Design

4.5

Așa cum spuneam mai sus, Audi Q8 e-tron poate fi confundat de la distanță cu un model Allroad. Dacă lungimea sa e de 4.915 milimetri, deci destul de generoasă, pe înălțime, e-tron are doar 1.633 milimetri. Este o mașină cu un profil destul de jos, care nu țipă „SUV” din secunda în care te-ai uitat la ea.

Formele sunt clasic germane, stilate și elegante, iar faceliftul nu a schimbat foarte mult lucrurile. Partea frontală vine acum cu o grila Singleframe, cu un model subtil diferit, dominat de noua siglă bi-dimensională Audi, fără crom. Farurile au aceeași formă, iar semnăturile luminoase pentru rularea pe timp de zi au rămas la fel.

Avem acum câteva modele noi de jante, acestea variind în dimensiune de la 19 la 22 de inch. Opțional poți adăuga o pată de culoare și în spatele lor. Pentru 455 de euro, Audi îți pune la dispoziție un roșu aprins pentru etriere.

Zona din spate a „câștigat” sigla Q8 pe hayon, dar forma stopurilor și a barei luminoase care le unește a rămas la fel. A disărut însă semnalizarea versiunii pe care o conduci. Singurul loc unde vei găsi numele complet al mașinii va fi pe montantul central, împărțit între rama ușii din față și cea din spate.

  • PMC, vineri, 12.05.2023 17:10

    Mno... buuuuun... Deci daca iei SUV sa te duci la Lidl si in jurul orasului, e ok Q8 ETron. La 100.000 de coco... e o afacere de vis. O sa se vanda ca pita calda. :)))