Interior
Pentru că am condus un Duster Hybrid în nivelul de echipare de top Extreme, am avut la dispoziție un interior ceva mai viu colorat decât dacă, spre exemplu, ai bifa un nivel de echipare inferior.
O particularitate a nivelului de echipare Extreme sunt accentele în nuanța cuprului, pe care le regăsim inclusiv la nivelul aeratoarelor.
În rest, avem un volan nou, aplatizat în partea de sus și în partea de jos, care integrează emblema producătorului de la Mioveni, numele SUV-ului îl regăsim în partea dreaptă a bordului, iar la nivelul portierelor avem semnătura sub forma literei Y, lait motivul noilor modele Dacia.
Nivelul de echipare Extreme aduce și o tapițerie impermeabilă, care poate fi curățată foarte ușor. Deci nu trebuie să îți faci griji dacă urci în mașină după ce te-a prins ploaia. Orice tapițerie ai bifa, nu vei putea alege pielea de origine animală.
Scaunele sunt destul de confortabile, dar, cel puțin mașina noastră nu avea suport lombar. În schimb, suportul lateral este decent.
Habitaclul noului Duster include destul de mult plastic tare. Din fericire, însă, materialul are diverse texturi și îți mai "fură" ochii, vorba românului. Am observat că versiunea Extreme are o zonă moale pe cotiera portierelor (acolo unde îți vei rezema cotul la un drum mai lung), dar această zonă lipsește la celelalte versiuni.
Platforma CMF-B a permis o antifonare mai bună a habitaclului. Dacia susține că, în medie, zgomotul de rulare este îmbunătățit cu 2 dB. La viteze sub 100 de km/h, acest lucru chiar se observă, dar peste acest prag intră destul de mult zgomot în interior, în special atunci când asfaltul nu este foarte neted sau când rafalele de vânt sunt mai violente.
Chiar dacă majoritatea funcțiilor au fost preluate de display-ul central al sistemului multimedia, despre care vom vorbi ceva mai încolo, mai sunt prezente câteva butoane fizice în consola centrală, dar și în partea stângă a volanului.
Deși lungimea mașinii a rămas neschimbată, habitaclul este mai încăpător, comparativ cu vechea generație. Pasagerii din spate au 3 centimetri în plus spațiu la genunchi, ceea ce înseamnă că și cei cu o înălțime peste medie vor avea destul loc pe banchetă.
Eu am 1.92 și, cu scaunul șoferului reglat pentru mine, atunci când am urcat pe locurile din spate nu atingeam cu genunchii în scaunul din față. Și spațiul la cap este suficient.
Spațiile de depozitare sunt generoase și ca număr și ca volum. De asemenea, prin habitaclu găsești așa numitele YouClip. Pe scurt, un sistem ingenios care permite fixarea de accesorii în zone cheie din habitaclu.
În funcție de nivelul de echipare bifat, există 4 astfel puncte de fixare, sau 6: unul pe planșa de bord, unul în partea laterală a consolei, unul în spatele consolei centrale, două în portbagaj și unul pe fața interioară a hayonului.
Alte două puncte de fixare pot fi amplasate în spatele tetierelor scaunelor din față, pe acestea putând fi instalate suporturi pentru tabletă.
Portbagajul are acum o capacitate de 472 de litri, cu 6% mai mult decât vechiul model. În plus, pragul de încărcare este coborât, iar deschiderea portbagajului este mai largă și mai înaltă.
Ford Puma are un portbagaj de 401 litri, Renault Austral se laudă cu 499 de litri, iar SsangYong Korando este campion cu 551 de litri pentru bagaje. Așadar, Duster 3 se află în partea superioară a segmentului din acest punct de vedere.
Bordul ala imi aminteste de jucariile de plastic din piata de acum niste ani buni, nu stiu daca mai sunt. Tot soiul de chinezarii din plastic grosolan ce incercau sa copieze produse de marca din Occident. Poate or fi unii care vad masina asta frumoasa, ceva spre care sa tanjesti, sa ti-o doresti. Sincer, mi-ar fi greu sa-mi imaginez ca mi-ar placea asa ceva la modul real. Dupa mine clientul de Duster e omul rational care o ia (o lua?) pana acum pentru pret avantajos, utilajul de care nu ti-e mila. O pui la treaba, nu ai emotii sa n-o zgarii, sa n-o abuzezi. Se strica, o repari si-i dai bice. Asta era tipologia clientului german. Si la noi cred ca era cam la fel. Germanii cumparau Dacii ca masini de tras pentru ca erau la pret ok. Acum foaia se schimba, Renault s-a trezit "smart buy", adicatelea ceva mai de fitze, finesco. Eu cred ca e o greseala asta impreuna cu renuntarea la Diesel. Pretul foarte mare si lipsa Diesel cred ca o sa aiba repercusiuni in vanzari. Deja la banii astia ai multe variante mai finute si mai de soi. Noi romanii nu avem nationalism economic, deci ma astept ca nici la noi sa nu se mai vanda asa bine. Asa se intampla cand vrei sa pari altceva decat esti, cand uiti publicul tzinta. Poate o sa aiba discounturi bune si atunci o sa se dea. Ca design exterior e mai bine decat modelul precedent, dar in niciun caz ceva de cazut pe spate. Tot o carcasa goala mi se pare si acum ca si inainte. Consumul e bun, daca e real. Aici e ok, dar consumul asta vine la pachet cu ditai sofisticaciunea. Nu vreau sa ma gandesc cand o fi s-o repari...