Volkswagen e-Golf

24.2 kWh 115CP Aut
de Mircea Meşter, Foto: Ciprian Mihai, joi, 12 noiembrie

Experiment: am făcut turul punctelor de încărcare din Bucureşti. Şi avem veşti proaste

Ideea mi-a venit mai demult, dar am aşteptat momentul ideal pentru a o pune în practică. Ştiam că în Bucureşti au apărut răzleţ puncte de încărcare ale maşinilor electrice - în principiu private - şi că ele există, fiind "contorizate" şi de platforma Plugshare, care îţi oferă o listă a tuturor prizelor destinate maşinilor electrice existente la nivel mondial. Deşi în Bucureşti pot fi admirate de ceva vreme câteva maşini electrice care circulă pe străzi - exemplarele Tesla Model S importat din ţările care vând marca americană sunt cele mai vizibile şi spectaculoase - numărul punctelor de încărcare pentru aceste maşini a rămas unul foarte redus. 

Pe harta oficială a punctelor de încărcare din Bucureşti figurează 14 astfel de locuri destinate maşinilor cu baterii, fie ele electrice sau hibride plug-in. Ieri am luat o gură sănătoasă de aer, ne-am înarmat cu răbdare şi am început un tur al acestor locuri. Deşi Golful electric din testul nostru este colantat şi e evident că este o maşină de test, am încercat pe cât posibil să nu ne dăm jurnalişti, pentru a intra în pielea unor clienţi de electrică ce rămân în pană de energie. 

Ei bine, avem veşti proaste. 

Oraşul fără prize

Pe lângă faptul că cele 14 prize private publice sunt extrem de puţine pentru un oraş de peste două milioane de locuitori, un posesor de electrică va avea probleme reale în a găsi un punct de încărcare în care să-şi încarce - contracost sau nu - maşina. Paranteză: am prins singura zi ploioasă din testul nostru de 10 zile cu e-Golf, deci ne cerem scuze pentru faptul că maşina este stropită în unele fotografii. Într-un Bucureşti ud e greu să rămâi prinţesă imaculată.

Oprirea 1: sediul Renovatio din Pipera

Am început călătoria noastră în Pipera, acolo unde compania Renovatio a înfipt un punct de încărcare în parcarea exterioară a ansamblului de clădiri de birouri Swan. Am ajuns cu maşina într-un loc de parcare rezervat şi blocat cu jalon şi am fost intreceptaţi rapid de un paznic care ne-a spus că locul de parcare e privat şi că nu poate fi utilizat. Nu am apucat să întrebăm care-i scopul lui în acest caz pentru că un angajat Renovatio a intervenit şi ne-a invitat să parcăm şi să încărcăm maşina cât dorim. "E nevoie de un card pe care deocamdată îl oferim noi gratuit celor care au maşini electrice", ni s-a spus ulterior.

Am început bine: am intrat în vorbă cu oamenii de aici şi am aflat că Renovatio are planuri mari în ceea ce priveşte dezvoltarea unei reţele private de încărcare a maşinilor electrice, urmând să instaleze prize de tip Supercharger în oraşele mari din România. Accesul se va face contracost, printr-un abonament, însă în prima fază, până la strângerea unei "mase critice" de maşini electrice, Renovatio va oferi acces gratuit cu ajutorul unei cartele. Prin punctele care vor fi probabil disponibile în centrele comerciale ale oraşelor mari, o maşină electrică poate fi încărcată în proporţie de 80% într-o jumătate de oră. Deocamdată, singurul Supercharger din România se află în curtea celor de la Porsche Bucureşti Nord. A fost instalat de Renovatio şi poate fi utlizat doar de clienţii mărcilor VW Group. 

Vom ajunge şi acolo. Deocamdată, încărcătorul de 22 kW al celor de la Renovatio - o soluţie bună pentru zone rezidenţiale sau parcări ale birourilor - a crescut autonomia Golfului electric cu 3 kilometri în jumătate de oră. Una peste alta, am bifat un punct de încărcare utilizabil.

