![](https://static.automarket.ro/img/auto_resized/db/article/121/373/795442l-475x303-b-4df5a8ac.jpg)
Volvo retrage modelul V90, de pe piața din Olanda, în luna septembrie
Potrivit unor afirmații recente, făcute chiar de un oficial Volvo, break-ul V90 va fi retras în luna septembrie 2025. În Olanda, suedezii au prezentat deja o ediție specială de adio.
ACTUALIZARE: Din câte se pare, modelul suedez va dispărea doar de pe piața din Olanda.
Afinitatea clienților pentru SUV-uri și crossovere a dus, din păcate, la dispariția break-urilor tradiționale. Acum, încă un astfel de model se pregătește să iasă din scenă.
Este vorba despre Volvo V90. Potrivit șefului de comunicare al Volvo Car Olanda, break-ul va ajunge la final de drum în luna septembrie 2025. Din fericire, fratele său mai mic V60 este, încă, în siguranță.
Pentru a marca momentul, Volvo V90 este disponibil într-o versiune specială de adio, în Țările de Jos. Costă 76.000 de euro și vine, printre altele, cu tapițerie din piele Nappa, scaune față cu funcție de masaj și ventilație, suspensie spate pneumatică, sistem audio Bowers & Wilkins și jante de 20 de inch.
În următorii doi ani, Volvo s-a angajat să lanseze nu mai puțin de 10 modele noi sau actualizate. Cele mai multe dintre ele vor fi cu zero emisii, desigur, iar unul (PHEV) va fi dezvoltat special pentru piața din China.
Încă nu se știe dacă printre aceste modele se va regăsi și un V90 electric.
via Motor1
Va mai fi o nouă generație? Măcar o versiune electrică?