Design

5.0

Ei bine, acesta este încă unul dintre punctele forte ale bijuteriei din Ingolstadt. Dacă în cazul lui M5 sau E63 AMG vorbim despre mașini cu mici modificări de design (un spoiler nou, o buză mai agresivă), în cazul lui RS6 Avant aproape totul a fost schimbat, comparativ cu un A6 Avant. Tot ce a rămas de pe „originalul” A6 sunt portierele față, acoperișul și hayonul.

Așadar, partea frontală are o bară mult mai agresivă, faruri și capotă împrumutate de la Audi RS7. Ușile spate au fost modificate pentru a primi pasajelor roților spate. La fel și aripile față. Bara spate primește elemente mult mai agresive și două țevi de evacuare ovale, uriașe. Stopurile sunt și ele specifice modelelor RS6 Avant.

Pe stradă, nu ai cum să nu atragi priviri cu acest model, mai ales când rulezi pe jante de 22 de inch care arată de parcă sunt goale pe dinăuntru, grație spițelor ultra-subțiri.

Culoarea Nardo Grey, în combinație cu elementele decorative negre și etrierele roșii mi-au asigurat toată atenția din lume, oriunde am mers. Iar eu zâmbeam tâmp de fiecare dată când mă apropiam sau îndepărtam de ea.

  • DanG, vineri, 01.09.2023 10:41

    Masina asta este o bijuterie, dar nu inteleg cu poti da 160.000 Euro pe asa racheta si sa o iei cu vopseaua asta? Vad tot mai des gri-ul asta la VAG care arata ca un strat de grund, amorsa, ca si cum masina urmeaza sa fie vopsita.

  • Andrei, sâmbătă, 02.09.2023 21:47

    Ce spun TopGear: ''Handling not as engaging as some unless you’re driving like, well, an Audi driver. Rubbish seats''

  • Tata socru, joi, 14.09.2023 07:57

    Asa se explica traficul infernal din zona Garii: 600 de cai si 800 de newtoni stau in trafic ca sa o duca pe soacra la gara, dupa ce a mai dat o data cu aspiratorul.