Consum

4.5

Rezervorul de combustibil are o capacitate de 74 de litri și cu un plin poți să acoperi, fără probleme, 1.000 de kilometri. Germanii declară, pentru această motorizare, un consum mediu de 6.1 litri/100 de km.

În oraș, noi am obținut un consum cuprins între 9.4 și 10.6 litri/100 km, dar știm cu toții cât de aglomerat a ajuns să fie Bucureștiul. În contextul în care obții cu un 2.0 TDI cam aceleași cifre de consum, dacă nu mai mari, eu zic că este mai mult decât decent.

În extraurban am avut porțiuni întinse de autostradă, dar și drum național, iar la final bordul indica un consum de 6.2 litri/100 de km. Chiar dacă am activat, pe alocuri, modul de rulare Sport, iar de modul Efficient, practic, am uitat.

Rivalii clasici ai Seriei 7 sunt Mercedes-Benz Clasa S și Audi A8. Noi am luat în considerare versiunile S 350 d 4Matic și A8 50 TDI quattro, ambele echipate cu motoare diesel, de 3.0 litri.

Limuzina din Stuttgart oferă 313 CP și un consum mixt de 5.9 litri/100 de km, iar conaționala din Ingolstadt propune 286 CP și un consum de 7 litri/100 de km.

  • ds, marţi, 28.01.2025 09:50

    Clar, mild hybridul ăla e ca să fie. Adică să fie bifat acolo, utilitatea tinde spre zero barat. Consumul declarat bag de seamă că e o glumiță, că în serios nu prea are cum să fie luat. În altă ordine de idei, asta este o mașină pentru ceva CEO, mari investitori, chestii din astea, adică oameni cu ștaif care de obicei stau pe locul din spate dreapta, așa că ferice și de șoferul din dotare. În rest... chiar așa: nu e cea mai atrăgătoare limuzină de pe piață, la banii ăștia, sigur, aș opta pentru cu totul altceva, iar dacă mai are și grila luminată, e clar, maneliștii cu bani vor sări la cap.

  • nsrei, marţi, 28.01.2025 10:19

    nu inteleg poza de sub sectiunea Performante, unde bmw ul se vede circuland pe contrasens si fara semnalizare pornita. Asa ceva in mod normal ar duce la suspendarea carnetului de conducere. Ar trebui fie sa predati carnetul la militie fie sa revizuiti poza

  • Matei_cel_nou, marţi, 28.01.2025 11:18

    La cum arată se adresează mai mult privilegiaților din Strehaia. Sau e dreptul lor, nu știu, sa ma corecteze Dan și Duță.

  • dan_grc, marţi, 28.01.2025 11:37

    Cel mai potrivit articol pentru dezlănțuirea haosului la comentarii, "bemwe ,cocalari " , evident ca este dreptul lor, de ce-ar avea drepturi doar clienții de Cyberjunk . Motorizarea cred ca este o greșeală, nu are cum în 2025 sa existe așa ceva pe o mașină foarte scumpă. Dacă as avea bani pentru o astfel de mașină, mi-as cumpăra ? Nu, pentru ca nu-mi place la exterior, alt model cu acest motor, categoric da .

  • Vali, marţi, 28.01.2025 16:42

    Eu auzisem de la specialisti ca pe o masina premium NU AU CE CAUTA motorizari diesel! In rest, la banii astia exista super optiuni. Doar sa fii manelist adevarat ca sa iei o troaca diesel doar pentru TV 8K si sisteme de luminite. Cine are minte destula isi ia super masina la 100000 euro si de 67000 isi face casa super cu TV 8K si o sonorizare de exceptie. La drum se poate pune cu un Volvo super sigur si decent, o motorizare PHEV ca sa mearga fara galagie si cu 455 CP daca vrea sa le arate la cocalari ce inseamna performanta. Marlania asta de super cunoscutul (imputitul diesel de 3.0) e specifica BMW. Dupa cum ziceam, masinile premium nu mai au motorizari diesel.

