BMW Seria 3 Gran Turismo

325d 2.0 218CP Man

Consum

4.0

BMW anunţă un consum mediu de 4.9 litri la sută pentru Seria 3 GT în versiunea 2.0 diesel. Pentru mediul extraurban, consumul este declarat la 4.4 litri la sută, pe când mediului urban i se atribuie un consum de 5.9 litri la sută.

Cum nu prea sunt foarte multe hatchback-uri de clasă medie în segmentul premium, ne vom uita la pseudo-echivalentul său din gama Audi, respectiv A5 Sportback. Acesta câştigă la mustaţă comparaţia, cu un consum mediu de 4.8 litri la sută pentru versiunea 2.0 TDI de 177 CP cuplată unei transmisii Multitronic. Versiunea S-Tronic a aceleiaşi motorizări aduce un consum mixt de 5.3 litri la sută, dar aceasta prezintă şi sistemul de tracţiune integrală quattro, ceea ce îi aducea un dezavantaj în comparaţie cu BMW-ul cu tracţiune spate despre care vorbim în testul nostru.

În cadrul testului Automarket am obţinut un consum urban de 7.3 litri la sută, mai mult decât rezonabil având în vedere efortul depus de instalaţia de climatizare pentru a menţine o temperatură confortabilă la interior.

În regim extraurban, consumul de carburant se apropie de cinci litri la sută, obţinut într-un regim de condus temperat şi cu modul Eco Pro activat. Pe autostradă, la 130 km/h, consumul de carburant se apropie de şase litri la sută, iar turaţiile sunt în jurul pragului de 2.000 rpm, totul graţie transmisiei automate cu opt trepte.

Cu jumătate de rezervor am putut parcurge 500 de kilometri fără să ne străduim prea tare, singura condiţie fiind respectarea limitelor de viteză impuse pe segmentele de drum pe care le-am abordat.

  • unckle, miercuri, 14.08.2013 14:00

    este 60k euro ... calca pe un teritoriu atat de pretentios incat tre sa faca mult mai multe decat ceva spatiu la pasagerii din spate si 184CP ... sa ne aducem, inca odata, aminte ca 550i costa 62000Euro in romania, varianta "stock", si ca este superior trotinetei asteia din cam toate punctele de vedere, chiar incepand de la varianta de baza. De asemenea sunt de parere ca ideea de "spatiu" nu este vizibila la 3GT decat pasagerului din spatele unui sofer care are mai mult de 1.90m "altitudine" ... altfel, daca soferul este un om "mediu" de 1.75 si are scaunul tras in fata, spatiul ala maret cu care se lauda 3GT este absolut invizibil. Nu mai vorbesc despre faptul ca, pe datele tehnice de la BMW se vede cum 3GT este mai ingust decat 3 ... ceea ce ma duce cu gandul la "spatiul" oferit de un matiz ... oferit numai deasupra capului, exact acolo unde iti este cel mai folositor. (puteti sa scrieti de doua ori "Design-ul nu este pe placul oricui" ... ca nu se supara nimeni)

  • antonny, miercuri, 14.08.2013 22:37

    Pentru un motor galagios si cu 184 cp sa dai 58000 euro ......??? La pretul asta avem ceva minunat si cu o clasa peste BMW .....Jaguar XF facelift 3.0D v6 275 CP sa nu mai vorbim de Infiniti Q50 care apare la anu ....

  • Adrian, miercuri, 14.08.2013 23:16

    @antonny Q50 da....XF e in clasa cu seria 5. evident ca masina este supraevaluata. Nu imi pot imagina ce e in mintea unui viitor propietar de asa ceva. Pe langa pretul enorm care nu il merita e si urata. Nu are sens masina....mai bine cumperi versiunea touring care e superb si il comanzi full si tot nu ajungi cu el la pretul asta.

  • @antonny, miercuri, 14.08.2013 23:50

    La 58 de mii iti cumperi si seria 5 cu motor de 3 litri care nu este cu o clasa sub XF, cand va aud ca la banii astia va cumparati voi nu stiu ce modele...va cumparati pe naiba.

  • luca, joi, 15.08.2013 14:52

    Au vazut cei de la BMW ca au succes cu X6, si si-au zis sa incerce sa cocoseze si seria 3 si seria 5. Eu personal, nu mi-as lua nici x6, nici seria 3 sau 5 GT. Mai degraba un seria 3 touring, care e mult mai frumos, si ceva mai ieftin.

  • ALEX, sâmbătă, 17.08.2013 08:53

    ori am eu impresia ori s-a cam lasat pielea pe scaunul soferului dupa 12000 km si 60000 euro cheltuiti? wtf?

  • Adrian, sâmbătă, 17.08.2013 13:03

    @ALEX Da....e lasata putin. In general BMW are probleme de genul asta....nu stiu ce fac ei dar nu o prin bine si se deplaseaza. Am vazut asta si la seria 7 si la 6, 5 etc. Modele mai vechi mai noi. Asta e...fiecare marca are buba ei.