Oprirea 2: Autoklass Pipera

Dealerul Mercedes-Benz şi Smart are trei zone de lucru în Bucureşti, toate fiind prevăzute cu prize de două tipuri. Sunt disponibile contracost clienţilor oricărei maşini electrice, însă preţurile jetoanelor care îţi oferă acces la priză pentru o oră sunt mai degrabă prohibitive: 25 de lei/oră la priza mare (22 kW) şi 12 lei/oră la priza mică (normală, 220V). Asta în condiţiile în care plinul unui e-Golf te costă acasă în jur de 12-15 lei, în funcţie de preţul abonamentului la energia electrice. 

Am vizitat dealership-ul din Pipera, a doua noastră oprire, acolo unde am dat de un punct de încărcare pe care erau însă parcate alte trei maşini. Nu am insistat, pentru că mai aveam de vizitat multe locuri şi nu puteam să le cerem oamenilor să mute maşinile pentru doar câteva minute. Am sunat ulterior pentru a afla preţurile şi am primit asigurări că prizele sunt funcţionale pentru maşinile oricărei mărci.

Oprirea 3: Porsche Bucureşti Nord

În parcarea dealerului Volkswagen Porsche Bucureşti Nord veţi găsi singurul Supercharger pe bune din România anului 2015. Nici el nu exista până acum două luni, însă odată cu lansarea noilor electrice e-Up şi e-Golf sau a hibrizilor Golf GTE şi A3 e-tron era nevoie de aşa ceva la cel mai mare dealer Volkswagen din România. Oficialii mărcii ne-au asigurat că orice client de electrică Volkswagen îşi poate încărca maşina aici, iar încărcarea se face extrem de rapid.

Staţia seamănă cu pompa unei benzinării, pentru că aici nu foloseşti cablurile care vin cu maşina, ci ştecherul imens din dotare. Îl conectezi la maşină, apeşi pe ecranul touch ce tip de încărcare vrei şi gata: în 30 de minute ai 80% din baterie, iar în aproximativ 50 de minute ai un e-Golf plin-ochi. Este o soluţie excelentă de încărcare, dar costă bani serioşi, deci la nivel individual nu vă veţi putea atinge de aşa ceva decât dacă aveţi de cheltuit nişte zeci de mii de euro pentru montaj şi activare.

Bifăm însă ca loc de pelerinaj pentru clienţii VW noul punct de încărcare de la sediul Porsche Bucureşti Nord, acolo unde ne aşteptau deja în parcare un e-Up şi un A3 hibrid. 

Oprirea 4: Taverna Sârbului Bucureşti

Pe harta celor de la Plugshare apare un punct de încărcare şi la sediul Toyota România din Pipera, însă nu acesta nu este disponibil clienţilor, fiind utilizat pentru uz intern de reprezentanţii mărcii japoneze. Drept pentru care am plecat (cu greu, pentru că zona de nord a Bucureştiului e sub asediul excavatoarelor) spre zona Piaţa Presei pentru următorul punct: Taverna Sârbului.

Patronului lanţului de restaurante cu acest nume conduce în viaţa de zi cu un Tesla Model S, astfel că Taverna Sârbului din Bucureşti şi Sinaia s-au îmbogăţit cu câte un punct de încărcare pentru maşinile electrice. Când am ajuns noi la restaurantul din Bucureşti, cele două locuri erau libere şi blocate de jaloane. Paznicul parcării ne-a invitat să încărcăm fără probleme, iar după două minute alimentam maşina de la punctul de la Tavernă. Gratuit. Jos pălăria.

Oprirea 5: Romania Green Building Council

După patru opriri începeam să ne facem o imagine idilică a unui oraş care s-a adaptat din mers la maşinile electrice. Am fost primiţi excelent până acum şi, cu excepţia Autoklass Pipera, toate punctele de încărcare au fost disponibile imediat şi fără probleme. Şi mai ales gratuit.

De aici, însă, am alunecat în zona crepusculară.

A urmat însă o călătorie spre zona Basarab, acolo unde, pe o stradă îngustă, se află sediul organizaţiei non-profit Romania Green Building Council. Oamenii anunţă că promovează responsabilitatea faţă de mediu, iar pentru asta anunţă pe Plugshare că au o priză de încărcare a maşinilor electrice disponibilă la sediu.

