Tinuta de drum

4.0

Pentru o mașină de la care nu ai prea multe pretenții, Dacia Duster se conduce destul de decent. Trebuie să recunosc că am condus și precedenta generație Duster, astfel că am simțit o oarecare evoluție. 

Comparativ cu vechiul model, noua generație Duster se simte mult mai plăcută la condus și este simțitor mai confortabilă. Așa cum am precizat mai devreme, mașina testată de mine a fost cu roți motrice față. Asta nu m-a descurajat, totuși, să conduc și pe macadam, acolo unde pot spune că Duster se descurcă excepțional.

Suspensia oferă un echilibru bun între confort și dinamică. Ruliul este prezent atunci când iei un viraj cu mai multă vervă, însă nu este atât de pronunțat pe cât m-aș fi așteptat.

În schimb, direcția putea fi ceva mai directă și mai naturală. Au fost unele momente în care mașina nu mi-a oferit încredere deplină în virajele luate la viteză mai mare. Feedback-ul simțit prin volan este practic inexistent, iar direcția este uneori vagă, mai ales în virajele strânse.

Pe denivelările din oraș, suspensia este bine calibrată în sensul că nu este atât de dură încât să te zgâlțâie și nu este nici foarte zgomotoasă. Nu cred că greșesc dacă spun că Dacia Duster este cea mai potrivită mașină pentru majoritatea drumurilor din România.

  • nsrei, vineri, 28.08.2026 13:18

    Ei asta atac, mai ușor cu pianul pe scări. Atac la portofelul cumpărătorilor poate și spun asta cu toată seriozitatea. De ce? Studiați acest Duster apoi studiați un geely starray , un Chery tiggo 7 un mg hs , poate și un BYD sealion 5 apoi reveniti cu un articol comparativ Hai că nu i greu. Hai Romania.! Atenție la stele, nu alea de pe cer.

  • ., vineri, 28.08.2026 13:49

    Nu mai compara Duster cu cazanele alea chinezesti.