Tinuta de drum
Când a fost lansat, în 1998, Ford Focus a luat clasa compactă prin surprindere. Niciun alt model nu oferea atunci o ținută de drum atât de dinamică și o suspensie gândită pentru plăcerea de a conduce sportiv. Faptul că a fost printre primele modele care au adoptat suspensia spate independentă a contribuit la acest lucru. De atunci și până astăzi, Ford a știut să nu-și dezamăgească clienții de Focus. Aceștia pun pe primul loc feelingul la volan. Şi au și de ce. Cea mai nou încarnare a modelului Focus nu se lasă mai prejos. Suspensia a fost întărită o idee, dar filtrează la fel de bine orice denivelare, păstrând în același timp senzația specifică acestui model. Mașina este extrem de stabilă, chiar și în viraje adoptate la viteze excesive, știi mereu ucare e poziţia roților, iar reacțiile sunt previzibile. ESP-ul intervine eficient dacă sărim calul, dar am putut pune mașina la încercare pe circuit, pe ploaie și am reușit să negociem viraje cu viteze indecente fără ca mașina să derapeze. În plus, Ford a modificat raportul direcției pentru a o face mai eficientă, astfel că de cele mai multe ori nu trebuie să-ți iei mâinile de pe volan, chiar și atunci când virajul este mai strâns.
Apropo de volan, acesta este ceva mai ușor față de modelul anterior, dar nu supărător de mult. Pentru că este un model global, Focus trebuie să satisfacă clienții din întreaga lume, iar una din cererile venite de la aceștia este ca direcția să fie mai "ușoară".
Focus se dovedește a fi încă o dată mașina cu care vrei să pleci la drum lung pentru că îți place cum te simți la volan. Reușește să îți pună un zâmbet pe față atunci când urci un drum de munte, chiar dacă nu ai 300 CP sub capotă.
daca este suficient de bun ca si predecesorul, merita cumparat. dar daca spuneti ca este si mai bun ... acuma l-as cumpara daca asa avea nevoie de o compacta :)