Am găsit sediul organizaţiei cu ajutorul Google Maps pe o străduţă pe care nu ai avea ce să cauţi decât dacă locuieşti acolo. Am ajuns şi am găsit şi punctul de încărcare. Sau, mai degrabă, o cutie care seamănă cu un punct de încărcare pentru maşini electrice. Oricum nu am avut acces la ea, pentru că în faţă era parcat un Cielo. Cireaşa de pe tort: de cutie era agăţat un meniu al unei pizzerii din zonă. Semn că utilitatea ei e cu totul alta.

"Nu ştiu dacă funcţionează, oricum în ultimul an nu a întrebat nimeni de priza asta", ne spune angajata unei firme care activează în aceeaşi clădire. La sediul Green Building Council era o şedinţă şi am dat cu greu de o persoană care nu a putut să ne lămurească ce-i cu acea cutie agăţată de clădire. Ne-a lăsat un număr de telefon şi un mail care nu ne ajutau însă dacă aveam o problemă de autonomie cu o maşină electrică. Mergem înainte.

Oprirea 6: parcarea subterană de la Universitate 

Inaugurată cu fast acum câţiva ani, parcarea de sub Piaţa Universităţii este o apariţie extrem de utilă în centrul oraşului, însă nu a fost adoptată de şoferii români care preferă să parcheze haotic pe trotuarele din jur. La inaugurare am fost asiguraţi că parcarea e prevăzută cu prize speciale pentru maşinile electrice, două locuri fiind rezervate mereu pentru acest tip de vehicule.

A fost un moment bun să verificăm disponibilitatea acestora. Am intrat în parcarea în care accesul se face contracost (3.5 lei/oră) şi ne-am ghidat după indicatoarele care arată direcţia spre cele două locuri speciale. Pe unul dintre ele se odihneşte o maşinărie care curăţă parcarea, dar celălalt e liber. Parchez şi intru alături, la administraţia parcării, optimist că prizele speciale din perete sunt libere şi par funcţionale.

Elanul îmi e tăiat rapid.

"Da, puteţi încărca maşina, dar de la prizele astea două de pe stâlp", îmi spune omul angajat acolo, arătându-mi două prize normnale de 220V.
"Păi şi prizele speciale de pe perete?" întreb eu năuc.
"Nu merg, nu au mers niciodată de când sunt eu aici. Cei care mai vin cu maşini dintr-astea le bagă în prizele de pe stâlp". 

Pe scurt, se poate, dar nu prea. În prizele de pe stâlp, încărcarea se face în vreo 12 ore. Iar atunci când ai nevoie de energie în baterii nu prea poţi să aştepţi atât, oricât de evervescent al fi Centrul Vechi al capitalei. Deci utilitatea lor e egală cu cea a unei lese prin care te asiguri că maşina nu fuge cât eşti ieşit. Începeam să-mi pierd optimismul.

Oprirea 7: Transelectrica

Ne-am strecurat prin traficul din centrul Bucureştiului până în spatele Magazinului Unirea, acolo unde se află sediul Transelectrica. În parcarea din faţa companiei care administrează reţeaua de distribuţie a energiei electrice din România a fost inaugurat acum 4 ani şi jumătate, cu mare fast, primul punct de încărcare dedicat maşinilor electrice din România.

Surpriză: deşi punctul de încărcare încă există, fiind însă clar depăşit de timp şi dotat cu o priză simplă de 220V, în faţa sa stăteau înghesuite trei maşini care blocau accesul. Am parcat e-Golf ceva mai departe şi am mers spre priză să verific funcţionalitatea sa. Am fost întâmpinat rapid de trei bărbaţi care ne-au asigurat că priza nu a mai fost folosită de foarte mult timp şi că pentru a putea fi utilizată avem nevoie de acceptul unui domn. Cum se numeşte? Nu ştie nimeni.

