Audi A3 Sportback

1.6 TDI 110CP Aut Ambiente

Tehnologie

4.0

Pe lângă dotările "clasice", cu care ne-am obişnuit să ne întâlnim pe toate modelele testate în ultima perioadă, A3 Sportback-ul testat venea şi cu un sistem tempomat adaptiv. Acesta are capacitatea de a frâna automat în cazul în care şoferul din faţă frânează şi distanţa dintre cele două vehicule se reduce. Şoferul A3-ului poate să stabilească în prealabil distanţa dintre vehiculul său şi automobilul din faţă, iar modelul este capabil să pornească din loc în cazul opririi, dacă este echipat cu o transmisie automată.

În rest, avem climatizare digitală cu reglare automată pe două zone, scaune faţă încălzite, sistem MMI, Bluetooth, acces fără cheie şi alte elemente convenţionale. În faţa rivalilor, A3 Sportback nu vine cu nimic nou la acest capitol, dar asigură tot ce îţi trebuie pentru situaţiile de zi cu zi. Nu ne-a plăcut fragmentarea soluţiilor de conectare, CD player-ul şi cardul SD fiind ascunse în torpedou, în timp ce mufa AUX era integrată în spaţiul de sub cotieră. În cazul altor modele, Audi a reuşit să integreze toate soluţiile de conectare în acelaşi loc.

  • someone, marţi, 24.09.2013 14:18

    desi este cel mai slab ca putere din gama motoarele diesel de 1.6, singurul lucru care ma impresioneaza la acest propulsor este faptul ca dezvolta puterea la o turatie f scazuta, respectiv 3000 rpm, fata de 4400 rpm cu era vechiul 1.6 tdi de la VAG. dar acum cu noile motoare diesel de 1.6 de la honda, fiat, ford, renault si mai ales de la competitorul de o viata, opel, care au venit cu niste motoare excelente, VAG trebuie sa faca urgent un upgrade de putere la acest motor

  • gelu, marţi, 24.09.2013 14:48

    un diesel de 105 cp cu un pret final de aproape 35.000Eu. Pentru ce? Pentru pretentiile de premium....hmmm. Si pentru familistii cu malai Ok, A3 Sportsback imi place la maximum dar pretul e usor cam prea sus.

  • Scorpionul.negru, marţi, 24.09.2013 15:18

    Nu stiu cum pot unii sa dea atatia bani pe ea...e doar un Golf mai bine finisat si mai frumos. La banii aia poti cumpara o Alfa Romeo Giulietta full de 170 cp si mai raman si bani. E cat se poate de premium si Alfa + ca arata mult mai bine. ps. detin un Audi...asa ca nu am nimic cu marca. Chiar imi plac si sunt foarte bune ! Dar unele modele de la ei chiar nu isi merita banii.

  • slVW_83, marţi, 24.09.2013 16:12

    Într-adevăr preţul e prohibitiv. Cu aceşti bani îţi poţi cumpăra lejer cel mai dotat şi bine finisat Golf şi mai rămâi în cont cu o sumă frumoasă pretabilă altor potenţiale investiţii. În fond maşina e un Golf mai fandosit însă pentru cei ce si-l permit!

  • un oarecare, marţi, 24.09.2013 17:27

    Exorbitant, imi vin atatea variante in minte incat nu pot sa le enumar!

  • Dacia Plant, marţi, 24.09.2013 19:49

    Nu exceleaza nici prin design, iar motorul ala la +30.000 e de-a dreptul penibil. As cumpara o Noua Mazda 6 de banii aia.

  • ShelbyV8, marţi, 24.09.2013 23:16

    Daca tot suntem la categoria ,,un fel de Golf", poate testati si noul Leon.

  • ala, miercuri, 25.09.2013 09:28

    Asta inseamna premium nu este pentru orice retard care compara mere cu pere. Exista o diferentiere atat la oameni cat si la masini. Dar cui sa ii spui asta ??!!

  • frumoasa, miercuri, 25.09.2013 09:34

    E frumoasa masina, chiar daca nu exceleaza la asta. Interiorul e cam simplu, putin banal. So, overall ok. Dar cand auzi pretul... NU FACE BANII. Imi plac Audi-urile, dar, in Romania sa dai atatia bani pe MASINUTA asta MICA tb. sa fii putin mai "special" (ca sa nu zic altfel)

  • mog, miercuri, 25.09.2013 13:35

    ShelbyV8: clar, noul Leon, cel putin la aspect exterior, e senzatie. si nici preturile nu sunt mari comparand cu ce ofera concurenta. personal consider, ca si multi de pe aici, ca nu merita sa dai atat pe acest audi cand ai varianta leon - o masina nu f diferita, tehnic, de a3.

  • MarchenM, vineri, 27.09.2013 09:21

    Prost nu e ala care cere...