Consum
Testul standardizat european de consum aplicat fiecărui model nou le-a adus celor de la Hyundai o valoare medie declarată de 7.6 litri la sută. Valoarea este surclasată doar de Rexton W, care anunţă 7.4 litri la sută, dar are peste 40 CP în minus. Un Land Cruiser echivalent (7 locuri, motor diesel de 190 de cai şi transmisie automată) prezintă un consum mai mare, de 8.1 litri la sută în regim mixt, dar că modelul de la Toyota are o motorizare de 3.0 litri, nu de 2.2 litri. În oferta Nissan încă mai este expusă generaţia Pathfinder care va fi înlocuită în curând, iar aceasta anunţă un consum mai mare, de 9.1 litri la sută în regim mixt în compania motorului 2.5 dCi şi a automatei sale cu cinci trepte.
În cadrul testului nostru am obţinut un consum urban de 9.8 litri la sută, cu instalaţia de climatizare în funcţiune în permanenţă. Parcursul extraurban aduce un consum de 7.2 litri la sută. Pe autostradă, la 130 km/h în treapta a şasea, consumul este de 8.2 litri la sută şi turaţia afişată este de 2.250 rpm. Toate valorile de mai sus au fost obţinute într-un regim economic de condus şi cu funcţia ECO activată.
Pacat ca nu ofera un motor mai potent, gen 2 litri diesel biturbo sau chiar un 3 litri diesel.