Consum

4.5

Ca să consumi, trebuie să ai ce. Folosindu-mă de această pildă grea, vă spun că bateria lui iX1 xDrive30 are o capacitate utilă de 64.7 kWh. Autonomia declarată de către constructor este de 438 km, iar consumul mediu în ciclul de testare WLTP este de 17.3 kWh. Pentru că la unele ore de fizică am chiulit, nu voi înțelege cum 17.3 kWh pot fi sinonimi cu 438 km, ambele valori obținute în cicluri de testare WLTP, dar zic să nu-mi fac rău investigând.

Bucla de test nu a fost atât de generoasă din punct de vedere al distanței rulate, doar 60 km. Vreo 20 km i-am negociat într-un regim de ”maternitate”. Am tras serios de iX1, iar consumul mediu a fost undeva în jurul a 21-22 kWh/100 km. Ceea ce găsesc a fi o valoare bună pentru cât de aprig a fost piciorul drept. Apropo de pedalier, iX1 poate fi condus și în modul ”one pedal”, dacă este selectat modul B al cutiei, caz în care poate frâna regenerativ cu până la 60 kW. Dacă șoferul își aduce aminte de pedala de frână, se poate ajunge la o recuperare de 140 kW.

Revenind cu picioarele pe pământ și adoptând un stil civilizat, ultimii 25 km rulați, distanță care a inclus și rulat pe autostradă cu 130 km/h, și urban, s-a soldat cu un consum mediu de 15.2 kW.

Cu cine are de luptat acest iX1 xDrive30? Păi cu Audi Q4 50 e-tron quattro, Mercedes-Benz EQB 350 4Matic sau, dacă nu aveți nevoie de atât spațiu, puteți lua în calcul și EQA 350 4Matic. La cererea publicului, am aruncat un ochi și pe oferta Volvo și am ales XC40 Recharge Twin Electric, să nu se creadă că îi favorizăm pe bavarezi.

Audi Q4 50 e-tron quattro oferă o putere totală de 299 CP și 460 Nm, evident două motoare, unul de 204 CP și 310 Nm și un al doilea de 109 CP și 162 CP. Bateria are o capacitate totală de 82 KWh, utilă de 77 kWh, un consum mediu declarat de 18.1 kWh/100 km și o autonomie declarată de 484 km.

Mercedes-Benz EQB 350 4Matic oferă un pachet cu o putere totală de 292 CP și 520 Nm, evident tot două motoare, doar că Mercedes este ușor mai discret și nu dezvăluie detalii intime, adică nu știm puterea fiecăruia. Capacitatea utilă a bateriei este de 66.5 kWh, consumul mediu declarat este de 18.2 kWh/100 km, iar autonomia declarată este de 420 km.

Volvo XC40 Recharge Twin Electric este un fel de supercar al segmentului pentru că oferă 408 CP și 660 Nm. Două motoare, ambele identice, livrează 150 kW/204 CP și 330 Nm. Bateria are o capacitate totală de 78 kWh, iar consumul declarat este de 20.6 kWh/100 km rulați. Autonomia promisă este de 438 km.

Să nu uităm de încărcare. BMW iX1, în versiunea standard, știe să tragă de la stații AC până la 11 kW și o încărcare durează 6.5 ore. Opțional se poate bifa și posibilitatea de a trage AC până la 22 kW, ceea ce înseamnă că o încărcare va dura sub 4 ore. La stații DC poate trage maxim 130 kW, adică de la 0-80% are nevoie de 29 minute. 

Când vine vorba despre încărcare, modelul Audi știe să tragă AC doar până la 11 kW, o încărcare la o astfel de stație însumând 7.5 ore De la o stație CC poate trage până la 135 kW, adică ar avea nevoie de 36 minute pentru a ajunge de la 0 la 80%. Mercedes EQB știe să tragă până la 11 kW de la o stație AC, adică în 6.2 ore s-a încărcat, iar la stații de curent continuu trage până la 100 kW, are nevoie pentru a ajunge de la 0-80% de 32 minute.

Suedezii oferă încărcare AC până la 11 kW, adică trebuie să o lași în priză 8 ore pentru un plin. La stații rapide, Volvo XC40 Recharge știe să tragă până la 150 kW, adică are nevoie de 40 minute pentru un 0-80%.

Da, BMW oferă opțional posibilitatea de a încărca AC până la 22 kW, dar are în ofertă această opțiune, la restul nu. Aceste stații sunt cele mai răspândite, iar cu capacitatea de a trage CC până la 130 kW, nu este departe de Volvo. Cu toate acestea, fiind un model și cu valențe de familie, nu ar fi deranjat pe nimeni capacitatea de a trage curent continuu până la 200 kW pentru un plus de economie de timp la drum lung.

 

 

 
  • nume, joi, 06.10.2022 11:03

    Platforma comuna cu versiunile ICE, fara frunk si arhitectura la 400V. "Cu un pas în viitor"? Mai degraba "Blocat in trecut".

  • ds, joi, 06.10.2022 11:25

    Interesantă la 54.800. Peste, deja nu mai este la fel de atractivă, mai ales pe la 70.000. Nu înțeleg pentru ce au ajuns cu dimensiunile aproape de un X3, bine ăla e deja altă mâncare de pește, dar, totuși... Poate viitorul iX3 va ajunge la mărimea unui X5. :)) A, să nu uit, modificați și voi tabelul de final, cel cu date tehnice. La număr de motoare, treceți două, pentru că atâtea sunt.