  • @inexorabil, marţi, 28.01.2025 16:47

    Masina e pentru marlanii care nu au auzit de evolutie! Super cunoscutul 3.0 DIZAL nu are ce cauta pe masinile premium. E pentru cocalarii saraci care fura motorina ca au dat toti banii pe masina (daca nu au furat-o). Masinile premium au evoluat in ultima vreme mult si BMW nu prea mai tine pasul. Incearca sa atraga cu televizoare si alte luminite pentru pitiponci si pitipoance. In curand vom vedea o alta livrare filmata asa: https://youtu.be/8P0Y0fNbgeQ?si=dVah1lHPDVm5Vs5d Cam celor ca ei se adreseaza aceasta masina ieftina de doar 167000 €. Masinile PHEV si Electrice sunt foarte scumpe.

  • @dan_grc, marţi, 28.01.2025 17:00

    Motorizarea e pentru Dorei involuati. Clar tu ti-ai lua asa ceva, sunt convins. Chiar daca la banii astia poti lua masini net superioare ca motorizare, tu atat poti si stii. De aia exista limite si cei ca tine ajung cu masinile pe partie sau blocati pe transalpina :)) BMW inca face vanzare pentru ca exista inca multi inapoiati. Masina asta nu se va vinde niciodata intr-o tara evoluata. Nici nu cred ca va exista in oferta cu motorizarea asta. Cauta de curiozitate in Norvegia, Olanda, Suedia, Finlanda, Luxemburg. Vorbim de tari unde oamenii au bani sa isi ia ce masini vor. Si oamenii produc banii din munca cinstita, nu ciorditori :)

  • @hateru obsedat, marţi, 28.01.2025 21:52

    Ai trecut de la " dieselul e mort, unde e dieselul la Bmw " la " dieselul nu are ce cauta pe o masina premium, e pentru involuati " :)) . Ce s-ar face acest site fara evoluatii de Matei and friends, sa cautam in Luxemburg sa vedem, acolo lumea are bani si cumpara ce vrea, pai asa este peste tot nebunule, lumea isi cumpara ce vrea, nu ce vrei tu, tu vii ca atacatul si plangi ca se cumpara Bmw, nu vin altii sa se planga ca se cumpara Volvo in Suedia, Bmw pune ce motoare vrea pe orice model, nu trebuie sa ceara permisiunea " evoluatilor " .

  • Matei_cel_nou, marţi, 28.01.2025 21:56

    Adevărul e că un diesel pe o limuzina e dovada suprema de cocălărism. Chiar și când vorbim de excelentul L6 de la BMW. E de neînțeles de ce ai vrea un diesel când poți avea 750e care e și mai puternic și mult mai smooth, îl poți tura la greu dacă vrei sa te distrezi la volan iar motorul electric elimina turbo lag. De acord cu Dan, motorul asta merge pe alte modele, nu pe Serie 7.

  • Matei_cel_nou, marţi, 28.01.2025 22:09

    Încă ceva: 750e are 700Nm, 740d are 650. 750e are vreo 200kg in plus.

  • Trilulilu, miercuri, 29.01.2025 05:59

    De departe cea mai urâtă mașină din curtea acestui producător.

