Audi Q7
Cu picioarele pe pământ
Anul de grație 2005. Toamna. Penultimul salon auto adevărat organizat la București. Eram în primul meu an ca jurnalist auto, iar la Romaero Băneasa era plin de lume de toate felurile care venea să admire tot ce avea mai bun industria auto a vremii. Era o perioadă înfloritoare pentru România. Ne pregăteam să intrăm în Uniunea Europeană, vânzările auto creșteau bine de tot spre recordul absolut din 2008, iar creditele transformaseră țara într-un soi de pseudoparadis care ulterior avea să se dovedească a fi fost unul cât se poate de artificial.
În mijlocul Salonul Internațional Auto București, la standul Audi, pe un podium rotund, trona imensul Q7. Noul Q7, prezentat cu foarte puțin timp înainte de SIAB. Era primul SUV al celor de la Audi și la ora respectivă devenea una dintre cele mai mari mașini din Europa. Lumea se strângea buluc să vadă minunea, iar dealerii Audi primeau deja comenzi pentru ceea ce se dovedea a fi unul dintre simbolurile absolute ale high-class-ului românesc. Q7 era o mașină care intra implicit în folclor și era întotdeauna echivalat cu bunăstarea. Pe bună dreptate: costa foarte mult. Asta nu i-a împiedicat însă pe clienți să-și aleagă mașini unicat, să apeleze la motorizările cele mai puternice și să iasă în evidență prin orașe în perioada 2007-2008, când mașinile se vindeau la noi ca pâinea caldă.
Fast forward în 2015. Sunt 10 ani de la momentul în care Q7 domina SIAB, iar lumea s-a schimbat radical. Achizițiile auto sunt acum mult mai cerebrale, iar mașina a reușit să se transforme din ce în ce mai clar între timp dintr-un simbol de status într-o alegere care trece printr-o grămadă de filtre până la achiziție. E momentul în care Audi aruncă pe piață un Q7 complet diferit.
Uitați de apariția dominantă de acum un deceniu. Q7 este acum o mașină mult mai corect construită și proporționată. Nu mai e mare doar de dragul de a fi mare, iar tehnologia, care în ultimii ani a evoluat în ritm alert, transformă SUV-ul german într-o alternativă de familie pentru cei care își permit o mașină de acest tip. Ați citit bine. Q7 e departe de a mai fi o mașină "in your face" și se simte mai degrabă ca un model construit pentru familie, cu spațiu îndeajuns de mare încât să nu-ți facă probleme îndiferent de situație și cu o atitudine apropiată de ceea ce englezii numesc "down to Earth". Cu picioarele pe pământ. Chit că vorbim în continuare de cel mai lung și mai lat model al segmentului.
Paradoxal sau nu, această schimbare de macaz ar putea fi una câștigătoare pentru Audi, care ar putea aduna mai mulți clienți care nu se vor mai speria de nume, ci vor dori o mașină bună în orice condiții.
Faptul ca nemtii fac cele mai tari motoare din lume, asta nu mai constituie o mirare. Au cea mai sofisticata tehnica grea, iar la motoare performante, economice nu-i bate nimeni. Eu asa cum am mai zis detin un Golf TDI 1.9 de generatie veche. Masina are un rulaj de peste 300 de mii, si nu scoate nici fum inca. Doar cutia de viteze automata i-am schimbat-o