Interior
Opel Cascada a fost răsfaţat cu un interior care prezintă ornamente care imită fibra de carbon şi se mândreşte cu o tapiţerie din piele de toată frumuseţea. Scaunele psunt îmbrăcate în piele perforată şi au o configuraţie care îţi asigură confortul chiar şi după multe ore petrecute la volan. Restul interiorului este preluat din gama constructorului german fără nicio excepţie, de la ceasurile de bord şi butoanele multe de pe consola centrală, până la forma acesteia din urmă şi la manetele de semnalizare. Am observat că nu există sistem de pornire fără cheie, ceea ce a stricat din senzaţia de libertate pe care ar fi trebuit să o asigure o decapotabilă.
Am apreciat aspectul afişajului central color al sistemului multimedia, precum şi elegantul buton cromat pentru decapotare, dar am fost dezamăgiţi de prezenţa afişajului monocrom dintre ceasurile de bord, al cărui roşu nu se potrivea cu aproape nimic de la bord.
Vestea bună este că modelul german are loc suficient pentru patru adulţi, fără lovituri cot în cot şi stat cu genunchii la piept. Portbagajul asigură un volum de 280 de litri când este pliat acoperişul, echivalent cu ceea ce oferă o subcompactă. Dar configuraţia sa este pe lungime şi nu pe înălţime, ceea ce înseamnă că trebuie să optaţi pentru ghiozdane plate sau geamantane lungi şi subţiri atunci când vă faceţi bagajele şi vreţi să călătoriţi cu acoperişul jos. Dacă va fi ridicat plafonul şi deschisă protecţia, volumul portbagajului va atinge 380 de litri, ca în cazul unei compacte. Pe deasupra, bancheta poate fi rabatată simetric 50/50 cu ajutorul unor butoane amplasate în portbagaj pentru a putea încărca obiecte lungi.
Faptul ca comparati masina asta cu BMW seria 4 si Audi A5 mi se pare cam cretin. Numa dimensiunile sunt comparabile. In rest, masina de volum vs. masini premium. Un BMW sau Audi cabrio cu optiuni comparabile ar ajunge undeva la 70 de mii de euro, deci dublu pretul. Ii ca si cand ai compara un Renault Megane cu Audi A3 si BMW seria 1 doar pentru ca toate apartin clasei compacte. Si va rog frumos, terminati cu obsesia pentru sistemele start-stop. Majoritatea le considera o cretinitate, mai ales avand in vedere ca ar crede pretul masinii.