  • @hater, miercuri, 29.01.2025 10:14

    1. Daca nu crezi ca dieselul e mort, vezi ce procent de masini cu motoare diesel s-au vandut anul trecut (indiciu: full electricele au depasit diesel si cele pe benzina sunt net superioare); 2. BMW poate pune ce motorizari vrea, dar nu mai e premium, e ceva pentru saraci pentru ca diesel este pentru economie, nu rafinament; Partea cea mai tare a acestui articol este ca motorizarea "tine cu buzunarul". Chiar ma gandeam la ce clienti se adreseaza, cand cere 167000 euro si vine parlitul si cere motor economic :)) La fel e si pe la Bentley, Rolls-Royce, Ferrari, Lamborghini. Aia care dau sute de mii pe masini, vor motoare economice si "rafinate" diesel; Cat despre consum e super tare: in Bucuresti aglomerat un Volvo PHEV e net superior pentru ca merge pe electric. La drum intins iarasi e net superior pentru ca scoate vreo 8/100 comparativ cu acest "economic si rafinat" diesel. 3. Aspectul grotesc marlanesc al masinii clar va atrage clientii pe masura. Eu vad urmatorul posesor de Seria 7 diesel cam asa: un interlop/cocalar la bustul gol, plin de muschi si tatuat, stand fandat cu piciorul drept pe roata din stanga cu un cutit sau pistol in mana. Cand se pune in miscare la primul semafor il vezi cu bratul stang scos jumatate pe geam, iar daca te uiti la el iti arata degetul din mijloc ca sa intelegi ca esti un trist si amarat, iar el e o valoare a societatii.; 4. La rubrica cui se adreseaza, oe langa specimentul descris mai sus putem adauga si "managerii" sau oamenii de afaceri urmatori: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/amenda-record-de-200-000-lei-data-la-iasi-unui-sofer-de-bmw-x6-nu-oricine-are-inconstienta-sa-faca-asa-ceva--1661813.html Deci prosti sunt(eti) multi! Cand ai 167000 euro in anul de gratie 2025 si alegi o masina cu motorizarea diesel, clar esti retard si nu ai auzit ca exista si alte optiuni (mai ales in afara de Beeeeheeeemeeeveeeeuuuuuuu).

  • Mircea, miercuri, 29.01.2025 11:19

    Mi se pare mie sau se aude ca un tractor? Am urmarit video si ceva e putred cu motorizarea rafinata. Eu m-am obisnuit ca la masina cand o pornesc sa nu se auda nimic. Imi apare in bord ready si sunt gata de drum. Nu am dat nici 167000 euro, dar motorul este mult mai rafinat ca asta si are peste 400 CP, face suta in sub 6 secunde daca vreau. Cred ca nu mai stie lumea ce e ala rafinament. Butonele, displayuri si televizoare sau luminitele sunt Peru copii de gradinita. Nu cred ca un adult intreg la minte trebuie sa apese un buton sa inchida sau sa deschida o usa. Degeaba se mai duc cocalarii la sala sa se umple de muschi, daca nici sa inchida o usa normal nu mai sunt in stare.

  • @hater, miercuri, 29.01.2025 12:53

    Treaba e așa, s-au vândut 1.9 milioane diesel, fără mild hibriduri, din alea câteva sute de mii cel puțin sunt diesel, inclusiv acest motor din test, mild hibrid, apare la statistica hibridelor, ai idee ca acest motor este pus pe seria 3,5,7, X3, X5, X6, X7 ? Toate astea nu intra la diesel, ci la hibrid, sa murim de râs, nu alta . Acest motor este zgomotos cu capota ridicată, la interior nu-i cazul, deci cum.era, unde-i bai dieselul la Bmw ? Bmw merge cu tot ce are în dotare, dieselul va dispărea cand va fi interzis de legea Ursulei, nu ca nu e cerere , hatere , pe mașinile mari încă este .

  • @Mircea, miercuri, 29.01.2025 15:29

    Dieselul, unde e dieselul ba, unde-i ?:))

  • Andrei, joi, 30.01.2025 19:08

    Fara bun gust, atat la exterior, cat si la interior. Culoarea aia e ca nuca-n perete.

  • Marius, joi, 30.01.2025 22:57

    Vulpea..când nu ajunge la struguri..sunt acrii.. Sa fim..realiști.. Stai la bloc..și vrei phev..

  • GabiA, joi, 30.01.2025 23:44

    Poate ca designul nu este cel mai inspirat, dar, in realitate, creeaza imaginea unei masini impunatoare. Este altceva fata de A8 si S Klass. Mie imi place. Ce nu-mi place este culoarea verde a masinii de test. Cat priveste ce poti sa-ti iei de acei bani si, eventual, sa iti mai si ramana, comparati mere cu pere. Luxul costa si, in definitoriu, cat dai atat face!