"Da' ce vreţi să faceţi cu priza?" mă întreabă unul dintre ei cu emfaza paznicului care te consideră infractor ad-hoc.
"Păi ce pare că aş vrea să fac cu ea?", spun eu din uşa unei maşini pe care scrie cu litere de-o şchioapă "100% electric".

Bărbaţii îmi cer timp pentru a vedea dacă priza funcţionează. Le spun că nu e nevoie, pentru că oricum nu pot parca maşina acolo. Ei dau din umeri. Eu plec. Curentul din România se transportă în continuare, prizele sunt inaugurate cu miniştri, autostrăzile o iau la vale, lumea arde în cluburi care funcţionează cu autorizaţii la zi. România e o ţară frumoasă.

Oprirea 8: Romstal Vitan

Traseul ne poartă spre zona Vitan, acolo unde, pe o distanţă de doar câţiva kilometri, se află trei puncte de încărcare conform celor de la Plugshare. Primul dintre ele se află la sediul Romstal, la care ajungi după ce treci de tortura traficului din zona Vitan, acolo unde termenul fluiditate nu există în dicţionare.

Sediul central Romstal are şi un magazin dedicat, a cărui parcare e pe jumătate plină. Văd însă imediat locurile largi, acoperite, pe care scrie mare "Punct de încărcare maşini electrice". Mă îndrept fericit spre ele, pentru că pare că priza din spate are câtea LED-uri aprinse şi funcţionează. Nu apuc să îndrept maşina şi sunt luat la rost de un portar care aleargă disperat spre mine.

"Nu aveţi voie aici, vă rog mergeţi la parcarea din faţa magazinului", strigă omul, agitându-se.
"Păi e maşină electrică, aici scrie că e punct de încărcare", răspund eu surprins. Omul se blochează, se trage un pas mai în spate, se uită la ce scrie pe maşină.
"Am înţeles, dar nu funcţionează prizele. Nici şefu' nu-şi încarcă maşina aici".
"Ce maşină are şeful dumneavoastră?"
"Un Tesla d-ăla".
"Păi şi el nu o încarcă aici?".
"Ba da, dar doar din când în când", îmi spune omul. Îl rog să verifice dacă se poate face încărcarea măcar contracost. Scoate un telefon şi sună un coleg.
"Uite, au venit nişte domni cu... (citeşte de pe maşină) Das e-Auto Golf şi vor să ştie dacă se poate încărca aici", spune omul. Mă abţin cu greu să nu izbucnesc în râs. Ciprian, fotograful nostru, care se afla deja în afara maşinii pentru a trage câteva cadre, se întoarce cu spatele în hohote.
"Nu se poate, îmi pare rău", spune omul la final.

Îi mulţumesc. Noroc că facem un experiment, pentru că la nevoie rămâi cu maşina în curtea oamenilor şi aştepţi un trailer să te ridice.

Oprirea 9. Rin Grand Hotel Vitan

La doi kilometri mai încolo, Plugshare ne anunţă că avem o priză în parcarea Rin Grand Hotel. le facem o vizită neanunţată şi intru pe bariera care duce spre parcarea cu plată. Opresc imediat, la o gheretă, şi întreb unde e priza pentru maşini electrice.

"În faţa hotelului, la recepţie", mi se spune. Profit de faptul că primele 40 de minute de parcare sunt libere şi ies din parcare după 30 de secunde. Mă îndrept cu maşina spre intrarea principală în hotel, unde un majordom mă întreabă de ce am nevoie.

"De o priză de maşină electrică", îi spun, zâmbind. Îmi face semn să parchez la câţiva metri distanţă şi-mi spune să întreb la recepţie.
"Am înţeles, întreb, dar spuneţi-mi, vă rog, unde e priza, să las maşina acolo". Îmi face semn din nou să parchez mai departe.

Las maşina cu fotograful în ea fix lângă punctul de încărcare, aflat în dreapta intrării principale. Merg spre recepţie.

"Bună ziua. Aş dori să ştiu dacă e disponibilă priza pentru maşini electrice şi, dacă este, cât costă să o utilizez". Recepţionera face ochii mari, se uită pierdută spre o colegă a ei şi merge să întrebe managerul de la recepţie. După o discuţie scurtă, omul se îndreaptă spre mine.

