VW Passat BlueMotion a fost lansat in Romania

Publicat luni, 24.09.2007 14:13 de Robert Gherghe

Pretul de la care va porni modelul german este de 18.400 de euro, fara TVA.

Porsche Romania, importatorul general al marcilor Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda si Seat, a lansat modelul Volkswagen Passat BlueMotion. In functie de versiune, preturile de pornire sunt cuprinse intre 18.400 si 19.400 euro, sume care nu includ TVA.

Reprezentantii grupului estimeaza ca vanzarile noului model vor totaliza, pana la sfarsitul anului, 2.000 de unitati, a declarat Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania, informeaza Mediafax.

Volkswagen Passat BlueMotion are un motor de 1,9 litri, care dezvolta 105 de cai putere, cu un cuplu maxim de 250 Nm. Consumul modelului este de 5,1 litri de motorina la 100 kilometri, pentru versiunea sedan, si de 5,2 litri de motorina pentru versiunea Variant.

Importatorul va lansa in Romania, pana la sfarsitul anului, noile modele BlueMotion pentru Golf, Touran si Jetta.