Interior
Odată cu noua generație X6, BMW a introdus pe SUV-ul coupe tot ce avea mai bun în laboratoarele sale. Indiferent de colțul în care îți arunci privirea, vei găsi fie piele, fie accesorii din aluminiu sau sticlă. În partea de jos a portierelor își face loc și puțin material plastic, însă acesta este finisat cu atenție și plăcut la atingere.
Finisajele sunt realizate cu foarte mare precizie și nu există zone care să deranjeze în momentul atingerii. La fel ca în cazul lui BMW X5, nemții propun pachetul Crafted Clarity: sticlă atent lucrată și integrată la nivelul selectorului de viteze și a butonul pentru pornirea motorului. Astfel de detalii sunt cele care schimbă atmosfera de la interior.
Spațiile de depozitare disponibile la interior sunt și ele ceva mai încăpătoare comparativ cu vechiul X6. Există o cotieră centrală generoasă, un spațiu dedicat pentru telefonul mobil (cu încărcare wireless), loc suficient în portiere și două suporturi pentru pahare cu încălzire sau răcire.
Pentru un plus de confort, clienții pot alege scaune ventilate, încălzite și cu funcție de masaj. Iar ca pachetul "de iarnă" să fie și mai interesant, cotiera și mânerul portierei se încălzesc simultan în momentul activării sistemului de încălzire în scaune,
Spațiul oferit în partea din spate este și el la fel de generos, pasagerii urmând să se bucure de loc suficient pentru picioare și pentru cap.
Portbagajul are o valoare de 580 de litri, însă rivalii SQ8 și Mercedes-Benz GLE Coupe propun valori ceva mai bune. Neamțul din Ingolstadt se laudă cu 605 litri, în timp ce SUV-ul coupe din Stuttgart este liderul clasei, cu 655 de litri.
O masina foarte frumoas si luxoasa ! Exteriorul, forma de SUV-coupe si stopurile imi plac la nebunie. Interiorul este foarte luxos si misterios, mai intunecat. Portbagajul este destul de mare, dar grila aia in forma de rinichi la niciun BMW nu o pot suporta pentru ca strica toata masina. Pretul este unul foarte mare totusi adica 116.000 de euro masina asta? A innebubunit BMW cu preturile, dar masina este aproape la fel de frumoasa ca noua Skoda Octavia 4. Masina asta BMW pare foarte aerodinamica si este foarte rapida si are o acceleratie extraordinara si este si foarte mare. Cred ca isi merita cele 4.7 stele.