Tehnologie
Dacă acum câţiva ani ne uitam la Seria 7 ca la un OZN şi ne aşteptam ca odată ce-i deschidem portiera să vedem revărsându-se de acolo soluţii tehnologice scumpe şi intangibile pentru muritori, explozia smartphone şi ritmul nebun în care se desfăşoară cursa de urmărire dintre marii jucători ai pieţei de tehnologie face ca maşinile să evolueze într-un ritm incredibil de la o generaţie la alta.
De exemplu, încălzirea în scaune a fost o soluţie de confort care timp de vreo 10 ani a rămas apanajul modelelor foarte scumpe în vremurile romantice ale industriei auto. Astăzi, sistemele de monitorizare a unghiului mort sau camera video pentru marşarier sunt elemente pe care le poţi comanda pe modele de segment B la doar câţiva ani de la apariţia lor. La fel se întâmplă cu soluţiile legate de conectivitate, internet, date, muzică şi aşa mai departe.
Evident că, în acest context grăbit al cursei pentru întâietate în faţa clientului, BMW încearcă să îndese cât mai multe elemente pe modelele sale, indiferent că vorbim de segmentul compact sau de cel mare. Este la fel de adevărat că preţurile modelelor urcă simţitor din această cauză, însă nimeni nu se plânge atât timp cât vânzările mărcii au crezut la un nivel record absolut în prima jumătate a anului la nivel mondial.
Mi-ar lua o veşnicie să enumăr toate elementele tehnologice de care poate să dispună un Seria 2, însă vă invit pe site-ul oficial, unde fiecare dintre acestea sunt explicate pe larg. Mie, unul, mi-a lipsit doar head-up display-ul pe maşina de test, un element care îmbină tehnologia şi confortul de care nu vrei să fii privat niciodată după ce-l experimentezi măcar pentru câteva minute.
60 de mii ???????????? Dublu fata de pretul de baza ? Pai trebuie sa fi putin tralala sa dai atatia bani pe un seria 2 !