Motor / Transmisie

5.0

Motor. Este ușor hilar că folosim acest cuvânt pentru a identifica un trei cilindri de un litru, dar și un V12. Probabil, peste niște ani, și nu cred că foarte mulți, le vom putea admira doar prin vitrinele muzeelor.

Dar astăzi, spre disperarea celor care citesc acest test cu masca pe față, de frica poluării, mai putem urca la volan și trezi la viață o astfel de creație. Și aș vrea să se rețină că-mi plac enorm și vehiculele electrice, dar am fost educat că pe planeta asta este loc pentru toți.

Propulsorul, în orice mod de rulare ales, aproape te domină. Ești oarecum salvat de parfum de motor aspirat, de modul liniar în care este livrată puterea. Cum cei 900 Nm îi ai de la 1.800 rpm, mai tot ce înseamnă experiență de condus în trafic normal este sinonim cu rularea la un regim de ralanti. A câștiga viteză este sinonim cu a te gândi să apeși pedala de accelerație. Și viteza crește. Dacă se și realizează fizic apăsarea pedalei, ai încălcat legea.

În gama Aston Martin, DBS este indicativul versiunilor care migrează din zona Gran Turismo spre liga exclusivistă a Super GT-urilor. Acest V12 bi-turbo este un propulsor relativ nou. Cu nume de cod AE31, este un motor finalizat de Aston Martin în 2016, a debutat pe DB11 în versiunea de 600 CP și 700 Nm și a concediat vechiul V12 de 6 litri cu nume de cod AE28.

Un propulsor care moștenește de la vechiul AE28 unghiul de 60 grade și alezajul de 89 mm. Cursa este evident mai scurtă, de aici și reducerea capacității. Dar ajutat de două turbine twin-scroll, acest motor în declinarea DBS Superleggera dezvoltă 725 de cai putere și 900 Nm. Turbinele sunt livrate de Mitsubishi Heavy Industry.

Dacă ar fi să comparăm acest DBS cu DB11 (nu vorbim doar despre un upgrade la capitolul motorizare), poziția motorului este alta. Acesta este poziționat aproape în spatele punții față și mai jos comparativ cu V8-ul de la DB11.

Cutia de viteze, amplasată pe puntea spate, este o unitate ZF cu 8 trepte, aceeași pe care o puteți găsi pe un BMW 760 Li sau un Jeep Grand Cherokee Trackhawk.

O cutie care lucrează bine, rapidă pe retrogradări, parcă o idee cam ”cuminte” pe urcările în treaptă, dar care are de gestionat enorm de multă putere. Mai ales când ești cu motorul spre zona roșie. În spiritul modelelor sport pur-sânge, padelele din spatele volanului sunt fixe și generos dimensionate pentru a putea avea acces la ele rapid. Odată așezată în modul Sport Plus, cutia este senzațională pe retrogradare.

Odată schimbată o treaptă manual, cutia rămâne în modul manual. Trebuie să selectezi modul auto prin apăsarea butonului D de pe consola centrală. Sunt disponibile trei moduri de rulare – GT, Sport și Sport Plus. Primul este evident gândit pentru a ieși la terasă și savura un expresso sau pentru o plimbare relaxată pe coastă. Sport Plus este pentru cei care ”știu”. Altfel nu pot califica rularea cu 725 CP și 900 Nm fără vreo asistență, pentru că acest mod decuplează sistemele de asistare.

Iar la DBS, acestea sunt ON/OFF, nu cu trepte intermediare.

 

  • Mac&Mas, vineri, 30.04.2021 09:04

    Da!!!In sfarsit,un test super tare cu o masina normala,ma rog,scumpa dar normala.Mi se facuse asa lehamite de toate electricele de pana acum ca pana si aspiratorul l-am pornit zilele trecute cu dopurile infipte bine in urechi.Cafeaua am rasnit-o manual azi de dimineata din acelasi motiv.

  • M.cu aprindere prin impingere, vineri, 30.04.2021 09:28

    Am ajuns sa ne bucuram la teste cu masini "normale" chiar daca ele costa 300 000euro. Un test foarte tare,foarte bine scris,pacat ca proportia a ajuns sa fie un test cu o masina normala la 10 teste cu electrocasnicele pe baterii.

  • ds, vineri, 30.04.2021 10:12

    Cele 5 stele de la consum ar fi trebuit puse cu ghilimelele de rigoare :)))

  • Văru’ lu’ Netam, vineri, 30.04.2021 10:36

    Să mă ierte Dumnezeu, că-i Vinerea Mare, dar m-am amuzat bine datorită umorului de calitate remarcat mai sus. Altfel, viaţa pare o vineri neagră de colo până colo.

  • mircea badea, sâmbătă, 01.05.2021 01:50

    cam banala la aspect, botul prea cascat..mai e si turbo..nimic electric..saracie...

  • andrei, sâmbătă, 01.05.2021 10:03

    Magnifica! Totusi, as fi asteptat macar jumatate de pagina despre sunetele motorului si al evacuarii, nu de alta, dar un V12 este o simfonie pe care niciun afon electrificat nu poate sau vrea sa o inteleaga.

  • netam-nissan, marţi, 04.05.2021 09:49

    cu zvâc și haios scris testu (unica cârcoteală e că se scrie ante- și nu anticameră - vedeți c-am devenit mai cult la cap), dar sincer 31.200 ar fi maximumul pe care l-aș decarta pentru o caroserie scârțo-britanică cu motor nemțesc și nume macaronăresc de fierarii neferos pe la capote. OMG și neoanele alea aiurea înfipte-n faruri..mai bine le făceau cu fitil+acetilenă cacând derapezi în giratorii să iei și foc, și daună cu despăgubire totală + spectacol incendiar pe iutub, feisbucks și instakilogram. de fapt realitatea e mai oloagă ca visele și mai handicapată ca mine fincă banca mi-a zis ieri că limita mea de credit e de 3.120 € luați pe 31,2 ani. mai aștept deci o Dachina Spring V12 la 13 miare sau mai exact cu baterie 12V.

  • netam-nissan, marţi, 04.05.2021 10:11

    P.S. repede vă rog să-mi zică cineva unde-i șourumul Aston Martin că DBS costă văd doar 219 € la rubrica AM mașini noi. au scăpat și băbuțele pricăjite că nu-mi mai finanțează cu zeze miare Springelectrica din TVA-ul lor statu nostru progresvist.

  • Iulian, duminică, 06.06.2021 11:52

    Atât de frumos exprimate trăirile! Un articol care m-a pe suflet, bravo! Super creație