Opel Adam

Motor / Transmisie

3.0

Opel Adam a fost dezvoltat în doar trei ani, o perioadă extrem de scurtă pentru standardele industriei auto din anul 2012. În condiţiile în care o maşină nouă are la activ de obicei şase-şapte ani de proiectare şi dezvoltare, un model construit şi lansat în 36 de luni este la fel de inedit precum o friptură delicioasă care poate fi servită la 5 minute după ce a fost cumpărat porcul. Viu.

Deşi cei de la Opel au concentrat echipe de specialişti dedicate exclusiv proiectului Adam, partea dificilă în această strategie a fost legată de dezvoltarea unor motoare care să se ridice la nivelul maşinii în sine. Şi pentru că nu a fost timp pentru asta, Adam se lansează pe piaţă având sub capotă motoare aspirate deja cunoscute din gama Opel: un 1.2 şi un 1.4 ascunse sub denumirea EcoFLEX care dezvoltă între 68 şi 100 de cai putere. Motorizările nu sunt punctul forte al maşinii, iar unităţile turbo de cilindree redusă pe care le-au lansat deja concurenţii direcţi ai germanilor sunt superioare la multe capitole.

Noi am avut la dispoziţie în testul desfăşurat în şi în jurul Lisabonei unitatea de 1.4 litri şi 87 de cai putere despre care cei de la Opel susţin că va fi cel mai vândut motor din gamă în primul an de la lansare. În oraş, motorul pe benzină îşi face treaba fără probleme, zona aglomerată şi primele trepte ale cutiei manuale cu cinci rapoarte - singura disponibilă la lansare - fiind perfecte pentru mişcarea de zi cu zi pe străzi. Problemele apar la ieşirea din oraş, acolo unde motorul şi cutia nu fac faţă cerinţelor şi rămân fără suflu după 90-100 de kilometri pe oră. Dacă folosiţi maşina doar în oraş, consumul şi comportamentul acestui motor în treptele inferioare sunt ok. Dacă însă aveţi de gând să ieşiţi mult pe autostrăzi sau şosele, încercaţi motorul de 100 de cai (pe care îl vom testa la lansarea modelului în România) sau aşteptaţi lansarea unităţilor turbo cu transmisii cu şase rapoarte, care însă vor veni peste un an şi jumătate.

  • MadaI, luni, 19.11.2012 20:36

    O jucarie chic pentru doamnele si domnisoarele care nu au posibilitati de mini sau alte hatchuri cu tenta premium si care nu sunt nici foarte pretentioase cand vine vorba de performante. Zic asta pt ca banuiesc ca n`o sa coste mai mult de 12-13 000 chiar cu ceva optionale adaugate.

  • ztele, luni, 19.11.2012 21:56

    Ce anume are tehnologic in plus fata de Fiat 500 (de exemplu)? Faptul ca se poate conecta telefonul la el? Fiat 500 are Blue&Me care-i cam tot aceeasi chestie. Deci nu vad unde anume "lasa clar in spate" Fiatul. Frumusica masina, dar 95% din design e copie dupa 500, iar poza aceea cu interiorul (spartan si simplu, cu scaune desebit de atragatoare) e generata pe computer. Mie personal nu imi place, dar asta conteaza mai putin, oricum nu fac parte din target-ul lor.

  • adi, marţi, 20.11.2012 13:09

    O parere personala: e urat. Puteti sa ma huliti cat vreti, asta e parerea mea. Fiat 500 e net superior la capitolul imagine si stil. Cine vrea o masina mica chic, nu o sa se indeparteze de Fiat 500 sau Mini.

  • eu, marţi, 20.11.2012 13:51

    mie imi plac enorm interioarele sunt super marfa

  • Andy, marţi, 20.11.2012 14:49

    O masinuta chic pentru domnisoare pana in 25 de ani. E adevarat ca se aseamana cu Fiat 500 insa mai mult ca sigur ca materialele interioare sunt de 10 ori mai bune decat plasticul tare stil anii 90 regasit in Fiat. Asteptam motoare mai performante si mai putin gurmande!

  • ADAM !, marţi, 20.11.2012 23:33

    super masinuta....e peste orice din aceasta clasa....arata mult mai bine decat anemicul fiat 500 care e si putin mai mic sau asa pare ....cand ma gandesc cum arata adam si cum arata up , nu-mi vine sa cred ca amandoua sunt modele noi din 2012.....up e depasit rau si fata de 500 . Un singur motor imi vine in minte pe Adam - 1.6 tubo 192 cp de pe corsa opc :) ...ar fi o nebunie !