Consum

3.5

Dacă avantajul motorului aspirat este rafinamentul, dezavantajul principal ar fi consumul ridicat, mai ales dacă ne uităm că cifrele de performanță nu sunt extraordinare. Cei de la Mazda au declarat un consum mediu oficial de 6 l/100 km. În mediul urban, consumul mediu declarat este de 8.1 l/100 km, iar în mediul extra-urban consumul declarat este de 5.1 l/100 km.

Din păcate, cifrele mele reale de consum nu prea s-au apropiat de cele oficiale. În mediul urban, consumul a fost cuprins între 9.5 și 10.3 l/100 km, în funcție de nivelul de aglomerație. Pe autostradă, cu pilotul automat setat la 130 km/h, consumul mediu în bord era de 6.2 l/100 km, iar la 100 km/h, cifra afișată era de 5.5 l/100 km.

De menționat faptul că Mazda3 nu are moduri de rulare, deci nu am avut posibilitatea să folosesc un mod Eco sau Sport. Per total, consumul meu mediu, pe o distanță de aproximativ 400 de kilometri, a fost de 7.4 l/100 km, o cifră semnificativ mai mare decât cea oficială.

În 2025, principalii rivali pentru Mazda3 ar fi Volkswagen Golf, Peugeot 308 și Ford Focus. Pentru a menține lucrurile corecte, ne vom uita la motorizări asemănătoare cu cea de pe Mazda3. Desigur, aici mă refer la putere și consum, pentru că nu vom găsi altundeva un model din acest segment care să fie echipat cu un motor de 2.5 litri aspirat.

Prin urmare, Volkswagen oferă pe Golf un motor de 1.5 litri benzină și un sistem mild-hibrid. Consumul oficial declarat de germani este cuprins între 5.2 și 5.5 l/100 km. Modelul 308 al francezilor aduce în discuție un sistem mild-hibrid care are la bază un motor pe benzină de 1.2 litri. Consumul declarat de francezi este cuprins între 4.7 și 4.9 l/100 km.

Ford Focus aduce la masă tot un sistem mild-hibrid care are la bază un motor pe benzină de un litru. Consumul mediu pentru acest model este cuprins între 5.2 și 6.3 l/100 km.

  • ds, vineri, 25.04.2025 14:11

    Or fi ei Focus, Golf și 308 principalii concurenți la consum și putere dar, sincer, cred că Mazda le dă clasă la toate capitolele. Superbă mașină din toate punctele de vedere: motorizare, estetic, preț.

  • CS05, vineri, 25.04.2025 14:42

    De acord cu @ds. De asemenea, mentionez ca ati selectat gresit tag-ul modelului in titlu. Apare ca fiind Skyactiv-X 186 AWD, in loc de Skyactiv-G 140, Manual, FWD. Spor!

  • Jeremy Clarkson, vineri, 25.04.2025 16:20

    "Admirata din lateral, Mazda 3 este precum un caine care nu isi refuza nevoile fiziologice." (Top Gear)

  • Elektrikkk, vineri, 25.04.2025 20:30

    Bagi benzină în maşină, poluantă se cheamă că este.

  • zarnesteanu, vineri, 25.04.2025 22:00

    @Jeremy Clarkson, daca nu ma insel, expresia ii apartine lui Matt Watson. Pe chestia asta Mazda l-a "blacklisted" :):):) N-a mai vazut nici o masina la test de atunci. Deci nu e chiar universala admiratia pentru mazda 2. De la mine sigur nu vine.

  • Banditos, vineri, 25.04.2025 22:39

    Sedanul e mai reusit din orice unghi. Hatch-ul, nu. In rest nu ma pronunt, fiecare masoara dupa buget.

  • parere, sâmbătă, 26.04.2025 07:48

    Am testat si nu m-a convins deloc. Are ceva Mazda in masinile lor care nu este compatibil cu stilul meu. Motoare de turatie, nimic tehnologic avansat (de acolo si consumul mare desi ei se marketizeaza altfel). Plus suprafetele alea care se zgarie si cand te uiti la ele, materialele sunt vizual bune dar pe termen lung nu fac fata utilizarii unui om obisnuit. Prea mult plastic glossy, prea multa musama care imita piele veritabila.

  • alex_cu_a_mic, sâmbătă, 26.04.2025 08:50

    La consum e cat un 1.0-1.2 turbo pe o masina similara.

  • dan_grc, sâmbătă, 26.04.2025 11:42

    Sedanul arată mai bine, prețul este ok, mai rar sub 30k la o compactă dotată decent .