Chevrolet Aveo 5 usi
Despărţirea de Aveo
Vine un moment în viaţa fiecărui om... Pentru cei care urăsc despărţirile, nu recomandăm acest episod. Idila noastră cu Chevrolet Aveo, companionul redacţiei vreme de patru luni, ia sfârşit aici. Am înfruntat, ploaia, gerul şi cele mai mari ninsori căzute asupra ţării. Ne-am descurcat admirabil şi am răzbit cu bine către primăvară şi primele luciri mai calde ale soarelui.
Aveo se înclină astăzi politicos în faţa dumneavoastră, a cititorilor, şi vă mulţumeşte că i-aţi fost alături, că l-aţi criticat sau că l-aţi aplaudat. De-a lungul celor patru luni am încercat să descoasem subcompactul Chevrolet pentru a afla ce simte un proprietar de Aveo după numai 4 luni de utilizare. Am găsit puncte forte, dar şi câteva puncte slabe, pentru că, nu-i aşa, nu există maşină perfectă.
Puncte forte:
Unul din cele mai atrăgătoare design-uri ale segmentului. Cu siguranţă cel mai agresiv, chiar dacă posteriorul nu se ridică la nivelul linilor frontale puternice.
Suspensie extrem de confortabilă, fără a inspira însă un sentiment de nesiguranţă pe porţiunile de drum virajat.
Una din cele mai bogate echipări standard ale segmentului, cu aproape tot ce este necesar într-o maşină de oraş.
Spaţiul interior pentru pasagerii de pe locurile din spate este extrem de generos, concurând cu ceea ce regăsim în segmentul compact.
Cel mai sigur model din clasa sa, cu o echipare standard ce include şase airbaguri, ABS şi ESP. Un ESP care intervine prompt şi te scoate din situaţii critice.
Multe spaţii de depozitare, gândite foarte bine de cei care au desenat interiorul lui Aveo. Practic găseşti spaţiu pentru orice, ideea celor două torpedouri fiind extrem de utilă.
Ergonomia bordului. Acomodarea este foarte rapidă.
Câteva sugestii pentru Chevrolet:
Extensia de cauciuc amplasată sub spoilerul frontal încurcă într-o ţară precum România, unde traficul urban impune şi obstacole.
Afişajul digital al carburantului din rezervor nu este întotdeauna extrem de fidel. Nu recomandăm înlocuirea lui cu unul analog pentru că atunci s-ar pierde farmecul digitalizat al instrumentelor de bord, însă o îmbunătăţire a sa ar fi indicată. La fel cum ar fi indicată şi afişarea consumului instant de către computerul de bord.
Fundul dublu al portbagajului nu este foarte util atunci când ai bagaje voluminoase pentru că trebuie lăsat acasă.
Consumul creşte îngrijorător atunci când te afli în coloană şi totul se mişcă cu viteza melcului. Ar fi fost foarte utilă instalarea unui sistem start-stop.
Îmbunătăţirea sistemului audio, care are nevoie de volum maxim pentru a se face auzit în habitaclu, atunci când motorul este la turaţii înalte.
Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină)
COSTURI DE EXPLOATARE | ||||
Mod de rulare | Kilometri parcurşi | Consum mediu | Combustibil consumat | Costul combustibilului |
Urban | 190 | 8.5 litri/100 km | 17 litri | 93.5 lei |
Extraurban | 219 | 6.5 litri/100 km | 13.2 litri | 72.6 lei |
409 | 30.2 litri | 166.1 lei (5.5 lei/litru) | ||
EPISOADE ANTERIOARE |
||||
TOTAL Ep. 1 | 280 | 22 | 121 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL Ep. 2 | 430 | 33.7 | 185.3 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL Ep. 3 | 560 | 38.6 | 212.6 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL Ep. 4 | 740 | 55.7 | 306.3 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL EP. 5 | 1396 | 99 | 544.5 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL EP. 6 | 495 | 38.3 litri | 210.5 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL EP. 7 | 310 | 21.6 | 118.8 lei (5.5 lei/litru) | |
TOTAL TEST | ||||
4620 km | 7.1 litri/100 km 52% extraurban 48% urban |
339.1 litri | 1864.9 lei |
SIMULARE COSTURI DE EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE PE 5 ANI (15.000 km/an) | |||||
CHEVROLET AVEO | Preţ de listă: 12.210 | Preţ maşină testată: 12.210 | Taxa auto: 131 | ||
Carburant* | Revizii | Întreţinere** | Asigurare RCA*** | Impozit | |
ANUL 1 | 1278 | 99.04 | 140 | 143 | 11.5 |
ANUL 2 | 1278 | 118.01 | 140 | 143 | 11.5 |
ANUL 3 | 1278 | 99.04 | 140 | 143 | 11.5 |
ANUL 4 | 1278 | 198.57 | 140 | 143 | 11.5 |
ANUL 5 | 1278 | 99.04 | 140 | 143 | 11.5 |
TOTAL | 6390 | 613,7 | 700 | 715 | 57.5 |
TOTAL GENERAL |
20.817,2 |
||||
NOTĂ: Simulare estimativă. Preţuri în Euro. Asigurare RCA Bucureşti. Persoană Fizică. TVA inclusă | |||||
* Benzină, 5.5 lei/litru. 15.000 km/an. | |||||
** Două spălări lunare + lichid de parbriz | |||||
*** Preţ mediu. Pentru modelul testat, variază între 92 şi 194 de euro/an. |
Domnule Bogdan Mirica cam ce inseamna sumele alea de la revizii ??? pentru ca si ora /manopera la o revizie ajunge undeva la 150 ron **Două spălări lunare + lichid de parbriz nu are cum sa coste 140 ron *** Preţ mediu. Pentru modelul testat, variază între 92 şi 194 de euro/an e ceva gresit ..