Chevrolet Aveo 5 usi

Aveo şi Zona Crepusculară

După ce ne-am învârtit cu Aveo câteva sute de kilometri prin Bucureşti am decis să-l scoatem pe mezinul cu numere de Ungaria şi în afara Bucureştiului. O ocazie bună pentru el să vadă şoselele patriei şi pentru noi să vedem cum se comportă la drum lung.

În episodul trecut, atunci când v-am povestit despre noii "bocanci" Hankook, Aveo văzuse deja drumul european E85 şi Buzăul. Strânsese 300 de kilometri în afara oraşului şi motoraşul de 1.2 litri începea să se mai relaxeze după caznele bucureştene. A urmat apoi un drum până la Feteşti. Am ales vechiul drum spre mare şi apoi ne-am întors pe A2, pentru a gusta câte puţin din fiecare tip de asfalt, pentru a face cunoştinţă cu viaţa rurală a românilor şi mai apoi cu o autostradă aglomerată de TIR-uri, "împrejmuită" cu parazăpezi, în aşteptarea viscolului care se încăpăţânează să mai vină.

Am pornit spre Feteşti într-o dimineaţă ceţoasă de iarnă, care aminteşte mai mult de o toamnă târzie, uitată încă pe câmpiile dezolante din apropierea Bucureştiului. Drumul spre Călăraşi este unul anost, predispus reprizelor de căscat interminabil, un căscat contagios care te împinge spre un somn scurt pe marginea drumului naţional. Tragi de tine şi alergi în continuare printre sate cu garduri dărăpănate sau palate colţuroase, vopsite în culoarea naţională: portocaliu.

SUSPENSIA - Rezişti cu greu somnului pentru că vremea mohorâtă vrea să te tragă pe dreapta, iar suspensiile lui Aveo caută să te relaxeze. Maşina nu îţi vrea răul ci doar îşi face datoria. Aşa a fost ea gândită: să încerce să treacă fluierând peste gropi, călcând fără grijă pe orice şosea proastă. Ajută mult şi "încălţările", cu talon de 65, adică cu suficient cauciuc pentru a înmuia lucrurile.

Vin şi nişte curbe uşoare, pe care Aveo le abordează cuminte. Forţezi puţin lucrurile ca să îţi revii din amorţeală. Virajele se succed mai repede, iar Aveo se înclină. Mă gândeam eu că ruliul trebuie să îşi facă simţită prezenţa. Avem însă aderenţă.

DIRECŢIA - Zburăm prin sate pustiite parcă înaintea unei invazii. Fântânile or fi otrăvite? Ciudat, dar începe să-mi lipsească Bucureştiul. Măcar acolo apreciam asistarea bună a direcţiei în orice parcare şi faptul că învârteam volanul cu două degete. Aici parcă nu mai e aşa distractiv. Direcţia nu e atât de precisă pe cât şi-ar dori unii. Te obişnuieşti însă.

CONSUMUL - Aveo se relaxează. nu are nimic de demonstrat pe drumurile astea uitate de lume, unde întâlneşti o maşină la 5 minute şi unde limitele de viteză au o influenţă benefică asupra sucului din rezervor. Indicatorul de bord ne arată că motoraşul de 1.2 se satură cu 6.2 litri pe următorii 100 de kilometri. E bine măcar că nu devine la fel de pofticios ca în oraş. Cel puţin nu pe această porţiune de drum.

Pentru că pe autostradă ne-am răzgândit puţin. Am urcat către 130 de km/h la întoarcere şi benzinarul nostru a devenit înfometat, absorbind puţin peste 7 litri pentru fiecare 100 de kilometri. Am rămas cu media asta extraurbană până când am reintrat în Bucureşti şi calculele s-au dat iarăşi peste cap.

SONORIZARE ŞI INSONORIZARE - Atmosfera de zonă crepusculară s-a derulat pe o melodie calmă, amintind parcă de scenele din Twin Peaks. Trebuia să aleg un folder ceva mai vesel când am pornit la drum. USB-ul ascuns în torpedou redă o coloană sonoră cam sumbră. Hitchcok ar fi fost mândru de decor.

Autostrada vine cu ceva mai multă vizibilitate şi cu ceva mai vesel în difuzoare. Guns'n Roses te mai trezeşte din amorţire. Totuşi, la 130 km/h, 1.2-ul devine cam gălăgios. Zgomotul motorului pe benzină pătrunde în habitaclu fără menajamente la viteză mare. În plus, sistemul audio e cam timid. La 50% din volum abia îl auzi în condiţii normale. Aşa că pe autostradă "Knokin' on heaven's door", numai bună pentru decorul angelic, se aude cam în surdină, deşi volumul e la maxim.

Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină)