4.3
de Silvian Irimia, Foto: Dragoș Savu, vineri, 12 decembrie

Pionier

În urmă cu circa un an și jumătate am participat la primele teste internaționale cu noul Nissan Qashqai facelift. Desigur, așa cum este cazul la orice eveniment de acest fel, am avut la dispoziție cea mai puternică versiune (în cazul acesta este vorba despre versiunea e-POWER) și de nivelul de echipare de top.

Astfel, tu ca jurnalist auto, poți face cunoștință cu toate elementele, tehnologiile și sistemele pe care un anume producător le-a pus pe un model. Prin urmare, aveți aici un link către testul nostru din Portugalia, unde am aflat de ce Qashqai este de departe cel mai vândut model în Europa al producătorului nipon.

Totodată, trebuie să știți că datorită (sau din cauza, depinde acum dacă o vezi ca un lucru pozitiv sau negativ) lui Qashqai a apărut în industria auto segmentul crossover.

Dar iată că am vrut să luăm Qashqai facelift la test și pe drumurile din România, într-o motorizare și echipare care vor fi, zic eu, mult mai populare pentru publicul român. Dacă vrei să înțelegi și mai multe despre Nissan Qashqai facelift, te invit să urmărești și o prezentare video.

PREZENTARE VIDEO CU NISSAN QASHQAI FACELIFT

  • ds, vineri, 12.12.2025 14:06

    Comparația consumului cu Mazda Cx5 este un pic forțată. În primul rând pentru că vorbim de turbo vs. aspirat și în al doilea rând pentru că noul CX5 are o capacitate de 2.5 litri, tot aspirat, deci aproape dublu față de Qashqai. Da, la cp și Nm sunt aproape identice.

  • aha, vineri, 12.12.2025 14:53

    Iar vrajeala asta de doi bani, ca Qashqaiul a inventat segmentul crossoverelor? Pai Tucsonul cu care il comparati a aparut inaintea lui lui Qashqai. De primul RAV4, cu platforma de Corolla si tractiune fata, ce sa mai zic? Ala a fost off-roader, ha? Alta mare tampenie: Qashqai, segment B? La 4.4 metri lungime? Pai Puma ce mai e in cazul asta? ∅?

  • Fericire..., vineri, 12.12.2025 19:11

    ”Din fericire, Nissan Qashqai îți oferă conectivitate Apple CarPlay și Android Auto”... Fericire, pentru ce? Din moment ce ”Noul Qashqai facelift vine cu un sistem Google integrat. Asta înseamnă că sistemul multimedia de 12.3 inch acționează ca un smartphone cu sistem de operare Android. Ai clasicul Play Store, de unde îți poți instala aplicații folositoare precum: Waze, Spotify și altele. Bineînțeles, ai și acces la Google Maps. Pe lângă toate acestea, primești și un asistent vocal Google, menit să îți facă viața mai ușoară în spatele volanului.”

  • B0b, sâmbătă, 13.12.2025 01:05

    Deci voi ati testat Qashqai despre care ziceti ca e un SUV de clasa B, desi el este de clasa C la inceput ziceti ca ati testat epower dsr ca avea 156 cai putere si cutie xtronic cvt... hai salut

  • Mircea Badea, sâmbătă, 13.12.2025 06:12

    Toate dulapurile arată la fel! Japo, euro, americano .. nu știi care-i care...

  • Ioan-Cristian, duminică, 14.12.2025 20:07

    Numai profesori

  • @Ioan-Cristian, luni, 15.12.2025 11:19

    Hai de ne luminează tu, licuriciule.

  • nsrei, marţi, 16.12.2025 15:20

    va luminez eu, am o masina de zece ani care consuma zece. in acest fel NU scoți din buzunar 40.310 euro cu TVA. , deci sunt mai bogat cu banii pe care oricum nu i am

  • Andi, sâmbătă, 20.12.2025 08:31

    Deci : Tekna Plus 48.300 euro, tracțiune față, 3 cilindri, scaune fără ventilație si fără masaj , cutie CVT ! Dați câte una să ajungă la toată lumea !