"Bună ziua, sunteţi de aici?" mă întreabă omul.
"Da, de aici. Din Bucureşti", răspund eu, intuind următoarea întrebare.
"Deci nu sunteţi cazat la hotel?"
"Nu, întreb doar de punctul de încărcare, pentru că am o maşină electrică şi vreau să ştiu dacă pot utiliza priza".
"Dacă eraţi cazat aici era mai uşor. Înţelegeţi dumneavoastră", îmi spune bărbatul zâmbind cu subînţeles. Eu nu zâmbesc şi-l întreb dacă pot să alimentez de urgenţă contracost, în cazul în care rămân fără baterie când trec pe acolo.
"Lăsaţi-mi un număr de telefon şi vă sun eu".

După 24 de ore, nu a sunat nimeni.

Oprirea 10. AVER - Asociaţia pentru promovarea Vehiculelor Electrice în România 

După nume, pare o chestiune serioasă. O asociaţie care promovează maşinile electrice în România nu are cum să nu beneficieze de un punct de încărcare dedicat. Provocarea este, însă, să găseşti sediul organizaţiei, aflat - conform site-ului oficial - pe Splaiul Unirii. E o zonă familiară, pentru că acolo se află un showroom mare al celor de la Auto Cobălcescu şi trecem destul de des pe acolo pentru maşini de test. 

Nu găsim însă nimic. Oprim la o barieră care duce spre o zonă de parcare a unei foste fabrici. 

"Bună ziua. Ştiţi cumva dacă există vreo priză de încărcare a maşinilor electrice prin zonă?" întreb nedumerit şi obosit după turul de forţă prin Bucureşti.
"Aici nu există aşa ceva", îmi spune omul, şi mai nedumerit.
"Căutăm sediul AVER, e o asociaţie care luptă pentru promovarea maşinilor electrice", insist eu.
"Nu avem aici aşa ceva, îmi pare rău", răspunde paznicul.

Intru de pe mobil pe site-ul asociaţiei. Dau de un site care pare desenat acum 20 de ani. Harta-mi spune că-s în locul potrivit. Şi totuşi, sunt la o barieră care nu duce nicăieri. E ora 17, sun la numărul de telefon de contact. Îmi intră tonul de fax.

Marile secrete

Se face seară şi mi-e foame.

Rămăseseră două locuri de vizitat. Ministerul Mediului, aflat în faţa Palatului Parlamentului, şi parcarea subterană a Hotelului Cişmigiu. Sun la ambele. Mi se spune că priza de la Minister e funcţională, dar simt prin telefon mai multe semne de întrebare decât în toate locurile în care am fost azi la un loc. La Hotelul Cişmigiu, locul de încărcare al maşinilor electrice, anunţat pe Plugshare ca atare, este "o priză normală în care puteţi conecta maşina dacă sunteţi client al hotelului".

Bineînţeles, în Bucureşti mai sunt locuri în care o maşină poate fi încărcată, unele necartografiate în Plugshare. În Mega Mall din Pantelimon, de exemplu, unele prize suportă încărcarea unei maşini electrice şi trebuie doar să le cereţi aprobarea paznicilor pentru a avea acces la ele. Apoi, există prizele private ale dealerilor. Cel puţin doi dealeri Renault şi unul Toyota oferă acces restricţionat la prize de încărcare de 22kW, însă acestea nu sunt disponibile şi în unele cazuri ascunse.

Prizele pentru maşinile electrice par un soi de secret intangibil. Am avut senzaţia că întrebarea legată de accesul la punctul de încărcare a adus reacţii care seamănă cu cele pe care le primeşti când pui întrebări legate de cele mai adânci secrete ale companiilor pe la care am trecut. Nu ştiu dacă pur şi simplu din ignoranţă, necunoaştere sau pur şi simplu din nedumerire. Cert e că m-am simţit tratat ca şi cum aş fi mers la furat de curent. La propriu. Deşi am specificat de fiecare dată că sunt disponibil să plătesc pentru accesul la priză.

E o amărâtă de priză, oameni buni!

