Calitate / Pret
Situaţia este complicată. Avem în faţă un model care se devalorizează mai rapid decât orice alt concurent din segment, cu un motor a cărui întreţinere este costisitoare şi complicată, care este destinat doar pasionaţilor. Un fel de nişă a nişei formate de modelele sport. Pe lângă asta, mai are şi patru locuri. Culmea, pretabile pentru adulţi.
Din păcate, Mazda RX-8 nu se mai vinde. Legislaţia europeană nu permite comercializarea automobilelor noi care nu respectă norma de poluare Euro 5. Iar RX-8 are doar Euro 4. Dureros de scump de înmatriculat în România, ţinem să completăm. Costă aproape 5.000 de euro dacă este luat drept maşină nouă - în cazul ipotetic în care ar mai exista un RX-8 "uitat" în curtea unui dealer Mazda din România. Dacă este luat ca o maşină second-hand, înmatricularea unui RX-8 costă aproape 3.000 de euro. Versiunea testată de noi costa 36.177 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România la momentul în care a ieşit de pe piaţă. Cu cei 5.000 de euro destinaţi înmatriculării, costurile se ridică la peste 40.000 de euro, moment în care vă permiteţi un model sport "convenţional".
Cu puţin efort, puteţi cumpăra un Mercedes-Benz SLK, sau un Nissan 370Z pentru această sumă, în timp ce un BMW Z4 este ceva mai accesibil, fiind oferită şi o versiune care costă mai puţin de 40.000 de euro. Ce-i drept, niciunul dintre modelele de mai sus nu are patru locuri. Cu puţin efort, clienţii ar fi putut să cumpere un BMW Seria 1 M Coupe, model cu un preţ care trece de 40.000 de euro, dar care intra în categoria în care se află RX-8 şi oferea performanţe suplimentare. Nici BMW Seria 1 M Coupe nu mai poate fi însă comandat, fiind vorba de o serie limitată.
Din păcate pentru Mazda şi al său RX-8, pentru 40.000 de euro cumperi o compactă de performanţă de la orice constructor care oferă aşa ceva în portofoliu, iar multe din modelele disponibile acum sunt mai performante decât RX-8, deşi nu toate îţi oferă senzaţii comparabile.
un rx-8 cu propulsor wankel de 2.600 cmc ar avea vreo 450 CP...părerea mea. Sigur nu are două rotoare care au 1.300 și ceva cmc care sunt echivalați la 2.600 cmc?