Volvo ţinteşte vânzări de un milion de unităţi pe an, pe termen lung
Li Shufu, şeful companiei care deţine Volvo, a anunţat că doreşte să obţină vânzări de peste un milion de unităţi pe an după 2020. Piaţa din China ar trebui să asigure creşterea, estimează acesta.
Volvo are o ţintă de vânzări ambiţioasă pentru anul 2020: un milion de unităţi pe an. Compania suedeză a reuşit să vândă aproape 400.000 de unităţi în 2013, dar chinezii de la Zhejiang Geely Holding Group, proprietarii Volvo Cars, vor să dubleze această valoare până în 2020 şi să depăşească milionul de unităţi pe an pe termen lung.
Volvo prezintă o nouă tehnologie inovatoare: Parcarea autonomă
Volvo trebuie să atingă până atunci ţinta internă de profit operaţional marginal, de opt procente. În prezent, acest indice al companiei suedeze este la 1.6 procente, potrivit datelor din 2013. Cei de la Volvo se concentrează acum pe continuarea strategiei actuale şi perfecţionarea maşinii organizaţionale, fiind nevoie de păstrarea soluţiilor de a reduce costurile în paralel cu extinderea afacerii, o misiune dificilă pentru orice manager. Datorită eforturilor depuse de echipa de manangement şi a reducerilor de costuri aplicate în anii precedenţi, Volvo a reuşit să obţină un profit operaţional de 296 de milioane de dolari în 2013, o creştere de 236 milioane faţă de 2012.
Volvo V40 va primi în 2017 un înlocuitor dezvoltat împreună cu Geely
Geely şi Volvo lucrează la un model de segment B, anunţă cei de la Automotive News citând surse din cadrul concernului. Noua subcompactă de la Geely va fi destinată, în principal, pieţelor din China, America Latină şi Orientul Mijlociu. Abia apoi va fi luată în calcul piaţa din Europa, explică Mats Fägerhag, CEO-ul centrului de cercetare şi dezvoltare dezvoltat de Volvo şi Geely în Suedia. Toate vocile citate în această privinţă sugerează folosirea numelui Geely pentru viitorul model global subcompact dezvoltat de cele două companii.
Via AutomotiveNews (înreg.) | DagensIndustry
Calule ovaz visezi? A ajuns departe intr-adevar Geely - fabricantul de frigidere de acum 20 de ani...insa Lii fashu asta vede cam...stramb! Oare e cineva acasa? Ce n-au avut intrare cu lowcost-urile lor in Europa si acum schimba foaia? Ne crede retardati? Bolnavi de Alzheimer?!