Consum

4.0

Toată această excelentă accelerație vine și cu ceva costuri. Doar nu credeai că e gratis? Ei bine, un motor de 3 litri, supraalimentat, pe benzină, va fi destul de însetat. Per total, BMW M240i xDrive nu mi-a arătat niciodată o autonomie mai mare de 440 de kilometri cu un plin de combustibil. Având în vedere că rezervorul are 52 de litri capacitate, faceți voi calculele consumului mediu.

Dacă e să vorbim de detalii, prin oraș cifrele s-au situat in jurul a 13 litri/100 kilometri, dar asta în condițiile în care am încercat să îmi controlez piciorul drept. Dacă vei face lansări de la fiecare semafor, consumul va crește proporțional.

În afara orașului, pe autostradă, la 130 km/h, consumul afișat de mașină a fost în jurul a 8 litri/100 kilometri parcurși. Ambele numere sunt destul de departe de ceea ce pretinde BMW la nivel oficial. Conform nemților, BMW M240i xDrive ar trebui să consume undeva la 9 litri/100 kilometri, în medie.

Găsirea unui rival adevărat pentru BMW M240i xDrive este o adevărată provocare. Sigur, în mod tradițional, M240i a fost comparat cu modele precum Audi S3 sau Mercedes-AMG A35. Cu toate acestea, niciunul dintre aceste presupuse rivale nu are propulsie spate și, mai important, ambele au caroseria greșită.

Practic, ar trebui să ne uităm după un coupe cu patru locuri și propulsie. Cel mai apropiat din acest punct de vedere ar fi Ford Mustang, deși nu este un model premium. Cu toate acestea, bifează toate căsuțele iar, ca să avem o comparație și mai corectă, trebuie să ne uităm la versiunea GT, cu al său motor de 5 litri, V8, aspirat, capabil să trimită 450 CP către puntea spate. Acesta are un consum estimat la 11.6 litri/100 kilometri de către compania americană.

Vom include totuși și Audi S3 și Mercedes-AMG A35 în comparația noastră, pentru a vedea ce oferă producătorii premium germani. Astfel, Audi S3 are în acest moment un motor de 2 litri, cu 4 cilindri sub capotă, care dezvoltă 310 CP și are un consum estimat la 8 litri/100 km. A35 AMG folosește un motor de aceleași dimensiuni ca rivalul de la Audi, dar cu 306 CP și un consum mediu estimat la 8.4 litri/100 km.

  • Snow, joi, 11.08.2022 10:30

    O minune de masina, felicitari BMW ! Nu stiu de ce ti-ai lua M4 competition, la 96.000 de Euro cand inca exista asa ceva la 57.000 de euro. Superlativ absolut, cu mici accente negative la designul discutabil si masa proprie cam mare (1765 kg) pt. un coupe compact. Un plus totusi pentru tractiunea integrala care iti da posibilitatea sa folosesti toti cei 374 CP in relativa siguranta.

  • Mike, joi, 11.08.2022 16:48

    La poluare câte stele îi dăm? 5 stele la poluare. Mda

  • @Snow, joi, 11.08.2022 17:39

    O minune de masina, cu o minune de motor si o minune de cutie ZF, dar, desi sunt fan cu state vechi al arhitecturii clasice BMW si fan BMW in general, nu mi-as mai lua azi asa ceva. In 2022 o astfel de masina (perfecta pentru un impatimit al condusului sportiv, dar deh.., cu aglomeratia asta omniprezenta, nu prea mai avem spatiul pe unde a o face nestingheriti, in afara de un circuit adevarat gen Motor Ring Cerghid) pare nepotrivita pentru uzul cotidian, invechita, depasita tehnologic si total ineficienta, mai ales pentru cineva care a pus piciorul intr-o Tesla Model 3 sau sa zic in noul i4, ca sa raman in curtea BMW. Daca intrebam un tanar obisnuit de 18-25 ani azi care ar fi masina lui de vis, cel mai probabil ar spune Tesla sau ceva similar, pe cand daca i-ai prezenta un astfel de BMW, in ciuda cifrelor admirabile legate de performanta, ar zice ca ar fi mai potrivita pentru cineva de peste 60 ani, probabil ar fi ideala pentru ta-su sau unchi-su. Stiu, stiu, e pentru pasionati, dar realizeaza cineva ca pasionatii aia reprezinta pe piata auto un procent aproape egal cu zero, oricum ceva neglijabil? Eu unul in Bucuresti am vazut un singur BMW seria 2 coupe si nu era un M, ci motorizare obisnuita si recent inca unul la Nadlac, cu numere de export de Germania, adus tocmai atunci ca sh de la nemti de vreun pasionat. Si inainte sa sariti la gatul meu, cumparati-o voi ca sa nu regretati apoi disparitia ei de pe piata, va invit, dar sunt sigur ca o veti cumpara doar din gura, precum ati cumparat si monovolume si sedanuri medii si 4x4 pe sasiu si masinute de clasa mini, care toate usor usor dispar de pe piata si unii plang dupa ele cu lacrimi de crocodil, dar niciodata nu si-ar deschide punga pentru asa ceva. In caz ca cineva ar dori sa ma intrebe, daca un BMW seria 2 este nepotrivit si invechit, atunci care ar fi o masina potrivita dupa parerea mea pentru 2022, as zice simplu: orice masina cu minim o forma serioasa de electrificare si caroserie practica, gen o Honda Civic precum cea testata de Automarket luna trecuta sau un Renault Captur PHEV sau un Kia Sportage PHEV.

  • Seriff, vineri, 12.08.2022 09:03

    Masina e top, sa o compari cu Renault Captur, e ca si cum ai cumpara mere cu pere, stai linistit ca sunt oameni care isi doresc o astfel de masina, legat de ce isi doreste un tanar, nu stiu unde traiesti tu, dar eu in Tesla vad numai pensionari obositi si zgarciti care si-au luat Tesla fiindca e benzina scumpa, nu dau 2 lei pe mediu, ii intereseaza sa iasa ieftin. @ Mike legat de poluare, polueaza mult mai putin decat orice fabrica producatoare de baterii pentru panaramele electrice.

  • adrian, miercuri, 17.08.2022 14:31

    de mentionat ca interiorul a suferit mici modificari