Audi S1

2.0 TFSI

Calitate / Pret

3.0

Audi S1 nu are preţuri pentru România în acest moment. Cert este că nu vom vorbi în niciun caz de o maşină ieftină, ba din contra, noua sportivă de buzunar a nemţilor urmând să fie una dintre cele mai scumpe opţiuni pe care le poţi avea în vedere în segmentul său.

Ca să ne facem o idee despre ceea ce ne rezervă fişa de preţ a lui S1, ne putem orienta în jurul a trei indicii interesante. Primul ar fi faptul că versiunea de top a lui A1, 1.4 TFSI de 185 CP, costă 27.000 de euro în cea mai înaltă variantă de echipare. Apoi, o analiză a concurenţei ne arată că DS3 Racing şi vechiul Mini Cooper S John Cooper Works costă 30.500, respectiv 32.500 de euro. Ultima informaţie relevantă este faptul că preţul de pornire din Germania este de 30.000 de euro. În aceste condiţii, consider că ne putem aştepta la un 32.000 elegant pentru noul S1 în versiunea cu trei uşi şi la un preţ cu circa 1000 de euro mai mult în versiunea S1 Sportback, cea cu cinci uşi. Oricum, vom reveni asupra acestui aspect şi vom nota din nou maşina dacă este cazul în momentul anunţului oficial al celor de la Audi România.

Evident, dacă alegi să-ţi acoperi maşina cu opţiuni speciale, acestea vor face ca preţul final al maşinii să sară undeva în jur de 40-45 de mii de euro. Dai un ban, dar ajungi primul unde ai de ajuns în oraş dacă asta contează pentru tine.

  • Marc, luni, 31.03.2014 20:38

    Nice! Audi face treaba din ce in ce mai buna. Nu m-ar mira sa depaseasca bmw in lume anul asta. Sa bati mini cu o masina care acum doi ani nu exista! Tare.

  • Subotic, marţi, 01.04.2014 12:37

    Bate BMW my ass. Cu ce, cu matriosca? Toate sunt la fel. Au avut nevoie de designer doar sa faca o masina, restul sunt la scara.

  • Superman, miercuri, 02.04.2014 12:18

    Alt articol scris pe genunchi. Cand in germania (audi.de) versiunea cu 2 usi pleca de la 29.950eur cum sa fie la noi peste 40.000. Este penibil ca doar un pasionat cititor de presa de specialitate sa fie mai informat decat voi. Ar trebui sa mearga invers. Daca il iau la puricat multe inadvertete. Gen "este disponibil încă de la 1600 Nm". 1600Nm... e camion?

  • mircea, vineri, 08.08.2014 18:24

    @Superman Preţ de pornire în România: 31.700 de euro. Şi acum, să vedem ce spuneam la lansare, când nu se ştia încă preţul: "consider că ne putem aştepta la un 32.000 elegant pentru noul S1 în versiunea cu trei uşi". Acum, acestea fiind spuse, maşina testată de noi, aşa cum era ea echipată, ajunge la peste 43.000 de euro lejer. Un weekend plăcut.