Mă enervez şi parchez maşina pe marginea bulevardului. Mă uit în computerul de bord şi văd că îmi permite să mai merg 122 de kilometri până când bateria se termină. Sunt unul dintre norocoşii care au acces la o priză care poate încărca maşina asta acasă. În vreo 10 ore, pe timp de noapte. În rest, nu ai nicio şansă ca Bucureştiul să-ţi ofere posibilitatea de a conduce liniştit o maşină electrică, fie şi prin oraş.

Şi totuşi, noi unde ne încărcăm electricele?

Partea şi mai tristă este faptul că punctele de încărcare de pe harta Plugshare ar fi virtual inutile pentru un posesor de electrică chiar şi dacă ele ar funcţiona, pentru că se află - cu câteva excepţii - în zone de tranzit, nu de staţionare. Deocamdată vorbim mai degrabă de puncte private instalate de companii pentru ca managerii să-şi încarce maşinile electrice când vin la birou. Ceea ce nu e rău. Până la o generalizare a acestei reţele e însă o cale cel puţin la fel de lungă cu cea pe care trebuie s-o desenăm până la generalizarea vânzărilor de maşini electrice în România.

O maşină electrică se încarcă în minim 30 de minute, şi asta dacă beneficiezi de un Supercharger. Iar 30 de minute sunt extrem de plictisitoare în cazul în care aştepţi lângă maşină.

Aştept însă ca marile mall-uri şi parcările rezidenţiale să vină cu instalaţii de încărcare, pentru că acolo unde clienţii opresc pe termen lung se poate vorbi de potenţial pentru astfel de prize. Apoi, aştept ca o reţea de Superchargere precum cele promise de Renovatio să lege oraşele din România astfel încât o autonomie de - să zicem - 300 de kilometri să nu te oprească din a face un tur al ţării fără a avea emoţii vecine cu infarctul că rămâi în pana electrică a prostului, cum îmi place să numesc ceea ce englezii au botezat "range anxiety".

Cum rămâne cu cele 10.000 de puncte de încărcare promise de Guvern acum o jumătate de an? O glumă bună pe care o vom vedea probabil şi în următorul Star Wars.

Punct de încărcare Adresă Status Preţ Putere de încărcare Obs.
Sediul Renovatio Swan Office, Voluntari OK Gratuit 22 kW Disponibil cu card
de acces Renovatio
Porsche Bucureşti Nord Pipera Tunari nr.2, Voluntari OK Gratuit Supercharger Doar pentru clienţii
VW-Audi
Taverna Sârbului Bd Tipografiei nr. 1 OK Gratuit 22 kW Doar pentru clienţii
Taverna Sârbului
Parcare Universitate Piaţa Universităţii OK Parcare
contracost
n/a Priză normală, 220V
Transelectrica Strada Olteni nr 2-4 n/a n/a n/a Parcare imposibilă
Informaţii inexistente
Hotel Cişmigiu Bd Regina Elisabeta 38 OK n/a n/a Priză normală, 220V
Doar pentru clienţi
Ministerul Mediului Bd Libertăţii 12 n/a n/a n/a Priză normală, 220V
Informaţii inexistente
Romania Green
Building Council
Str Ialomicioarei 21 n/a n/a n/a Indisponibil
Sediul Central Romstal Vitan-Bârzeşti 11A n/a n/a n/a Indisponibil
RIN Grand Hotel Vitan-Bârzeşti 7D-7E n/a n/a n/a Doar pentru clienţii
RIN Grand Hotel
AVER Splaiul Unirii 313 n/a n/a n/a Indisponibil
Autoklass Center Pipera, Şos Bucureşti Nord 8 OK 25 lei/oră
(22 kW)
12 lei/oră
(220V)
22 kW, 220V Disponibi
Chitila, Rudeni 103
Sud, Splaiul Unirii 166A

Jurnalul nostru la Final de test

10 zile cu VW e-Golf. Jurnal de bord
Ziua Km parcurşi Autonomie
rămasă (km)
(afişaj bord)
Consum
(kWh/100 km)
Viteza medie
(km/h)
Energie
consumată

