Forță
Divizia de perfomanță BMW M a fost întotdeauna în pas cu tendințele industriei auto, chiar dacă, de cele mai multe ori, aceste transformări nu au fost pe placul fanilor înrăiți.
Cunoscuți pentru motoarele aspirate natural, foarte puternice și fiabile, germanii au trecut la propulsoare turbo în anii 2000. Acestea erau la fel de puternice sau chiar mai potente decât agregatele aspirate, însă, chiar și așa, fanii au considerat că acestea și-au pierdut personalitatea.
Dar „gura lumii” nu poate opri progresul. Așa că, încet, încet, modelele BMW M cu motoare turbo au devenit o normalitate.
Acum trăim în era electrificării, iar divizia de performanță a producătorului din Munchen a decis să își facă intrarea așa cum numai ea știe: cu un model dedicat. Anul trecut făceam cunoștință cu BMW XM, primul SUV dezvoltat de la zero de BMW M și al doilea model dezvoltat de la zero de aceeași divizie, după legendarul M1.
Pare incredibil, însă divizia M a construit de la zero doar două mașini în cei 51 de ani de existență.
Mai important decât asta este faptul că XM este, de asemenea, primul M electrificat. Pentru că, sub caroserie, vorbim despre un sistem de propulsie plug-in hybrid.
Dar BMW M nu a procedat ca alți producători (ne uităm la tine Mercedes-AMG). Adică nu a utilizat ca bază un motor cu patru cilindri. Dimpotrivă. La baza sistemului de propulsie PHEV al lui XM stă nimeni altul decât motorul V8 de 4.4 litri, arhicunoscut fanilor mărcii.
Ce a rezultat? Un SUV extrem de puternic, cu motor V8, o masă proprie de 2.7 tone și performanțe de invidiat. Cu alte cuvinte, o adevărată forță a naturii.
Noi l-am condus, iar mai jos îți spunem cum se simte de la volan. Ca de obicei, ți-am pregătit și un video pentru a-l studia din toate unghiurile.
PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII PE CARE AM TESTAT-O
din nou poza cu praf pe motor si urme de degete care s-au plimbat prin praful de pe capacul motorului, noroc ca e la rezolutie slaba poza si nu sare in ochi prea evident. xm si ix = cele mai spectaculoase bmw-uri