueltype=5&powerunit=2 EX30, o masina cat un Ford Puma, consuma mai mult decat un Model S lansat acum 10 ani.
Citeste si
-
INDUSTRIE | vineri, 18 aprilieMini își revizuiește planurile de electrificare: va oferi motoare termice și după 2030Mini își revizuiește planurile sale de electrificare din cauza ritmului prea mic al vânzărilor de mașini electrice. Motoarele termice vor face parte din ofertă și după 2030. Citeste tot
-
INDUSTRIE | vineri, 18 aprilieMaserati Grecale primește un nou nivel de echipare de bază: motorizare mild-hybrid cu 300 CPConstructorul italian de automobile anunță un nou nivel de echipare de bază pentru SUV-ul Grecale. Acesta înlocuiește vechiul nivel GT și se numește chiar Grecale. Motorizarea este una mild-hybrid și oferă 300 de cai putere. Citeste tot
-
INDUSTRIE | vineri, 18 apriliePorsche 911 GT3 facelift este cea mai rapidă mașină cu transmisie manuală pe NurburgringPorsche a stabilit un nou record pe Nürburgring pentru mașinile cu transmisie manuală cu noul 911 GT3. Pilotul de uzină Jorg Bergmeister a reușit să înregistreze un timp de 6:56.294 cu un 911 GT3 din 2025 echipat cu transmisie manuală în 6 trepte. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 17 aprilieBentley Black Edition: ediție limitată la 400 de unități pentru 3 modele din gamăBentley a lansat o nouă ediție specială limitată numită Black Edition. Aceasta va fi disponibilă pentru 3 modele din gamă: Continental GT, GTC și Flying Spur. Doar 400 de unități vor fi produse. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 17 aprilieKia EV9 primește o ediție specială numită Nightfall EditionCel mai mare SUV electric din familia producătorului coreean, Kia EV9, a primit o ediție specială numită Nightfall Edition. Pe lângă accentele de design vopsite în culoarea negru lucios, ediția specială aduce și un mod Boost, care pentru câteva secunde crește cuplul motor. Citeste tot
Deci toate cu motoare diesel, sigur nu mai vand nici jumatate din ce au vandut in 2024. Sa vezi cum dau faliment :))