Interior
În interiorul noului Seria 2 Active Tourer nu găsim nebunia monovolumelor franceze. E mai degrabă conservatorismul probat şi mulţumitor al tuturor modelelor BMW. Un conservatorism cu o ergonomie exemplară, cu o poziţionare intuitivă a butoanelor şi cu un set de instrumente de bord lizibile, uşor de citit.
Spaţiile de depozitare multiple îţi amintesc că eşti într-un model de familie, ca de altfel şi accesul pe locurile din faţă şi pe cele din spate, facilitat de înălţimea mai mare a plafonului.
Spaţiul interior este generos, însă nu vă aşteptaţi la miracole. Sunt unele sedanuri compacte de volum care garantează ceva mai mult loc pentru picioarele pasagerilor spate. Nu mă înţelegeţi greşit, e suficient, dar parcă e loc şi de mai bine. În plus, şezutul banchetei spate e destul de îngust.
Nici portbagajul nu vine cu o capacitate îndestulătoare pentru nevoile unei familii numeroase. Are 468 de litri, cu aproape 20 de litri mai puţin decât B-Klasse, însă dispune de un fund dublu, facilitând compartimentarea bagajelor.
perversule! afisajul pe parbriz se cheama altfel.