Tinuta de drum
Citroen C4 Cactus are la bază o versiune a platformei tehnică a lui C4, hatchback-ul compact al mărcii franţuzeşti. Asta înseamnă că a preluat parţial comportamentul confortabil al modelului, căruia i-a fost asociată o gardă la sol ceva mai mare şi un set de jante din aliaj care ştirbesc confortul general la rulare.
Din fericire, maşina încă este confortabilă, chiar dacă gropile sunt percepute la bord în ciuda suspensiilor relaxate. În mod evident, modelul acesta nu are nicio treabă cu off-road-ul şi nici cu sportivitatea, dar C4 Cactus este capabil să părăsească drumurile asfaltate cât timp nu se întâlneşte cu noroi şi cu obstacole peste posibilităţile suspensiei sale.
Direcţia nu este nici moale şi fără senzaţii de parcă ar fi din unt, dar nici foarte responsivă. Este surprinzător de reuşită pentru ce ar trebui să fie acest model, cu toate că nu trebuie să ne lăsăm duşi de val cu complimentele în cazul acesteia. În orice caz, Citroen C4 Cactus este, într-un fel dificil de explicat, distractiv de condus. Dar nu ne este clar dacă acest lucru se întâmplă deoarece modelul arată ciudat şi te-ai aştepta să se manevreze precum sufrageria ta sau pentru că avem o caroserie care cântăreşte o tonă şi o platformă tehnică de compactă.
Abia asteptam un test. Cel mai mult imi place ca insistati pe faptul ca modelul asta e altceva. Un crossover strict de oras (doar e moda) cu un design funky (clientela tanara), special conceput pentru zona urbana unde poti fi observat si daca nu admirat macar apreciat pentru indrazneala designului si a alegerii. Designul e tipic francez, parizian as zice... cred ca designerii, obsedati de micile probleme aparute in locurile de parcare supraaglomerate, au insistat pentru amplasarea acelor airbump-uri :) Mie imi place "chestia" asta...iar la noi va fi achizitionata probabil foarte subtire.