Volvo se gândește să mărească producția pentru primul său model sub brandul Polestar: cele 500 de unități prevăzute inițial nu sunt suficiente pentru cererea ridicată
Polestar 1 ar putea să primească o mărire de producție, întrucât cererea depășește cu mult cele 500 de unități prevăzute de Volvo să fie construite pentru coupe-ul hibrid.
Polestar 1 este primul model de serie lansat sub brandul Polestar. Coupe-ul cu două uși are propulsie hibridă, 600 de cai putere și poate fi comandat din 2019 doar pe internet și pe baza unui abonament pe 2 sau 3 ani.
Cererile pentru Polestar 1 au depășit producția inițială planificată în doar o lună de la lansare, în condițiile în care constructorul a menționat că va produce doar 500 de unități pe an, parțial ca urmare a
Volvo se gândește acum să mărească acum producția lui Polestar 1, întrucât mai mult de 5.000 de clienți și-au manifestat interesul pentru acest model, al cărui preț este cuprins între 130.000 și 150.000 de euro.
“Analizăm posibilitatea să mărim producția la peste 500 de unități pe an”, a declarat CEO-ul Polestar, Thomas Ingenlath.
Compania mai are destul timp de gândire, producția lui Polestar 1 fiind programată să înceapă la mijlocul anului viitor.
Via Autonews