Porsche Panamera

3.0 416CP Aut S E-Hybrid

Consum

5.0

Porsche spune că Panamera S e-Hybrid consumă 3.1 litri/100 km în regim mediu mixt. Te freci la ochi, te speli de două ori şi-ncerci să-ţi revii. Îţi aminteşti că un Smart Fortwo 0.8 diesel are consum mediu anunţat de 3.3 litri şi începi să zâmbeşti.

Bineînţeles, nu vei atinge niciodată această cifră de consum, pentru că, după ce dai 130.000 de euro pe un Porsche, vrei să iubeşti sigla, nu să faci parte din procesiuni. Dar îţi garantăm că se poate. Cu rulare full-electrică până la epuizarea bateriei şi apoi cu un regim conservator de şofat în modul hibrid, poţi să treci de 100 de kilometri cu un consum asemănător cu cel oficial. Ţi-am zis mai sus, noi am reuşit o medie de 2.5 litri/100 km până la kilometrul 55. Probabil că nu treceam de 4 dacă eram atenţi în continuare. 

Dacă nu te uiţi la cifre şi mergi absolut normal, fără să te fereşti de provocări, urci pe la un 7-8 litri/100 km. O diferenţă destul de sănătoasă, însă o cifră fantastică pentru un V6 pe benzină de 333 de cai putere, fie el şi "îndoit" cu un motor electric pentru 416 de cai în total. În oraş nu am avut ocazia să vedem ce-i poate inima, dar aici depinde foarte mult cum foloseşti maşina. Practic, dacă vrei, poţi să consumi zero. Totul e să-ţi înfrânezi pornirile şi să înţelegi că motorul electric are doar 95 de cai putere, în timp ce maşina are 2100 de kilograme. Fă tu calculele.

Paranteză: într-un eveniment separat dedicat presei, 42 de jurnalişti au testat în condiţii reale Panamera S e-Hybrid. Media consumurilor lor a fost de 4.4 litri, în timp ce cel mai econom jurnalist a reuşit un fantastic 2.8 litri/100 km. 

  • Carlos Sacalul, marţi, 06.08.2013 13:13

    Ei, dragii mosului, cam asa trebuie scris un test. Cu povesti din experienta autorului care sa coloreze testul tehnic, cu descrieri interesante si cu un pic de umor. Parca as fi citit un capitol dintr-o carte, si nu un articol pe internet. GG!

  • slVW_83, marţi, 06.08.2013 14:58

    Bun textul Mircea! Ai îmbinat istoria modernă cu cea recentă. Maşina e o capodoperă tehnologică ce demonstrează încă şi încă o dată că nemţii ştiu să construiască maşini, restul doar încearcă!

  • mircea, marţi, 06.08.2013 15:13

    Vă mulţumesc amândurora. Uneori, doar uneori, textele astea se cam scriu singure. :)

  • razvanis, marţi, 06.08.2013 15:43

    Bravo, de mult n-am mai citit un articol de-al vostru cap-coada, congrats !

  • dany, marţi, 06.08.2013 15:54

    @ all intr-adevar asa se face o masina... pacat de designul spatelui (aduce a Pobeda vs Warszawa...) PS stiu ca o sa spuneti ca nu se compara merele cu perele... insa de fiecare data cand vad interiorul acestei masini il compar prin antiteza cu cel al unui Hyundai Accent... inclusiv la culori acel interior se apropie de superlativul urateniei!...

  • Adrian, marţi, 06.08.2013 16:40

    @slVW_83 Nu e chiar asa....cum poti sa zici ca restu doar incearca ? Britanicii si italienii fac masini la fel de bune si poate mai luxoase. Rolls, Bentley, Ferrari, Lamborghini, Maserati, Aston Martin, Range Rover McLaren, Pagani etc. Toate mai bine ca Porsche (nu la topate capitolele si nu cu mut...dar sunt putin peste el). Asta o spune un fan Porsche (eu) :). Japonezii. americanii si suedezii sa zic ca incearca.....F231

  • slVW_83, marţi, 06.08.2013 17:14

    @Adrian Rolls e la BMW Bentley la VW Lambo la Audi, deci VW Ranga Rover la Tata Motors Aston e aproape de Daimler Pagani e motorizat de AMG Dacă cei din a doua coloană nu intrau în schemă, primii erau lângă Saab!

  • Adrian, marţi, 06.08.2013 23:35

    @slVW_83 Probabil ca da. Dar au avut ce cumpara si in ce sa bage bai. Nu au luat niste marci ci niste super brand-uri care au facut istorie in lumea automobilistica. Stilul la majoritatea a ramas...locatia unde se produc la fel. Calitatea este mai mare la unele din ele fata de cele nemtesti. Deci sunt si marci mai bune ca cele nemtesti chiar daca si ele sunt pe jumatete Made in Germany. Pagani cumpara de la AMG dar e ceva mai deosebit motorul...e un AMG special cu multe modificari. In rest Pagani e arta si aici Italienii isi merita laudele.

  • iuliu m., miercuri, 07.08.2013 03:52

    Tare frumos articolul! Bine scris! Un sincer bravo!

  • iuliu m., miercuri, 07.08.2013 04:02

    Pe de alta parte, trebuie sa adaug ca nu se vede vreun vitezometru la bordul acestei masini, ceea ce ar putea fi un minus....Sau nu?

  • mircea, miercuri, 07.08.2013 10:41

    @iuliu m. Viteza este indicată digital în zona inferioară a cadranului central, unde se vede şi turometrul. Deci nu e o problemă.

  • 3d, joi, 08.08.2013 20:59

    E imposibil sa nu recunosti calitatea germana.

  • Giant Frog, joi, 08.08.2013 23:00

    Volkswagen resapat...bleah... nu-l fac TDI ??