Tehnologie

4.5

Deși vorbim despre un facelift, noul BMW Seria 8 Gran Coupe nu a operat modificări uriașe, nici pe parte de design, nici pe parte de tehnologie. Afișajul digital, care ține loc de instrumente, are tot 12.3 inch și fix aceeași grafică. Nu că ne-am supăra din cauza asta, dar rivalii au sisteme personalizabile, cu o rezoluție mai bună în anul 2023.

Sistemul multimedia este afișat acum pe un ecran mai mare, tot de 12.3 inch, în creștere cu 2.2 inch, comparativ cu modelul pre-facelift. Acesta păstrează o navigare ușoară prin meniu, însă grafica pare cu o generație în urmă, dacă îl comparăm cu MBUX-ul de la Mercedes-Benz. Este intuitiv, nu te rătăcești prin meniu, navigația 3D arată foarte bine, însă îi lipsesc culorile și acuratețea MBUX.

Ce îi lipsește în schimb sistemului de la Mercedes-Benz? O recunoaștere a gesturilor ca în cazul modelelor BMW. Chiar și la 5 ani de la debutul acestei tehnologii, nici un alt producător nu a reușit să se apropie de nivelul atins de BMW și de complexitatea gesturilor recunoscute. Curios, având în vedere că rivalii au făcut eforturi considerabile pentru a prinde din urmă Head-Up Display-ul BMW, recunoscut și el ca un etalon în segment.

Pe lista de opționale care merită luate în seamă se numără scaunele încălzite și ventilate (funcțiile pot fi activate în același timp), farurile de tip laser (cu o vizibilitate fantastică pe timp de noapte), sistemul audio Bowers&Wilkins (care nu doar se aude spectaculos, ci și arată impresionant, cu incintele sale din aluminiu), sistemul soft-close pentru închiderea portierelor și ansamblul de camere despre care am vorbit mai sus.

  • joe, luni, 21.08.2023 16:30

    Astea nu-s articole pentru consumatorul roman! Nu avem nici infrastructura,avem legi proaste care apara bombardierii,drogatii,vip urile,,,De starea materiala reala al romanilor,e alta poveste!