  • tehnicoceanu, joi, 06.10.2022 11:39

    convingator nu doar frumos scris test, sigur nu-mi mai iau Spring. nu-i bai ca in 20 de ani strang malaiu, ma intreb doar daca atunci o mai fi limita de 255 kilovati pe luna sau curent pur si simplu

  • ACE - Craiova, joi, 06.10.2022 14:54

    Arata excelent - are tot ce-i trebuie, dpdv tehnic si al spatiului locuibil, portbagaj - din belsug. Daca ar fi sa-i gasim cautam cu lupa si puncte mai putin pozitive - practic este un BMW ,,baby iX" cu: - un pret ceva mai accesibil (diferenta medie de cca. 25-30.000 Euro); - o autonomie mai mica cu cca. 25-30% fata de acesta. MULT SUCCES BMW!!!

  • BMW, joi, 06.10.2022 15:24

    Multumesc ACE-Craiova, ce m-as face fara tine, apropo ti-ai luat electrica?

  • GT, vineri, 07.10.2022 18:02

    Nu inteleg de ce se face comparatia doar cu modelele cu motoare cu combustie interna. Varianta PHEV (xDrive30e) e la fel de performanta ca si iX1, dar costa cu aprox. 10k euro mai putin. Ai autonomie in regim pur electric de peste 80km dar si un rezervor de 47 l.

  • Y, luni, 10.10.2022 13:08

    Varianta CX-60 PHEV are un consum de energie electrica, in modul pur electric, de cca. 25-27 kW/100 km (deci cu aproximativ 30-40% mai mare decat in cazul unui SUV pur electric de marime similara). Asta datorita greutatii suplimentare a variantei ce include atat motorul termic cat si cel termic precum si bateria de acumulatoare ce asigura o autonomie de 89 km WLTP.

  • Y, luni, 10.10.2022 13:09

    Scuze: Varianta X1xDrive (PHEV)are un consum de energie electrica, in modul pur electric, de cca. 25-27 kW/100 km (deci cu aproximativ 30-40% mai mare decat in cazul unui SUV pur electric de marime similara). Asta datorita greutatii suplimentare a variantei ce include atat motorul termic cat si cel termic precum si bateria de acumulatoare ce asigura o autonomie de 89 km WLTP.

  • GT, miercuri, 12.10.2022 20:01

    @Y: Nu stiu de unde ai scos valorile alea pentru consumul variantei PHEV. In realitate, in mediu urban consumul nu trece de 15 - 16 kWh / 100km in timp ce pe autostrada, chiar si la viteza mare nu ar trebui sa consume peste 21 - 22 kWh / 100km. Tine cont ca varianta PHEV e cu >150kg mai usoara decat varianta full electrica iX1 (se poate verifica usor pe site-ul oficial BMW). Iar pretul pentru xDrive 25e PHEV e chiar putin mai mic decat cel pentru xDrive 23d (diesel) sau xDrive 23i (benzina), in conditiile in care ofera mai multa putere si performante mai bune.

  • Nelu.Pantofaru, joi, 13.10.2022 11:39

    @GT iti dau exemplu de masina folosita de mine, 330e din 2021 in Bucuresti consuma cam 23-25kwh/100km (daca punem media anuala). Vara cu trafic mai lejer si cu AC pornit in oras putea sa consume si 17-18 kwh/100km dar exista si reversul medaliei, iarna lua aproape 30kwh/100km. In medie te bazai macar pe 40km cu un plin de baterie facut. Asadar, cu bateriile marite la PHEV, nu m-ar mira sa faca in realitate vreo 60-70 km in Bucuresti, ceea ce e nemaipomenit daca stai la casa sau ai unde sa o incarci la birou.

  • GT, vineri, 14.10.2022 17:33

    @Nelu.Pantofaru: E foarte corect ce spui, insa te referi la BMW eDrive de generatia 4 (asa cum este acel 330e). Aici vorbim de BMW eDrive de generatia 5, care ofera atat baterie de capacitate mai mare (16,2 kWh in cazul lui X1 PHEV) dar si eficienta sporita. Autonomia reala in mod full electric e undeva intre 80-90km, iar lucrul asta a fost confirmat in viata reala din testele cu noua Seria 2 Active Tourer care foloseste exact aceeasi platforma tehnica si a fost lansata in urma cu cateva luni . O autonomie de 80km (poate chiar spre 100km in conditii ideale in mediu urban) e fantastica chiar si daca nu ai priza acasa. Macar o data pe saptamana tot vei ajunge intr-un supermarket sau mall. Sigur, ar fi perfect sa o poti incarca fie la birou, fie acasa, dar nu vad niciun motiv pentru care cineva si-ar mai lua o motorizare clasica, fie ea si MHEV, daca isi permite sa ajunga in zona respectica de pret (adica 23d/23i fata de 25e). Mult mai ieftin este modelul 18i insa acolo renunti complet la orice fel de pretentie de condus dinamic.

  • Andrei, duminică, 16.10.2022 20:40

    Nu e un BMW adevarat, cum nu sunt nici Serie 1 si 2. I3s consuma 16kw/h in oras, pe temperatura si conditii ideale.

  • Andrei, duminică, 16.10.2022 20:42

    PS 4.4 puncte, sa nu fie 4.3 sau 4.5. Voi nu realizati ca sistemul vostru de notare este eronat, daca aveti mereu aceleasi valori, sau voi nu stiti sa le testati?

  • nsrei, joi, 27.10.2022 16:03

    Voi realizati ca nici 5% din populatia romaniei nu are bani sa dea pe masina asta care costa aproape cat un apartament ? Sau poate s au inmultit bogatii si am ramas eu singurul cititor sarac de pe Automarket. In acest caz nu stiu ce sa zic, eu am ramas cu plafonul maxim alocat achizitionarii unei masini tot pe la vreo 12000 de euro. N as sti cum sa cumpar o masina sa zicem dublu la pret de 24000 de euro , darmite una de 50k.