(kWh)
Climatizare
(% din timp)
Mod de rulare Costul zilei
(0.46 RON/kWh)
Cât ar fi costat dacă aş fi mers cu:
Diesel
(5 l/100km)
Benzină
(7 l/100km)
2nov 85 47 15.1 42 12.8 100% Normal 5.9 21.7 30.3
3nov 65 95 14.0 42 9.1 50% Eco 4.2 16.6 23.2
4nov
5nov
68 90 13.7 26 9.3 0% Eco
Normal
4.3 17.3 24.3
6nov 73 90 13.5 41 9.8 50% Eco+ 4.5 18.6 26.1
7nov
8nov
26 150 14.5 35 3.8 0% Mixt 1.7 6.6 9.3
9nov 66 101 13.3 32 8.8 0% Eco+ 4.0 16.8 23.6
10nov 108 31 14.4 47 15.6 100% Normal 7.2 27.5 38.6
11nov 79 122
(încărcări multiple)
14.9 20 11.8 100% Eco
Normal
5.4 20.1 28.2

  • corect..., joi, 12.11.2015 21:23

    ...e de viitor dar daca lucrurile vor evolua si masinile vor merge cu balega se vor scumpi vacile exorbitant iarba la fel cositorile la fel se vor percepe taxe si impozite pe cap de vaca (vaca care se balega mai mult va fi taxata mai mult cea care mai putinn....) se va inventa o adevarata infrastrucura zootehica frate numai buna de muls ....deci noi?...ce-am castiga?nu radeti,la fel sta treaba si cu curentul asa ca...

  • Roger, joi, 12.11.2015 23:28

    Pacat ca doar se vorbeste si nu se investeste in instalatii de incarcat masinile hibride plug-in sau electrice. Am ramas in urma si la acest capitol. E clar ca hibridele si apoi electricele reprezinta viitorul. Ar mai fi tehnologia bazata pe hidrogen ( vezi Toyota Mirai ). sper ca romanii sa se destepte si poate anii viitori sa faca progrese si Statii Supercharger sa gasim in toate orasele mari ale tarii. Sper sa nu ramana un vis!

  • Sorin, joi, 12.11.2015 23:40

    Incompetentii care ne conduc ....in ce tara gri inchis traim! Foarte bun articolul dar nu stiu cati realizeaza cat de sumbru este acesta si cat de fara speranta pare totul in tara asta.... Pacat.

  • qwerty, vineri, 13.11.2015 10:08

    Bravo AM! Foarte tare articolul. "au venit nişte domni cu un Das e-Auto Golf" :))))))))))))) tare Chiar daca infrastructura lipseste cu desavarsire imaginea nu e chiar asa de sumbra. Mi-am adus aminte de un test similar facut in Europa de vest in 2013 si era absolut identica situatia. Puncte de incarcare off-limits si paznici care nu stiau despre ce e vorba. Autorul acelui test a incercat si a reusit la limita sa faca o excursie cu un Model S. A descris ca fiind o aventura stresanta cu frica permanenta de a ramane in pana. Ei bine, a refacut testul in 2015 si a spus ca situatia e radical imbunatatita, nu mai este o aventura si nu mai este stresant cu o masina de 450km autonomie ca Model S. Punctele de incarcare de relativ mica viteza de 22kw au aparut ca ciupercile. Iar cele de mare putere sunt puse strategic langa autostrazi sau drumuri express. Mai toate fiind instalate de firme private pentru publicul larg. Concluzia ? Nu statul o sa faca infrastructura ( prin definitie guvernanti = idioti ). Firmele private o sa faca infrastructura in momentul in care numarul de masini electrice atinge o masa critica ca sa merite investitia. Practic, cu un punct de incarcare faci profit daca e folosit. Si unde sunt bani de facut o sa fie si investitori. In Vest, aceasta masa critica de masini electrice a fost atinsa si in consecinta, punctele de incarcare au aparut ca ciupercile. La noi masa critica nu a fost atinsa dar pe zi ce trece vezi din ce in ce mai multe electrice si e doar o chestiune de timp. Tipul de la Renovatio a explicat perfect. Nu e nimic nou pentru ei, e fix ce sa intamplat in vest si fix ce o sa se intample si la noi in cativa ani.

