
Interior
În timp ce interiorul lui Hyundai Inster este mult mai atractiv, din punct de vedere vizual, și are mai multă personalitate decât cel al lui Dolphin Surf, consider că cei de la BYD au făcut o treabă mai mult decât decentă când vine vorba de materiale.
Prin urmare, interiorul oferă un mix interesant de materiale diferite. Scaunele, care au un contur sport, sunt îmbrăcate în piele ecologică, material utilizat atât pe consola centrală, cât și pe secțiuni ale panourilor ușilor. Aceste elemente adaugă un aer de eleganță, ceva ieșit din comun pentru mașini compacte de oraș. Amintim, totuși, că în zona superioară și inferioară a bordului și a ușilor regăsim un plastic tare, dar este ceva obișnuit pentru acest segment de piață.
Pe tunelul median regăsim două suporturi de pahare și o zonă pentru încărcat telefonul wireless. Din păcate, nu avem un spațiu de depozitare în cotieră. Totuși, torpedoul și buzunarele portierelor sunt destul de încăpătoare. Selectorul transmisiei este poziționat în zona centrală a bordului, lucru care ajută când vine vorba de ergonomie.
În timpul mersului, doar un ușor sunet de la motorul electric este detectabil la viteze mici, iar Dolphin Surf se dovedește a fi extrem de silențios în traficul urban. Chiar și în cazul unei accelerații puternice, motorul rămâne liniștit, singurul zgomot perceptibil în cabină fiind vântul atunci când crești viteza de deplasare.
Am rămas plăcut surprins de faptul că în spate, la 1.85 metri, am avut loc mai mult decât decent la picioare. Într-adevăr, la cap nu mai aveam spațiu, dar o persoană cu o înălțime medie nu are această problemă.
Și aici mai ai spații de depozitare în scaune și uși, dar din păcate nu ai o cotieră. Totodată, trei adulți nu vor putea sta în spate, deoarece Dolphin Surf vine cu două locuri individuale.
Portbagajul vine doar cu acționare manuală, iar volumul acestuia este de 308 litri. Din păcate, Dolphin Surf nu oferă în plus și un frunk. Dacia Spring are și el tot un portbagaj de 308 litri.
Citroen e-C3 oferă cel mai mare volum din gamă, adică 310 litri. La polul opus se află Leapmotor T03, al cărui portbagaj are un spațiu de încărcare de 210 litri. Hyundai Inster oferă un portbagaj cu un volum de 280 de litri.
Eram convins că marele avantaj incontestabil este prețul, după scăderea subvenției, puțin peste 18.5k euro este de necontestat, doar că eu l-as contesta puțin mai mult, cum sa coste 26k euro prețul curat, fără subvenție ? De unde ies aceste sume de la producătorii chinezi super ieftini ? Cu programul Rabla, un Sandero Stepway pe benzină pleacă de la 12.790 euro cu TVA, până la 18.000 intra opționale la greu . Acum m-am uitat pe OLX, dupa epave și cazane normal, vă dau eu preț imbatabil, există un superb Tico verde, cu 65k km, sub 2000 euro, cu aer condiționat, arată super bine, or fi trucate pozele poate, la ergonomie și ținută de drum pun pariu ca este peste această încercare numită mașină, am mers cu Tico acum vreo 25 de ani și m-a surprins spațiul și manevrabilitatea . Amenințare directă, auzi :).