Consum

3.5

Pentru această versiune, Audi declară un consum mixt cuprins între 10.1 și 11.2 litri la fiecare 100 de kilometri parcurși.

Greutatea lui Q8, combinată cu motorul V6 pe benzină, se simte mai ales atunci când vorbim despre consumul în mediul urban. În total, am parcurs circa 80 de kilometri în oraș, în „condiții normale” de București, iar computerul de bord mi-a arătat un consum de 17.3-18.3 litri/100 de kilometri. 

În afara orașului, cu porțiuni de autostradă și drumuri naționale, consumul de combustibil a variat între 8.3 și 13 litri/100 de km. 

Consumul mixt, la finalul celor 422 de kilometri pe care i-am parcurs cu Audi Q8 55 TFSI, a indicat o valoare de 13 l/100 de km. Asta, în condiții normale de condus, cu modul Sport activat de foarte puține ori. 

Probabil, dacă aș fi mers mai mult în modul Eco, consumul ar fi scăzut, dar mi-e greu să cred că m-aș fi putut apropia de valorile declarate de Audi. Cred că mi-ar fi trebuit foarte multă răbdare și un drum liber. 

Pentru X6 40i, adică tot un 3.0 benzină (de această dată cu 6 cilindri în linie), BMW declară un consum de 9.0 litri/100 de km. Și ai cu 41 de CP în plus față de Q8 55 TFSI. 

De partea cealaltă, Mercedes-Benz oferă o versiune non-AMG, cu motor pe benzină, pentru GLE Coupe, dar este una hibridă cu încărcare la priză. Așadar, nemții declară un consum mixt de combustibil de 0.8 l/100 de km. Nu poate fi luat în calcul. Pentru că, în cazul acestui model, sistemul plug-in hybrid îi permite să parcurgă circa 100 de kilometri în modul pur electric.  

  • adi, luni, 02.10.2023 22:21

    Va rog sa verificați prețul pe site-ul Audi. Mașina este cu 20000 euro mai mult

  • George Simion, marţi, 03.10.2023 04:57

    Direcția ar putea fi ceva mai precisă- da, daca nu ar fi suv

  • schumi, marţi, 03.10.2023 10:14

    Da, directia ar putea fi mai precisa chiar daca e SUV. Vezi Alfa Stelvio.

  • prafosenie, marţi, 03.10.2023 11:46

    automarket, daca va zgarciti la 10 lei cat e in dedeman o perie de uz universal, va fac eu una cadou, dar va rog mult, a nu stiu cata oara, sa o si folositi. dati jos praful ala de pe motor cand mai trageti poze cu ce e sub capota. uitati-va si voi la poza cu motorul, arata oribil praful ala acolo, zici ca e o masina abandonata.

  • Alex, marţi, 03.10.2023 13:00

    Touareg cu același motor consuma 3 4 litri mai puțin în oraș și doar Pt ca este mult mai ușor

  • @Alex, marţi, 03.10.2023 14:27

    asa o fi, nu te contrazic, doar ca pentru putinii cei care isi permit asemenea masini, diferenta aia de 3-4 litri la un consum deja enorm pe care il au masinile astea mari, grele si cu sute de cai gen q7/touareg/x5, intra la categoria chestii neglijabile.

  • @prafosenie, marţi, 03.10.2023 21:16

    fusese curatat cu o zi inainte..dar asa e aerul in bucuresti...