  • Miez, vineri, 13.11.2015 10:14

    Nu uitati sa puneti la costuri si taxa pe luna la baterie. O zi buna!

  • IONUT, vineri, 13.11.2015 10:27

    totus la cat il lauda consuma mult

  • mircea, vineri, 13.11.2015 10:36

    @Miez Nu tot ce zboară se mănâncă. Doar Electricele Renault au o astfel de politică.

  • Beewhore, vineri, 13.11.2015 10:58

    ”a crescut autonomia Golfului electric cu 3 kilometri în jumătate de oră” Excelent! Faci 5 km până la punctul de încărcare și îți crește autonomia cu 3 km... :)

  • Claudiu, vineri, 13.11.2015 11:09

    Din pacate dealerii auto nu au invatat ceva : sa ofere servicii ce nu ii costa nimic (curent) pentru tine, utilizator de alt brand fata de al lor, astfel incat, poate poate, candva, ii vei cauta sa cumperi si o masina si de la ei. Cu atitudini de genul "asta e statie de incarcare DOAR pentru masinile brandului nostru", cu siguranta nu vei mai trece pe la ei sa le vezi "frumusetile"

  • razorsbk, vineri, 13.11.2015 12:16

    La nul vor aparea in Craiova, Bucuresti si Galati daca nu ma insel puncte de incarcare de tip Supercharger construite de Tesla. Deci vom aveam in jur de 6 pompe adevarate in bucuresti. Atunci merge refacut testul.

  • stefan, vineri, 13.11.2015 13:08

    o statie de alimenatare fast-charge costa 30.000 euro la care se adauga costul conectarii (care costa pana la 10.000 euro) mai e mult pana departe...

  • Tudor, vineri, 13.11.2015 15:57

    Dar de ce sa nu apara asa ceva in benzinarii? Ar avea bani sa implementeze asa ceva si ar lua bani din doua directii: de la clientii cu masini normale si de la cei cu masini electrice. Au bani si sunt prezenti peste tot. Asa cum ofera benzina, motorina si gaz, asa poate sa ofere si curent. Apoi sa apara si la supermarketuri, care sunt si ele multe si uite asa se vor inmulti punctele de incarcare.

  • rov, vineri, 13.11.2015 21:46

    Cea mai buna idee de amplasare a statiilor de curent este in parcarile de la hipermarket...pe locurile din spate binenteles.

  • sneaker, sâmbătă, 14.11.2015 12:16

    Termenul de Supercharger e o chestie specifică Tesla, mi se pare confuz să-l folosiți pentru alte tipuri de încărcătoare.

  • gigi electric, duminică, 15.11.2015 20:04

    mai este una la reprezentanta Toyota din Pipera

  • t bone, duminică, 15.11.2015 22:46

    ff buna ideea la benzinarii sa avem si chargere ca doar o mica scanteie si ... ;) Apoi daca stai 30 min minim sa incarci ... mai curand mergi la shopping center decat la Peco. Asta pentru cine mai stie ce e PECO...

  • tony, joi, 19.11.2015 09:15

    sunt posesor de e-golf si vreau sa spun clar= nu o sa mai conduc in veci masina clasica = nu fac nici o reclama nimanui va spun doar sa face-ti un drive test cu o electica si atunci veti simti ce inseamna un sofat curat iar legat de autonomie sa fim seriosi nu in fiecare zi merg peste 120 de km

  • @tony, duminică, 29.11.2015 21:32

    MA BUCUR ca ai bani pt asa ceva...cit costa 100000km cu un diesel?sa zicem 6t motorina care costa circa 7200 euro...cit costa 100000km cu un electric?din cite am vazut pe testul aa cam 25% din costul diesel adica vreo 1800 adica vreo 5400 euro diferenta ...cit costa un diesel?vreo 20000 euro cit costa un electric? vreo 45000 dif3erenta de vreo 25000 pe care o amortizezi cu un electric in aproape 500000km ...e mult,e putin?ce zici?