Consum
Am folosit maşina exclusiv în mediul urban, acolo unde îi este locul. Deşi este o idee mai mare decât vechea generaţie, încă încape foarte bine în cele mai mici locuri de parcare. Motorul de 1.2 litri pe benzină reuşeşte să fie destul de delicat cu buzunarul proprietarului. Cifrele oficiale spun că un Hyundai i10 cu motor de 1.2 litri va consuma în mediu urban 6.5 litri. Având în vedere că Hyundai nu şi-a dotat acest model cu sistem Start-Stop sau vreun buton de anesteziere a acceleraţiei, consumul anunţat este unul decent. În realitate, am reuşit să obţinem chiar şi mai puţin de atât, compterul de ord indicând 6.0 litri/100 km în oraş. Ce-i drept, pentru această cifră am adotat un stil "japonez" de conducere, fără acceleraţii şi frânări bruşte şi anticipând mereu traficul. Când traficul s-a aglomerat şi am decis să fim mai hotărâţi cu pedala de acceleraţie, consumul urban a urcat până la 8.0 litri/100 km.
Dacă comparăm cifrele oficiale pentru consum mediu, Hyundai i10 nu este cel mai economic model disponibil în acest segment. Motorul TwinAir produs de Fiat şi aflat în dotarea modelelor Fiat 500 şi Fiat Panda consumă în medie 3.8 litri/100 km în comparaţie cu cei 4.1 litri anunţaţi de Hyundai.
Chiar imi place masinuta asta. Dar pretul modelului testat cred ca ar ajunge la 15.000.